“Cifrele sunt undeva în jur de 600 de clădiri cu destinație educațională”, a spus, miercuri, ministrul Educației, Ligia Deca, întrebată fiind de jurnaliști câte clădiri cu risc seismic 2 sunt înregistrate, în prezent, la nivel național, în sistemul școlar.
Ea a spus, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor cu privire la o eventuală listă a școlilor cu grad seismic 2, ea a spus: “Din punct de vedere al raportărilor, noi avem listele de școli aflate în toate gradele de risc seismic, deci noi avem și lista clădirilor educaționale aflate în risc seismic 2. Ne dorim să extindem programul și către acelea, dar, evident, prima urgență este reprezentată de clădirile aflate în risc seismic I.”
Explicațiile oferite de Ligia Deca, miercuri, întrebată fiind cu privire la diferențele dintre raportările cu privire la clădirile cu risc seismic I, ultimele indicând un număr de 39 astfel de clădiri, dintre care doar 21 în uz, față de 118 în septembrie:
- “Cifrele pe care le avem sunt cele introduse pe baza expertizelor profesioniste realizate și ele corespund cu situația de acum. Asta nu înseamnă că, dacă va fi considerat necesar și vor fi făcute expertizări suplimentare, acele clădiri clasificate ca risc seismic 1 care au scop educațional și sunt în uz nu vor intra în programe de consolidare similar cu cele pe care le avem acum pe listă. Chiar domnul ministru Cseke a anunțat că astăzi, în ședința de Guvern, va prezenta în primă lectură un program de consolidare al clădirilor școlare, care va avea caracter continuu, adică nu va fi rezervat doar celor pe care le avem acum în evidență, ci va fi rezervat tuturor clădirilor care, în urma expertizării, se dovedesc că avea acest risc”
- “Expertizările trebuie realizate de către cei care au în proprietate au în administrare clădirile. În acest caz, autoritățile publice locale. Și multe școli au deja aceste expertize, altele, pe baza legislației pe care o avem în vigoare de la finalul anului trecut, vor face această expertizare în perioada următoare.”