Vor fi formați 40 de profesori pe lună pentru a recunoaște elevii care consumă droguri, printr-un proiect comun al Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății și Agenția Națională Antidrog (ANA), spune Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației, în cadrul unei dezbateri din comisia de învățământ din Camera Deputaților, intitulată „Rolul educaţiei în combaterea consumului de droguri şi substanţe etnobotanice. Importanţa campaniilor de prevenire cu caracter permanent”, la care au participat reprezentanți ai Ministerelor Educației, Sănătății, Agenției Naționale Antidrog, ai Poliției, MAI, Birourilor de poliție școlară, deputați, reprezentanți ai părinților și elevilor.
Secretar de stat în Ministerul Educației, Kallós Zoltán a spus că Ministerul are în lucru un proiect comun cu Ministerul Sănătății pentru a forma profesori care să știe să recunoască semnele atunci când un elev consumă droguri. Nu a precizat de când se va implementa acest proiect, dar a precizat că vor fi 40 de profesori instruiți pe lună și 140 în București.
“În momentul de față există în lucru, este aproape de finalizare un protocol de colaborare un parteneriat între Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, cu scopul principal de a se organiza sesiuni de formare adresate profesorilor, care să cuprindă noțiuni legate de principalele categorii de droguri, respectiv de semne ale consumului de droguri la adolescenți. Este foarte important acest aspect, deoarece din păcate, în continuare ne confruntăm cu o problemă, cea a numărului insuficient de consilieri școlari, respectiv de numărul insuficient de cabinete de medicină școlară. Considerăm că prin acest protocol și prin acțiunile care vor decurge din urma acestui acord se vor organiza sesiuni de formare în cadrul cărora cel puțin 40 de profesori vor fi formați lunar în fiecare județ, respectiv 140 de profesori în municipiul București. Vor recunoaște semnele consumului de droguri, pentru că din păcate și considerăm că ar fi o componentă foarte importantă, inclusiv includerea în formarea inițială a consilierilor școlari a unor elemente pentru a recunoaște aceste fenomene”, spune secretarul de stat.
Kallós Zoltán a recunoscut și că numărul consilierilor e prea mic și că mulți nu sunt pregătiți pentru a face față situațiilor în care elevii consumă droguri.
“În ceea ce privește numărul necesar de consilieri școlari, depinde la ce efective de elevi ne raportăm, eu personal și noi de cei de la minister considerăm că ne este necesar de un număr cât mai mare de de consilieri școlari, dar formați adecvat. Din păcate, foarte mulți dintre consilierii școlari actuali din sistem, fără a-i supăra, sunt persoane care au trecut prin foarte multe forme de reconversie. Ar trebui să ne concentrăm pe a aduce cât mai mulți tineri în sistem”, spune secretarul de stat.
La rândul său, și directoarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), Georgiana Dabija, a povestit despre proiectul de formare al profesorilor.
“Abordăm profesorii și încercăm să îi formăm să își dea seama care sunt semnele atunci când un copil devine nervos, își schimbă comportamentul, iar profesorul poate să ceara sprijin consilierilor și psihologilor care au datele ANA. Inclusiv cei de la Protecția copilului au rol important. Degeaba chemăm părinții la școală, de cele mai multe ori copiii care consumă substanțe interzise sunt copii nesupravegheați de părinți, lăsați singuri acasă, sau plecând de acasă, părinții nu mai vor să audă de ei. Profesorii vor fi formați să recunoască și drogurile, ce înseamnă droguri, de multe ori vad substanțe în preajma școlii și nu își dau seama că sunt droguri”.
Directoarea Agenției Naționale Antidrog a dat exemplul unei școli din București, unde elevii aprind bețișoare parfumate ca să acopere mirosul de canabis, dar a evitat să dea numele școlii. A spus însă că a fost sesizat DIICOT în acest caz, iar respectivii copii sunt acum într-un program al Agenției Naționale Antidrog.
“Avem o școală din București unde copiii aprind bețișoare parfumate pentru că vine doamna de la ANA și miroase a canabis. Avem o școală în București unde dealerii sunt copii și profesorii ne spun că elevul nici nu vine la școală, dar noi îi arătăm directorului că el vine la școală, dar nu intră la oră”, spune directoarea Agenției Naționale Antidrog.