Cât de mult sprijină cercetătorii din România transparența în cercetare? Un sondaj urmărește să afle părerea comunității științifice despre fenomenul Open Science

407 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Cercetătorii din România sunt invitați, în această perioadă, să participe la un sondaj pe tema științei deschise, obiectul unor politici-cheie la nivel european ce trebuie aplicate și în nivel național. Sunt ei oare reticenți față de transparentizarea datelor de cercetare, sau o sprijină? Potrivit hub-ului din cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) ce derulează analiza, “pe baza rezultatelor obținute se va stabili agenda evenimentelor și inițiativelor” pentru tranziția către știința deschisă, în România.

Sondajul este realizat de Open Science Knowledge Hub din cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în colaborare cu Catedra Unesco pentru Politici în Știință și Inovare. El poate fi completat până în data de 12 februarie. 

Potrivit hub-ului din cadrul UEFISCDI, “acest demers este gândit în contextul provocărilor asociate strategiei europene privind știința deschisă (Open Science), și urmărește a înțelege nevoile comunității pentru dezvoltarea de inițiative, organizarea de evenimente pentru „capacity building” și transfer de cunoaștere în vederea facilitării tranziției către știința deschisă.”

Ce spune Hub-ul pentru știință deschisă al UEFISCDI:

  • În contextul valului fără precedent de colaborare între cercetare și societate, în pandemia Covid-19, “s-a vorbit tot mai mult despre importanța științei deschise („Open Science”). De altfel, una dintre misiunile Comisiei Europene este ca, până în 2030, știința deschisă să devină un adevărat sistem de cunoaștere bazat pe cercetare comună. Prin accesul liber la rezultatele cercetării se urmărește obținerea unor cercetări mai bune și mai eficiente, creșterea nivelului de inovații în sistemul public și privat, cu scopul de a răspunde cât mai prompt nevoilor societății.
  • În viziunea europeană, știința deschisă presupune o reconfigurare profundă pentru instituțiile de cercetare și practicile științifice actuale. Este necesar, astfel, să fie dezvoltate și adoptate noi politici, noi modalități de finanțare, de evaluare și recompensare a cercetătorilor pentru a contribui la creștere calității și relevanței cercetării pentru societate. În tot acest demers, un rol la fel de important îl are implicarea cetățenilor în procesul de cercetare, ceea ce a condus la apariția conceptului de „citizen science”.
  • Toate statele din Uniunea Europeană lucrează în acest moment la dezvoltarea de politici și instrumente prin care să se realizeze viziunea “Open Science” și a cloud-ului comun pentru date de cercetare (European Open Science Cloud).
  • În România, rolul Open Science Knowledge Hub Romania (OSKH) din cadrul UEFISCDI “este de a facilita accesul comunităţii româneşti la reţele şi iniţiative internaţionale dedicate științei deschise şi de a contribui la dezvoltarea cadrului de colaborare şi dialog între actorii implicaţi. Pentru identificarea obiectivelor și instrumentelor necesare tranziției către știința deschisă, OSKH se bazează pe o consultare continuă a comunității pentru a găsi soluțiile optime de implementare a direcțiilor europene.“

Photo 102911927 © ChormailDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România să devină producător european de cipuri prin crearea unui “ecosistem național în microelectronică” – propunerea unui grup de lucru sub egida Academiei Române, ce reunește profesori, cercetători și reprezentanți ai industriei

Poziționarea rapidă a României drept producător european de cipuri și componente microelectronice pentru tehnologii avansate este susținută de cercetători ai Academiei Române, profesori universitari și reprezentanți ai industriei. Reuniți într-un…
Vezi articolul