Cât de importantă poate fi Istoria în noile planuri-cadru pentru învățământul liceal, propuse spre dezbatere publică – un punct de vedere

În noile Planuri-Cadru propuse pentru învățământul liceal continuă marginalizarea Istoriei ca disciplină de studiu în școală, susțin profesorii de istorie Mihai Manea și Doru Dumitrescu, într-o analiză primită de Edupedu.ro.

Redăm integral conținutul acesteia:

“În ultimele trei decenii discuția pe problema numărului de ore alocat istoriei în școala românească a fost o constantă și a crescut în intensitate. De  mai multe săptămâni, există o vie preocupare în rândul membrilor Academiei Române – poziţie exprimată chiar de preşedintele înaltului for de cultură, a multor colegi, profesori de istorie, a asociaţiilor profesionale, inclusiv a facultăților de istorie din București, Cluj-Napoca și Iași, privind noile Planuri-Cadru pentru învățământul liceal, tocmai puse în dezbatere publică de către Ministerul Educației și Cercetării. Acesta, în condițiile în care, începând cu anii ‘90, se manifestă și în România, o criză de identitate naţională, care se repercutează asupra sistemului de valori, la care tinerii se raportează.

Profesorul Neagu Djuvara spunea că “unul dintre beneficiile celor care învață pe parcursul întregii vieți istoria este capacitatea de a fi cât mai rar depășit de situație – acolo unde muncim sau acolo unde ne aduce istoria. …Iar, primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru brandul nostru de țară – dacă dorim să avem unul ca atare, este să scriem și să învățăm istorie cinstită!”.

În prezent, elevul învață istorie din trei surse – familie, media și respectiv, școală. Cea din urmă cunoaște, însă, în ultimele trei decenii, inclusiv în România, o criză reală în ceea ce privește predarea-învățarea disciplinei. Aceasta în condițiile în care tânăra generație tinde tot mai mult să adopte noi valori, pe fondul afirmării de naționalisme și populisme, dar și a extinderii globalismului, să pună întrebări cât mai multe despre abordarea la școală, de pe pozițiile multiperspectivității, a problemelor controversate și sensibile ale istorie.

În condițiile în care s-a împământenit tot mai mult ideea conform căreia oricine – specialist și nespecialist – își poate spune cuvântul în domeniul predării istoriei în școală, discuția și aprobarea Planurilor-Cadru este apanajul unor factori de decizie, accentul demersului căzând pe încărcătura numărului de ore în plan și se evită din motive diverse, cum spunea un coleg, relațiile care ar trebui să se stabilească între acea disciplină de studiu și celelalte și ce plajă orară ar trebui să aibă pentru a se manifesta în funcție de competențe ce ar trebui atinse și care să contribuie la formarea profilului absolventului de liceu.

Analiza noilor Planuri-Cadru propuse pentru învățământul liceal continuă marginalizarea istoriei ca disciplină de studiu în școală, ce a devenit o permanență a ultimului sfert de veac, prin scăderea drastică a numărului de ore aferent acestei materii de studiu. Și aceasta, deși, istoria, alături de limba și literatura română, limba latină, geografia, contribuie  în mod decisiv la menținerea ființei unei națiuni.

În prezent, România continuă să fie singurul stat membru al Uniunii Europene, în care, conform statisticilor publicate de către Consiliul Europei, de rețeaua EURYDICE, de Asociația Europeană a Profesorilor de Istorie, elevii învață în medie 1 oră de istorie  pe săptămână, deopotrivă la gimnaziu și liceu, în timp ce în celelalte state membre ale blocului comunitar şi nu doar, în Planurile – Cadru, sunt prevăzute între 2-3 și chiar 4 ore la istorie.  

• Albania -2 ore
• Austria – 2-3 ore Studii sociale
• Bulgaria -3 ore
• Belarus – 3 ore
• Belgia – 2-3 ore
• Republica Cehă – 3 ore
• Danemarca – 2 ore Istorie și științe umane
• Estonia – 3  ore
• Germania (abordare pe landuri) -3 – 4 ore
• Irlanda – 2 ore
• Islanda – 2-3 ore Istorie, studii sociale
• Finlanda – 2 ore Studii sociale
• Franța 3 – 5 ore Istorie și geografie
• Grecia – 2-3 ore
• Letonia – 2 ore
• Lituania – 2 ore
• Macedonia FYROM – 2 ore
• Marea Britanie – 3-4 ore
• Olanda – 3 ore
• Polonia – 3 ore Istorie, st. sociale
• Rusia – 2-5 ore
• Slovacia – 2 ore
• Turcia – 2-3 ore
• Ucraina – 3 ore
• Ungaria – 3-4 ore

Desigur, vă veți întreba de ce atâta agitație privind numărul de ore de istorie ?!! Qui prodest?! Ce este așa de important în numărul de ore? Se vorbește cu intensitate în ultimii ani despre descongestionarea curriculumului școlar,  formulându-se întrebarea, de exemplu: de ar trebui ca un elev de la liceul cu profil tehnologic sau vocațional  să învețe istorie sau geografie.

România s-a angajat să respecte și să aplice principalele documente europene privind predarea istoriei în școală, și anume:

1. Recomandarea Nr. 1283 / 1996 privind istoria și învățarea istoriei în Europa, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și
2. Recomandarea Nr. 15/2001 privind predarea istoriei în Europa secolului XXI, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și nu doar.

Or, considerăm că propunerile noilor Planuri-Cadru pentru învățământul  liceal nu prea țin seama de aceste documente europene. Asta ar fi una!

De fapt,  istoria, ca disciplină de învățământ joacă un rol important deoarece îl ajută pe tânăr  să dobândească competențe care să îl sprijine să se încadreze pe piața muncii. Mai mult, cu ajutorul competențelor dobândite la istorie pe timpul școlarității absolventul de liceu este îndrumat să deprindă a învăța să învețe – competența cheie europeană – ceea ce le deschide tinerilor disponiblilitatea de a se forma continuu și  de a  se adapta epocii în care trăim.

Istoria contribuie în mare măsură la atingerea de către tineri a competențelor sociale și civice, a sensibilizării și exprimării culturale, a comunicării în limba maternă și nu în ultimul rând la formarea competențelor digitale. Toate acestea sunt menționate și acum între competențele generale și specifice ale programelor de istorie pentru liceu exprimate în progresie și cu o anumită ciclicitate față de cele de gimnaziu, stabilite în funcție de complexitate și  de categorii  de competențe diferite (sociale și civice, sensibilizare și exprimare culturală, comunicare în limba maternă).

Se adaugă rolul istoriei în asigurarea interdisiciplinarității cu obiectele de studiu de aria Om și societate, precum: geografia și științele socio-umane. Deși formulările sunt în speță diferite, competențe generale ale disciplinelor din arie  sunt convergente, ceea ce demonstează interdisciplinaritatea, care permite, în final, o evaluare în acest sens. Analiza rolului istoriei ca disciplină  de învățământ demonstrează și rolul transdisciplinar al acesteia, fie la nivel de predare  sau la cel de metode didactice sau de conținuturi. De asemenea, nu trebuie uitat disponibilitatea disciplinei istorie în integrarea multidisciplinară, ceea ce deschide posibilitatea predării transversale de genul știință, tehnologie, inginerie și matematică sau, mai nou, științe sociale – artă.

Să nu uităm rolul esențial, poate chiar unic  al istoriei în abordarea  informațiilor istorice de pe poziţiile multiperspectivităţii, adică de evaluare a trecutului, din mai multe perspective. Astfel, elevii pot înțelege și devin conștienți că, la fel ca în istorie și în viața cotidiană există o gamă întreagă de perspective asupra evenimentelor politice, economice, sociale sau culturale majore. Mai mult, tehnologia modernă permite tinerilor, educați în acest fel la orele de istorie, să facă schimb  de opinii și interacțiuni asupra percepțiilor locale ale evenimentelor și ale oricăror schimbări istorice majore.

Fără a insista în rolul integrator al acestei discipline, trebuie subliniat şi faptul că istoria contribuie la trasarea în  profilul tânărului absolvent a anumitor valori, atitudini și comportamente, precum: coerență și rigoare în gândire și acțiune, relaționarea pozitivă cu ceilalți, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, asumarea diversității etnice, sociale, religioase și culturale și, nu în ultimul rând, la dezvoltarea atitudinii proactive în viața personală și în cea socială.

Rolul esențial al istoriei în prezentarea experienței umane acumulate de-a lungul timpului, contribuie la formarea unui viitor cetățean conștient de rolul pe care trebuie să îl joace în societatea din timpul său. Și nu sunt vorbe goale! Ca atare, pentru toate cele de mai sus amintite, pentru aplicarea unei viziuni moderne de predare a acestei discipline în sens formativ – aplicativ, în interdependența  evenimentelor, dar și pentru alte aspecte nespuse istoria nu se poate face într-un număr redus de ore, care și acum plasează România, drept codașa Europei.

Și atunci,  întrebăm – pornind de la actualele proiecte de Planuri-Cadru pentru învăţământul liceal – oare elevii din învățământul  liceal, de la profilul tehnologic, de exemplu – şi nu doar ei – mai au nevoie să știe ceva despre specificul național al poporului român, de legăturile lui cu istoria minorităților etnice sau de relațiile stabilite între acesta și popoarele Europei sau ale  lumii, în general? Oare unii dintre tânării absolvenți care nu au urmat, din varii motive,  iliera teoretică, profilul uman, trebuie să fie neapărat din ce în ce mai slab pregătiți, lipsiți de unul dintre elementele importante ale identității naționale, la care să se raporteze – adica istoria  neamului din care fac parte? Și întrebări retorice ar mai fi, dar ne oprim!

Continuăm să ne întrebăm deseori în legătură cu încărcătura mare de conținut a curriculumului școlar, de rezultatele deseori slabe la testările internaționale, de calitatea demersului didactic dar, în fapt,  una dintre cauze este și numărul mic de ore alocate disciplinelor cu un rol decisiv în conturarea personalității tânărului.

În ultimul deceniu și jumătate, Academia Română, prin Secția de Științe Istorice, decanii Facultăților de Istorie din centrele universitare din România, asociațiile profesionale ale profesorilor de istorie au inițiat în mod repetat numeroase luări de poziție în legătură cu situația dezastruoasă a numărului redus de ore de istorie și consecințele tragice ce decurg din aceasta. Rezultatul a fost mereu doar modest.

Da, cu toții știm că istoria nu se mai poate aborda la clasă, precum acum patru sau chiar două decenii. Societatea a evoluat, dascălii s-au schimbat și se schimbă, de asemenea,  instrumentarul metodologic și dotarea școlilor. Totuși, este nevoie și în acest caz de adoptarea unei decizii cu adevărat îndreptățite, care să aibă în vedere interesul național, dar și posibilitățile de evoluție în viitor ale sistemului educațional din România.

Altfel, credem că vorbele lui Mihai Eminescu ar putea constitui un real memento-mori: “Să ne ferim de indiferenţă ca de răul cel mai mare mai ales în instrucţiune, fiindcă nimic nu ucide un popor decât indiferenţa pentru instituţiile sale”. Căci – „şcoala, cum spunea filozoful francez Gaston Berger, nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia”,  iar istoria are un rol decisiv în ambele, chiar dacă unii, din ce în ce mai mulți, din păcate, nu vor să recunoască!”

______

Despre autori:

Prof. Dr. Doru Dumitrescu –  profesor de istorie la Colegiul Naţional Spiru Haret din Bucureşti. Membru al Comisiei Naţionale de Istorie. Inspector General disciplina Istorie (1998-2020) şi director (2020) Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Prof. Dr. Mihai Manea – profesor de istorie la Colegiul Naţional Iulia Hasdeu din Bucureşti. Membru al Comisiei Naţionale de Istorie. Preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România (APIR Clio). Senior Expert în predarea istoriei Consiliul Europei (1998-2015).

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil