Tribunalul din Sălaj a respins, marți, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată. Lucian Bode poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței.
- Ministrul Bode anunță, pe Facebook, că “lupta” sa continuă și că a cerut desființarea Hotărârii Comisiei de Etică a UBB, prin care e stabilit plagiatul, în integralitatea ei. – detalii mai jos
Ministrul încercase să obțină, în contencios administrativ, printr-un dosar deschis la Tribunalul Sălaj, suspendarea executării Hotărârii nr.10/13.12.2022, emisă de Universitatea Babeş-Bolyai – Comisia de etică. Este vorba despre hotărârea oficială pe baza căreia s-a desfășurat a doua analiză a comisiei de etică asupra tezei de doctorat a lui Lucian Bode, după ce Emilia Șercan publicase o investigație ce demonstra plagiat extins în cadrul acesteia, mult mai mult decât estimase aceeași Comisie într-o primă analiză, în toamna anului trecut.
Săptămâna trecută, Comisia de Etică a UBB a ajuns la concluzia că teza include mai multe elemente de plagiat decât estimase inițial și “este profund viciată”.
Solutia Tribunalului Sălaj: “Respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării Hotărârii nr.10/13.12.2022 a Comisiei de etică din cadrul U.B.-B. formulată de reclamantul B. L. N. în contradictoriu cu pârâta U. B.-B.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 17.01.2023”.
Ministrul Lucian Bode: “Lupta pentru adevăr continuă”
Într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul de Interne a scris că “lupta pentru adevăr continuă”, apreciind că, “procedural, decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj este una FIREASCĂ în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat, înainte ca instanța să dea un verdict. Este FIRESC ca instanța să nu mai poată admite solicitarea inițială din moment ce această comisie a emis deja un act, Hotărârea nr. 1 de anul acesta, ignorând dosarul aflat pe rolul tribunalului, care urma să se pronunțe”.
El spune că “lupta mea pentru adevăr (…) abia acum începe” și anunță că a cerut desființarea hotărârii Comisiei de Etică în integralitate.
Mesajul lui Lucian Bode: