Cărțile vechi, o incursiune în istoria țării și a limbii. Trei muzeografi din Timișoara explică importanța manuscriselor: „Încercăm să ne raportăm la fondul de carte veche ca la o resursă vie, nu doar muzeală”

A vorbi despre cartea veche este asemeni unei călătorii prin istorie, păşind pe dantelele vechi din lăzile de zestre, în care descoperim limba pe care o vorbeau oamenii citiţi ai veacurilor trecute, cultura şi frumuseţea tipăriturii, multe dintre ilustraţiile care le înnobilează fiind readuse în circuitul viu, mai ales în cadrul unor expoziţii, transmite Agerpres într-un material publicat cu ocazia zilei mondiale a cărţilor vechi, marcată anual pe 27 iulie.

Biblioteci, arhive sau muzee din Timişoara păstrează astfel de cărţi şi tipărituri vechi, de patrimoniu sau nu, căutate şi studiate mai ales de cercetători şi studenţi, dar şi de persoane, unele plecate din ţară în toate colţurile lumii, care vor să afle informaţii despre genealogia lor sau despre afaceri ale străbunicilor.

Directorul Bibliotecii Judeţene Timiş “Sorin Titel”, scriitorul Tudor Creţu, a declarat pentru Agerpres că cea mai veche carte a BJT este în limba latină, datată din anul 1500, intitulată “Tullius de officiis cum commentariis Petri Marsi einsque recognitione. Veneţia, 1500”, semnată de Cicero Marcus Tullius.

Galeriei valorilor bibliofile ale BJT i se alătură Pelbartus de Timişoara – “Pomerium quadragesimale” (Augsburg, 1502), Noul Testament de la Bălgrad (1648) sau “Îndreptarea Legii” (Târgovişte, 1652).

El spune că, pe măsură ce ne apropiem, în secole, de contemporaneitate, numărul de cărţi vechi creşte.

“Acestea sunt ediţii care au valoarea lor, avem în jur de 5.000 de unităţi de bibliotecă la carte de patrimoniu (până la 1850), documente de epocă, sunt hărţi, cartoline, un cod juridic austriac care conţinea inclusiv pedepse. Cartea din 1500 este în limba latină, iar noi am încercat să folosim elemente figurative decorative din cărţile vechi, ca elemente de design inclusiv pentru notesuri. Am făcut în anii trecuţi şi notesuri cu soldaţi austrieci care apăreau pe cartoline şi care ne descopereau arme şi organizarea de la un moment dat, grupările armatei austriece (secolul XVIII) şi ca elemente de design de decor ambiental şi instituţional.

Am realizat şi expoziţii de reclamă veche reprodusă. Cartea veche nu înseamnă doar carte de patrimoniu. Vorbim despre carte de patrimoniu ca fiind ceea ce este de la începuturi până în anul 1850, iar după aceea vorbim tot despre carte veche, dar nu neapărat de patrimoniu. La carte veche avem sute de mii de tipărituri. Dar nici patrimoniu nu înseamnă doar vechi, ci înseamnă ceea ce conţine şi manuscris, aşa cum avem noi şpaltul cu corecturi în manuscris al ‘Trilogiei Culturii’ aparţinând Lucian Blaga (1944)”, detaliază Tudor Creţu.

Potrivit directorului BJT, toate aceste cărţi vechi sunt apreciate mai ales de publicul specializat (cercetători, studenţi), dar şi de instituţii ale statului care vor să afle mai multe despre istoricul domeniilor lor.

Tudor Creţu afirmă că dedicarea unei zile mondiale Cărţii Vechi subliniază tocmai faptul că astfel de tipărituri reprezintă o sursă vie, nu doar una muzeală.

“Cărţile vechi şi de patrimoniu nu se împrumută acasă, ci se consultă doar în sala de lectură (…). Încercăm să ne raportăm la fondul de carte veche ca la o resursă vie, nu doar muzeală şi să o introducem în varii forme în circuitul public. Încercăm să introducem aceste elemente decorative (ilustraţii, grafică – n.r.) în circuitul viu, prelucrate artistic şi reinventate grafic prin planşe”, punctează directorul BJT.

Un bogat fond de carte veche descoperim la Muzeul de Artă Veche Bisericească al Catedralei Mitropolitane Timişoara, despre care muzeograful Nicoleta Ploşnea spune, pentru Agerpres, că a contribuit la unitatea de limbă, cultură şi spirit ale neamului românesc.

O grijă deosebită a fost manifestată faţă de cartea veche a bisericii care i-a unit pe români dincolo de graniţele străine şi nedrepte puse între ei, afirmă muzeograful bisericesc.

„Colecţia de cărţi de cult ale Catedralei cuprinde şi ediţii ale Sfintei Scripturi în limba română, începând cu prima traducere integrală, Biblia de la Bucureşti din 1688. Aceste cărţi au contribuit decisiv la întărirea credinţei noastre creştin-ortodoxe, la formarea limbii literare şi la menţinerea unităţii naţionale româneşti. Putem spune că o importantă parte din istoria neamului românesc a fost scrisă pe aceste pagini. În aceste spaţii de cultură vin numeroase clase de elevi şi studenţi, se organizează conferinţe de spiritualitate ortodoxă, expoziţii ale unor pictori şi artişti plastici. Cea mai veche dintre scriituri este o Evanghelie în limba slavonă datată din secolul XIV”, detaliază maica Nicoleta Ploşnea.

Colecţia muzeului Catedralei cuprinde un important fond de carte însumând peste 2.000 de exemplare, dintre care 140 sunt de carte veche bisericească expuse permanent.

Acestea sunt în principal cărţi de cult (Ceaslov, Acatistier, Molitvelnic sau Evalohion, Octoih, Triod, Pendicostar, Evanghelie, Liturghier, Cazanie, Psaltire, Biblie etc), cărţi cu un conţinut filologic, istoric, juridic şi moral.

Între acestea, se evidenţiază câteva cărţi fundamentale ale culturii româneşti, care au contribuit la întărirea şi afirmarea unităţii de limbă, neam şi credinţă: “Pravila de la Govora” (1640), “Cazania lui Varlaam” (1643), “Noul Testament de la Bălgrad” (1648), “Pravila cea mare sau Îndreptarea legii” (1652, Târgovişte), “Evanghelia de la Bucureşti” (1682), “Biblia de la Bucureşti” (1688), “Biblia de la Blaj” (1795), “Biblia de la Buzău” (1854 – 1856) şi “Biblia de la Sibiu” (1868) realizată de mitropolitul Andrei Şaguna.

“Muzeul Catedralei poate fi considerat nu doar unul al icoanelor, ci şi al unei triade de icoane – icoana Lui Hristos şi a sfinţilor, icoana graiului românesc reprezentată de cartea veche românească şi icoana vie a Lui Dumnezeu”, arată muzeograful.

Muzeul Naţional al Banatului (MNB) din Timişoara are în colecţie un document original, un act de vânzare emis de episcopul de Gurkh /Germania/ la 24 august 1457. De altminteri, majoritatea documentelor deţinute de MNB din secolele XV-XVI au fost emise în Germania şi Austria şi nu au vreo legătură cu Banatul.

Din 1571 datează un act emis de Alexandru, voievodul Ţării Româneşti.

Cel mai vechi document păstrat de Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale (SJAN) Timiş, care are peste cinci veacuri şi jumătate, este datat 24 august 1457.

„Cel mai vechi text original pe care îl deţine SJAN Timiş este de secol XV, scrisoarea unui episcop de pe teritoriul actualei Germanii, care nu se referă la zona Banat. A fost emis de episcopul Gurkh în faţa lui Janes von Wittowitz, căpitan al provinciei Vent Vindischen Landen, şi prin el se face cunoscută vânzarea către Sigismul Martah a castelelor Weidenstein, Weisel Lausberg şi Berlstein la preţul de 6.300 de guldeni.

Originalul, imprimat în limba germană, cu caractere gotice, pe pergament, fără semnătură şi cu sigiliul căzut, este una dintre multele comori păstrate în arhiva timişoreană. Nu ştim cum a ajuns acest document la noi, deoarece nu se referă la ţinuturile noastre. Legat de anii anteriori acestui manuscris original, avem doar copii ulterioare, din secolul al XIX-lea, al căror conţinut se referă la documente de secol XIII – XIV. Nu sunt originalele”, a relatat pentru Agerpres Raul Ionuţ Rus, directorul SJAN Timiş.

Directorul Arhivelor Naţionale Timiş subliniază că, înainte de anul 1600, nu s-au creat foarte multe documente, pentru că Timişoara a fost paşalâc şi până în 1600 era stăpânirea otomană.

“După 1716 a fost înlăturată stăpânirea otomană şi a plecat cu tot cu arhive la Istanbul. Cele mai multe documente referitoare la Banatul de până în anul 1600, din perioada stăpânirii turceşti, se găsesc la Istanbul. Aşadar, noi aveam documente până la 1600, dar nu foarte multe, spre deosebire de alte Arhive din Ardeal. (…) Din perioada medievală nu avem doar documente care au rămas de la turci. Sunt toate documentele până în anul 1600, indiferent că au rămas de la turci, că au fost preluate de Arhivele Naţionale din colecţii particulare sau au fost preluate de la instituţii care le aveau în păstrare – documente anterioare anului 1600, iar modul lor de provenienţă nu-l cunoaştem”, a explicat Raul Ionuţ Rus.

Potrivit directorului SJAN Timiş, de-a lungul timpului au fost depistate şi preluate documente cu valoare istorică dispersate şi păstrate în diferite locuri, ajungându-se ca în anul 1960 Arhivele din Timişoara să deţină peste 2.500 de metri liniari de documente, iar în anul 2008, peste 7.200 de metri liniari.

Adevărate broderii pe pergament sunt manuscrisele oficiale ale Curţii Imperiale de la Viena, care consemnează că diferiţi colonişti austrieci au acceptat să se strămute din ţinuturile lor în Transilvania, pentru a întări controlul administraţiei austriece, gestul lor fiind răsplătit, din belşug, de Înalta Curte. Ei au primit titluri de înnobilare, asociate cu împroprietăriri substanţiale, mai notează Agerpres.

Pe 27 iulie este celebrată Ziua Mondială a Cărţilor Vechi, cartea veche reprezentând unul dintre instrumentele esenţiale în studiul mai multor domenii precum Religie, Literatură, Drept, Istorie, Geografie, Astronomie, Medicină, Matematică, Metalurgie, Agricultură sau Lingvistică.