“Cea mai importantă e diversitatea: copilul să aibă acces la artă cât mai diversă, ca să își poată forma singur gustul și preferințele și, până la urmă, personalitatea”, povestește pentru Edupedu.ro Nadia Barbu, tânăr regizor și ilustrator. Despre importanța desenelor din cărțile pentru copii și efectul imaginilor asupra celor mici, Nadia Barbu și Șerban Anghene ne vorbesc într-un scurt interviu, pornind de la cartea “Little Cold and the melting snowflake”; Șerban a scris-o, Nadia a ilustrat-o și vor ca până la sfârșitul anului să o vândă prin self-publishing.
Au urmat amândoi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, iar acum locuiesc în Marea Britanie, unde au scris și ilustrat cartea “Little Cold and the melting snowflake”. Volumul este la stadiul “proof copy“, au povestit cei doi pentru Edupedu.ro. “Intenționăm să o vindem prin self-publishing în cele din urmă, dar momentan nu există la vânzare (deși sperăm să existe până la sfarșitul anului)”.
“Efectul unei ilustrații bune este să stimuleze imaginația, să nască întrebări și dorința de explorare, fără a epuiza conținutul. De pildă, există studii referitoare la învățatul multisenzorial, în special la vârste mici de până în 2-3 ani, și în sensul acesta există cărți multisenzoriale, cu diferite texturi și mirosuri”, spune Șerban Anghene.
“Se pare că sunt mai utile cărțile ale căror ilustrații formează o narațiune, decât cele care încearcă să-i învețe pe copii concepte separate (un articol aici)”, a declarat Nadia, pentru Edupedu.ro. Aceasta atrage, însă, atenția că în final “cartea e doar o unealtă” și “important e ca părintele să aibă timp să dedice cititului împreună”.
“Din ce-am citit eu, poveștile ilustrate au un efect educațional pozitiv, dar el se manifestă mai ales atunci când povestea e citită de părintele copilului, într-un context interactiv în care copilul pune și el întrebări, etc. (Un articol despre un studiu pe tema asta, de exemplu)”, spune Nadia.
Din experiența de ilustrator, Nadia Barbu povestește că “e mai greu să atingi un nivel profesionist ca autodidact, pentru că trebuie să te motivezi singur și să înveți singur din greșeli despre care probabil într-un cadru organizat de studii ți se spune de la început că nu trebuie să le faci. Pe de altă parte, printre artiștii mei preferați se numără autoarea de benzi desenate Kate Beaton (care a studiat istorie și antropologie) și regizoarea de filme de animație Signe Baumane (care a studiat filozofie). Până la urmă, cel mai bine înveți să faci ceva făcând, și asta încerc și eu să fac”.
Ghid pentru părinți: cum alegem o carte bună pentru copii
Șerban povestește că a “descoperit că părinții, educatorii și profesioniștii industriei preferă complementaritatea în favoarea reciprocității în relația dintre ilustrație și poveste/cuvânt. Ilustrația e bine să aducă ceva în plus, un detaliu, o perspectivă, o idee narativă care nu se găsește în cuvinte”.
În acest context, tânărul vorbește despre cărțile ilustrate care nu au text deloc: “Eu mă gândesc la Where’s Wally a lui Martin Handford, o serie de cărți puzzle în care copilul trebuie să descopere un personaj ascuns într-un tablou plin de detalii, fiecare cu povestea lui. O astfel de carte nu numai că dezvoltă atenția, independența, încrederea în sine și așa mai departe, dar oferă și un registru larg de interpretări proprii ale anumitor detalii, favorizând deci imaginația”.
“Alte criterii după care eu personal aș alege cărți pentru un copil ar fi mesajul poveștii – ce ne învață? Prefer poveștile cu final deschis, cu umor, poveștile care încurajează copilul să-și pună întrebări, să fie deschis la minte, nu neapărat cele care predică. Mă gândesc la Where the Wild Things Are de Maurice Sendak.
Pe de altă parte, lecțiile, atunci când sunt livrate cu stil estetic propriu și umor, ca de pildă în cazul cărților de dragă amintire pentru mulți ale lui Nobilescu și Zarafu.
În fine, există și o logică educațională mai precisă în cazul textului cel puțin, deși asta se poate lega de ilustrarea anumitor simboluri și/sau litere. De pildă, cărțile cu rime antrenează discernământul fonetic și îmbogățesc vocabularul. Eu lucrez și cu copii dislexici și lipsa abilității de a reacționa sau de a reține rime la o vârstă mică poate fi (dar nu neapărat este!) un indicativ timpuriu al dislexiei sau altor deficiențe de învățare”, atrage atenția Șerban Anghene.
Cum s-a născut cartea “Little Cold and the melting snowflake”
Șerban povestește pentru EduPedu.ro că ideea cărții “s-a născut într-o toamnă sau iarnă când mergeam pe bicicletă prin ger spre serviciu. E posibil ca de fapt serviciul meu să fi fost transportul sandviciurilor pe bicicletă spre un punct de vânzare. În orice caz, frigul este amintirea de bază”.
“Deși are și un mesaj ecologist relevant problemelor climaterice globale de actualitate, principala linie de explorare a fost experiența individului care își dă seama de niște lucruri invizibile majorității și care trebuie să găsească curajul de a acționa singur. Intervin prietenia, ingeniozitatea și o familie simpatică, dar cam rece”, mărturisește tânărul autor.
“Nadia a ilustrat mai întâi o altă carte pentru copii și apoi a decis să folosească experiența în a îi da viață lui Little Cold. Am mers pe self-publishing pentru că este prima noastră carte și oarecum un experiment. Vom vedea cum se vinde și cum ne descurcam cu promovarea. E cu final deschis”, a dezvăluit acesta.
“Cea mai importantă e diversitatea: copilul să aibă acces la artă cât mai diversă, ca să își poată forma singur gustul și preferințele” – Nadia Barbu
În ceea ce privește prostul-gust și posibilitatea de reeducare, Șerban Anghene afirmă: “nu am întâlnit încă o definiție universal acceptată a prostului gust. Cu atât mai puțin cred că rolul ilustrației sau al literaturii pentru copii este re-educarea, întrucât această formulare presupune că beneficiarii produsului au fost deja educați, ceea ce nu se aplică copiilor de vârste fragede. O carte pentru copii și ilustrația aferentă pot sugera un tip de estetică care place mai mult sau mai puțin sau în feluri diferite diferiților copii consumatori. Și, de ce nu, părinților”.
Și Nadia Barbu spune că nu crede “neapărat în noțiunile de ‘bun-gust’ și ‘prost-gust’ când vine vorba de artă, vorbim de niște percepții subiective și personale, nu de 1+1=2. Ceea ce devine acceptat pe scară mai largă drept ‘bun-gust’ e de multe ori pur și simplu rezultatul succesului unui anumit grup de gatekeeperi care se sprijină reciproc și care impun ce le place lor drept standard, și ce e bun gust azi poate deveni prost gust mâine.
Eu cred că cea mai importantă e diversitatea: copilul să aibă acces la artă cât mai diversă, ca să își poată forma singur gustul și preferințele și, până la urmă, personalitatea. Mama mea e de meserie translator și am crescut cu o mulțime de cărți pentru copii în toate limbile, română, franceză, engleză, spaniolă, rusă, bulgară, etc., ilustrate în stiluri foarte diferite”.
3 sugestii de cărți, din perspectiva ilustrației
Șerban Anghene:
- Amedeu, cel mai cumsecade leu de G. Naum și N. Nobilescu;
- Where the Wild Things Are de Maurice Sendak
- Horton hears a Who de Dr. Seuss
Nadia Barbu:
- “Cartea mea preferată când eram mică era “Despre Jorg, pe care-l dureau dinții”, de Hanna Kunzel, ilustrată de Christa Unzner-Fischer, care de altfel era educativă de felul ei, învăța copiii să se spele pe dinți și avea niște ilustrații destul de înfricoșătoare și foarte eficace cu “omulețul care aduce dureri de dinți”.
- Oliver Jeffers e un ilustrator contemporan cu un stil foarte apropiat de gusturile mele.
- Acum, ca adult, apreciez foarte mult de asemenea ilustratorii care reușesc să spună mult în desene și linii foarte simple, ca Tove Jannson și Quentin Blake. Toate cărțile lui Tove Jannson sunt minunate și merită citite la orice vârstă. Preferata mea e ‘Moominland Midwinter’“.
Despre Nadia Barbu și Șerban Anghene
Nadia Barbu a regizat scurtmetraje de animație independente care au rulat la festivaluri de film precum Anim’Est (în competiția românească), Filmul de Piatră și Festivalul de Film Feminist din Londra. A mai ilustrat o carte: Bagel Makes New Friends, scrisă de Sabina Livadariu.
“Eu și Șerban ne-am cunoscut la Facultatea de Jurnalism din București, apoi eu am făcut un masterat de film la Londra. Am făcut patru ani de școală de desen în copilărie, dar am abandonat fix când trebuia să încep pregătirea pentru liceul de artă, pentru că nu aveam suficientă încredere în mine și nu-mi plăcea nimic din ce-mi ieșea din mână, deși până la urmă m-am reapucat la desenat treptat. În Marea Britanie sunt studii specializate de ilustrație pentru copii la mai toate facultățile de artă, nu știu dacă în România există specializarea asta. Dar știu că avem mulți ilustratori talentați cu studii de arte plastice, de pildă surorile Surducan”, a povestit Nadia, pentru Edupedu.ro.
Șerban Anghene a câștigat în 2009 Concursul de manuscrise pentru scriitorii sub 35 de ani organizat de Uniunea Scriitorilor și Editura Cartea Românească, cu romanul “Viața unui șef de departament povestită de fiul său Supermen“. A mai lansat o colecție de povestiri în engleză prin self-publishing
“Am studii de storytelling făcute ca Master de dramaturgie în UK. Am și o diplomă de licență la Facultatea de Jurnalism a Universității București. (…) Am de asemenea studii în domeniul educațional, însă nu aș spune că au contribuit la scrierea acestei cărți, care s-a petrecut cu mult înainte de a începe să lucrez cu copiii”, a declarat Șerban, pentru EduPedu.ro.
Sursă foto: colaj Facebook / Șerban Anghene și Nadia Barbu
I.N.
Redacția
Mihai Peticilă
Diana Ghimiși
Costin Ionescu
2 comments