Cartea de (pe) 10: “Oscar și Tanti Roz”, de Éric-Emmanuel Schmitt, recenzia unui elev de clasa a XI-a – Ștefan Lefter

3.409 vizualizări
Foto: design propriu
Cine s-ar fi gândit că într-o carte de 10, atât de mică, se ascunde atâta emoție? Éric-Emmanuel Schmitt, prin cartea sa – “Oscar și Tanti Roz” – ne transmite un mesaj pe atât de simplu, pe cât și puternic: trăiește cât poți și știi de bine viața, momentul. Povestea este, prin construcție, tristă: este vorba despre zilele lui Oscar, un băiat de 10 ani bolnav de leucemie, probabil ultimele sale 12 zile și totodată despre scrisorile lui către Dumnezeu. Alături de Tanti Roz, cea care îl îngrijește, aceste zile devin mai ușoare.

Am citit-o acum o lună și jumătate când, mulțumiri doamnei profesoare de limba română Genoveva Cerchez, am urmărit piesa românească de teatru (disponibilă la acea vreme) după această carte, cu Marius Manole în rolul lui Oscar și Oana Pellea în rolul lui Tanti Roz.

Această carte este povestea lui Oscar, un băiat de zece ani, care se află în spital cu cancer terminal. Oscar este conștient că va muri, iar părinții lui nu vorbesc cu el despre asta. O singură persoană o va face, iar ea este Tanti Roz, una dintre “doamnele roz” care trec pe la toți cei din spital și aduc o speranță pe timpul șederilor în spital sau în ultimele luni și săptămâni ale pacienților. Ea îi spune lui Oscar că ar trebui să trăiască în fiecare zi ca și cum ar avea parte de zece ani într-o singură zi și îl mai îndeamnă ca la sfârșitul zilei să-i scrie lui Dumnezeu, despre o dorință de-a lui, pentru a doua zi.

Cu cât Oscar îi scrie lui Dumnezeu mai mult, cu atât devine mai apropiat de El, dar și timpul trece mai repede. Simte că trăiește ca oricine altcineva: în 48 de ore are parte de primul sărut și se și căsătorește cu Peggy Blue. Pe parcursul zilelor ajunge să fie la fel de împlinit ca o persoană sănătoasă.

Când am citit, m-am așteptat ca aducerea lui Dumnezeu în discuție să transforme cartea într-una de rugăciuni sau meditație, dar nu a fost așa. În schimb, mi s-a oferit o perspectivă profundă asupra vieții unui băiat uneori furios, supărat și confuz. Am găsit o Tanti Roz wrestler, cu șarm, care în preajma Crăciunului îi acordă lui Oscar șansa să iubească la capacitate maximă.

Regăsim chiar și pasaje cu umor în timp ce se vorbește despre unii dintre ceilalți pacienți, cum ar fi Peggy Blue, numită astfel pentru că suferă de o problemă legată de sângele care nu ajunge la plămâni și care îi dă o tentă albăstruie. Oscar este îndrăgostit de ea, dar se gândește dacă o va mai iubi și atunci când ea își va recăpăta culoarea normală a pielii după operație.

Cadre din spectacolul de pe 22 martie 2021 | Foto: Facebook / Marius Manole

Există, deci, în carte, un mesaj: fiecare dintre noi poate fi Oscar, dar cu ceva mai multă șansă. Nu te sfii să te bucuri de zilele de viață pe care le ai la dispoziție, oricum ar fi ele, o binecuvântare ori o povară. Dincolo de poveste, ieșim din universul ei și vă îndemn să vă gândiți că întotdeauna există o soluție.

Sunt de părere că mai rău decât o rată la bancă, o despărțire, o furie, o lipsă de bani sau orice alt necaz este să nu te bucuri sănătos de ce este în jurul tău și să nu știi să dăruiești fericire (iar dacă fericire e prea mult, atunci tăcere, înțelegere, pace, bunăstare) celor dimprejurul tău.

Cărți care îi seamănă într-o măsură sau alta ar putea fi, pentru voi:
  • “Domnul Ibrahim și florile din Coran”, de Éric-Emmanuel Schmitt;
  • “Copilul lui Noe”, de Éric-Emmanuel Schmitt;
  • “Băiatul cu pijamale în dungi”, de John Boyne;
  • “Amândoi mor la sfârșit”, de Adam Silvera.
Citate (schimburi de replici):

– Atunci pot să-i comand orice? Jucării, bomboane, o mașină…
– Nu, Oscar. Dumnezeu nu e Moș Crăciun. Nu poți să-i ceri decât lucruri care țin de suflet.
– De exemplu?
– De exemplu: curaj, răbdare, răspunsuri la orice problemă. Și mai poți, Oscar, să-i ceri favoruri pentru alții.

– Povestește-i toate astea lui Dumnezeu și roagă-l, în scrisoare, să vină pe la tine.
– Da’ Dumnezeu călătorește? […]
– Are un fel foarte special de a-I vizita pe oameni. Te vizitează în gând. În mintea ta. O să vezi, vizitele lui o să-ți facă foarte bine.

– Îi urăsc pe părinții mei.
– Atunci urăște-i din tot sufletul.
– Cum poți să-mi spui așa ceva, Tanti Roz?
– Da. Urăște-i din tot sufletul. Așa, o să ai un os de ros. Și când o să termini, o sa vezi că n-a meritat osteneala.

Există două feluri de suferință: cea fizică și cea morală. Suferința fizică o înduri. Pe cea morală ți-o alegi.

Foto: design propriu

Citește și:
FOTO Semnificațiile zilelor de 9 mai și 10 mai. Evenimentele și diferențele dintre cele două, explicate de Gabriel Barbu, profesor de istorie
Studiu Oxford: Folosirea tehnologiei de către tineri a devenit mai puțin asociată cu depresia în ultimul deceniu, dar utilizarea rețelelor sociale a devenit semnificativ legată de problemele emoționale ale adolescenților
“3 înainte de mine”: Strategie de predare pentru îmbunătățirea capacității unui elev și soluționare a problemelor / Elevii ar trebui să consulte trei perspective înainte să ceară ajutorul unui profesor
Țările cu rezultate slabe la PISA, precum România, au avut tendința să închidă cel mai mult timp școlile, în pandemie / Criza a adâncit nu doar inegalitățile din interiorul țărilor, ci și diferențele dintre țări – analiză OECD


1 comment
  1. Sa cititi si Domnul Ibrahim si florile din Coran. Absolut superba! Sau orice carte a lui Schmitt 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toți profesorii evaluatori la Evaluarea Națională 2024 vor fi „instruiți” la o zi după probe, înainte să înceapă corectarea lucrărilor – adresă a Ministerului Educației

Toți profesorii evaluatori la Evaluarea Națională 2024 vor fi „formați” cum să corecteze lucrările elevilor și cum să le noteze în aplicația de corectare digitalizată, potrivit unei adrese a Ministerului…
Vezi articolul

DOCUMENTE Creșterea cu 25% din salariul minim a tuturor salariilor de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar, inițiativă legislativă a grupului USR pentru Educație, depusă la Parlament / Senatorul Ștefan Pălărie: Salariul unui debutant ar urma să crească de la 1985 lei la 2715 lei. Nu poți face reforme cu burta goală

USR a depus miercuri, la Parlament, o inițiativă legislativă care propune creșterea cu 25% din salariul minim a tuturor salariilor de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar, începând din anul…
Vezi articolul

Eveniment organizat de Edupedu.ro și World Vision România

VIDEO TEXT Dezbatere online: PISA 2022 – fața necosmetizată a școlii / Directorul OCDE pentru Educație, Andreas Schleicher: Diferențele sociale relevate de PISA sunt o provocare imensă pentru România / Ce spun fostul ministru Mircea Miclea, cercetători, profesori și reprezentanți ai mediului de afaceri despre rezultatele și opțiunile României

Rezultatele PISA 2022 arată o conservare a nivelului minim al Educației din România. Circa 49% dintre elevii de 15 ani nu reușesc să aplice cunoștințele de matematică elementară, care ar…
Vezi articolul