Carte pusă pe foc într-o școală – șocul care a născut proiectul “Dăruim comori”. Bianca Mereuță: Omul este cel care face cartea să trăiască. Iar cartea e punctul de plecare pentru a-i învăța pe copii să pună întrebări, să gândească

1.147 de vizualizări
“La una dintre bibliotecile la care am dăruit carte, portarul școlii mi-a spus că au făcut foc cu cărțile. Atunci am realizat că omul este cel care va face acea carte să trăiască”. Așa avea să se nască proiectul “Dăruim comori”, din șocul conștientizării că ignoranța cea mai neagră este cea care sabotează salvarea prin educație, a povestit Bianca Mereuță pentru Edupedu.ro. Fondatoare a celei mai mari biblioteci private deschise gratuit pentru copii și inițiatoare a grupului de Facebook “Ce le citim copiilor”, Bianca Mereuță lansează un proiect pentru oamenii care vor să ducă cartea și dincolo de casa lor. “Dăruim comori” oferă 30 de cărți gratuite și training despre “cum le citim copiilor”, în schimbul a 40 de ore de citit, jucat și discutat în jurul cărților.
  • Eu văd cartea doar ca pe un mijloc de a crea o relație, o modalitate prin care un copil să vadă că se poate întâmpla ceva care îl face să se simtă foarte bine, care îi dă siguranță și care îl face să învețe fără să simtă că învață.
  • Cartea este punctul de plecare pentru discuții, pentru întrebări.
  • Noi nu am fost învățați să dezbatem, să ne punem întrebări.
  • Prin “Dăruim comori”, ne dorim să învățăm copiii să pună întrebări. Noi îi învățăm pe copii să pescuiască, nu să memoreze. Îi învățăm să gândească, să ceară, să întrebe, să își pună probleme, nu să primească totul de-a gata. Punem bazele a ceea ce înseamnă gândire critică, estetică și frumos” – a explicat Bianca Mereuță, pentru Edupedu.ro

Dăruim comori” înseamnă 30 de cărți primite gratuit de orice persoană care nu mai așteaptă să facă alții ceva pentru el și pentru societate, ci decide să acționeze. În schimbul celor 30 de cărți pentru copii, voluntarul se angajează să organizeze 2-3 ateliere pe lună în timpul cărora să le citească copiilor din comunitatea sa, a povestit Bianca Mereuță.

Bianca Mereuță / Foto: Arhivă personală

Ce primesc voluntarii din proiectul “Dăruim comori”? Pe lângă cele 30 de cărți “selectate pe criterii de valoare, de stilistică, astfel încât să le cultive copiilor gustul pentru frumos și armonie, pentru a le oferi repere morale și estetice, avem un Ghid de lucru pentru voluntar, cu întrebări și sugestii de dialog cu copilul”, a declarat Bianca Mereuță, pentru Edupedu.ro.

Aceasta a explicat că Kitul de lucru al voluntarului – adică ghidul și cele 30 de cărți – “este verificat de cadre educaționale, persoane adepte ale educației cu blândețe”.

“Urmărim ca în ghidul de lucru pentru fiecare carte să avem baterii de întrebări care să stârnească dialogul între copii, care să îi determine pe voluntari și pe copii să discute, să ridice întrebări după ce citesc cartea. Aceste baterii de întrebări sunt create pe două tipuri de vârste: 3-6 ani și 6-9 ani”, a spus Bianca Mereuță, pentru Edupedu.ro.

De ce e nevoie să mai și discuți, după ce ai citit o carte?

Cărți selectate în proiectul Dăruim comori

Întrebările sunt create pentru a le susține creativitatea celor mici. La fiecare carte, am creat un set de jocuri colaborative pe care le oferim voluntarilor, dacă vor să le aplice în atelierele lor sau pornind de la care să facă altele. Dar mergem foarte mult pe ideea de colaborare: toți copiii care vin la aceste întâlniri trebuie să beneficieze de experiența de a face ceva în comun. Vrem să îi apropiem de ideea de a face lucruri în echipă, pe ideile educației experiențiale.

Noi ne dorim să consolidăm educația experiențială pornind de la bază și să îi facem pe copii să revină la atelierele “Dăruim comori”.

Dacă copiii nu se deschid la o primă întâlnire, astfel încât să poarte un dialog, să reușească să își facă curaj să spună ce gândesc, să pună întrebări, voluntarii trebuie să găsească modalități înspre a-i determina să mai vină o dată, și încă o dată, până ce fiecare copil își găsește puterea să povestească, să își spună propria opinie și astfel punem bazele a ceea ce înseamnă gândire critică”, a explicat pentru Edupedu.ro fondatoarea proiectului “Dăruim comori”, Bianca Mereuță.

Cărți selectate în proiectul Dăruim comori

Aceasta a declarat că are nevoie de susținere în acest proiect, “ca să venim cu suport puternic pentru voluntari, să putem să-i verificăm și să-i ghidăm mai bine”.

“Scopul nostru este ca, prin acest program, să arătăm că se poate produce învățare și într-o modalitate creativă, prin relaxare, care să își producă drag să revii și că putem să facem educație și cu persoane care nu sunt cadre didactice, dar care sunt inimoase, documentate, care au dorința de a învăța și pe care noi îi ghidăm”, a declarat Bianca Mereuță, pentru Edupedu.ro.

Cine sunt voluntarii din “Dăruim comori”?

Voluntarii sunt oameni care iubesc copiii și se focusează pe ei, care sunt blânzi, știutori și iubitori de carte”, spune Bianca Mereuță.

Atelier Dăruim comori / Foto: Facebook Dăruim comori

Voluntarii ne trimit o scrisoare de intenție pe pagina de Facebook Dăruim comori sau pe adresa daruimcomori[at]versusromania.ro și de aici triem pe două criterii principale: vedem din scrisoare cât se focusează cel care a trimis-o pe el însuși sau pe copil – ne putem da foarte ușor seama din discurs dacă persoana este centrată pe creșterea imaginii de sine sau pe a dărui -, și urmărim corectitudinea gramaticală. După aceea îi sunăm și le luăm un interviu. Deci trebuie să fie oameni inimoși, care își doresc să facă ceva pentru comunitatea proximă și pentru societate, oameni care vor să se implice și care știu. Ne dăm seama din discurs dacă acei oameni sunt sau nu potriviți”, a explicat pentru Edupedu.ro inițiatoarea proiectului.

Aceasta a povestit că voluntarii care trec de selecție primesc cele 30 de cărți, ghidul care îi ajută să se joace și să discute cu copiii, dar și un banner pe care îi își notează ora, data și locul atelierului, pe care să le comunice comunității lor. “După aceea, ei ne trimit planificarea evenimentelor pe următoarea lună sau pe următoarele 2 luni”.

Cititul se poate întâmpla peste tot, și dacă fac atelierele în grădinițe sau locuri ale primăriei, încheiem acorduri. Trebuie ca oamenii să arate că cititul poate fi o rutină și se poate întâmpla oriunde”, a declarat Mereuță.

Iar cititul poate fi organizat și în locuri dintre cele mai inedite: “până acum, am avut lectură la judecătorie, lectură în sala de dans, lectură în vârf de munte, deci voluntarii chiar sunt creativi”.

Surpriza plăcută a fost creativitatea debordantă și dorința voluntarilor de implicare. Oamenii vor să fie un model pentru cei din jurul lor și pentru societate. Nu sunt apatici. Ei sunt contrapondere la dezinteresul altora. Pe grupul nostru de voluntari, ei au creat o adevărată comunitate a lor și își dau idei unii altora, sunt foarte entuziasmați de ceea ce fac. Nu mă așteptam să fie atât de bine primit. Sunt oameni care vor să facă în livadă, să îi ducă pe copii în natură, să îmbine spațiul cu atmosfera, cu ideile lor. La București, voluntarii au ales se meargă în spitale”, a povestit inițiatoarea programului, pentru Edupedu.ro.

45 de ateliere de citit au avut loc în toată țara – în luna de lansare a proiectului-pilot

Proiectul “Dăruim comori” a început cu o etapă pilot, lansată acum o lună. “Până acum, s-au desfășurat 45 de evenimente în orașe mari și mijlocii, voluntarii se pregătesc pentru următoarele evenimente să meargă și la țară și în diverse sate. Vine un număr tot mai mare de cereri de voluntariat din alte surse, nu din comunitatea Ce le citim copiilor”, a declarat Mereuță.

Aceasta a spus că “din ianuarie și până acum au venit peste 200 de cereri de voluntariat, deși eu planul l-am făcut în acest an pentru 100. Dar în funcție de cum vom reuși să atragem fonduri, vom reuși să facem 100. Eu am carte disponibilă acum pentru 50 de voluntari”.

Planurile pentru anul acesta sunt “să fac și partea de training-uri a voluntarilor, precum și platforma care să educe în zona literației – pentru că ne dorim și să formăm persoane interesate”.

Noi vrem să facem training-uri ale voluntarilor, iar parte din materialul de training să îl diseminăm peste tot în mediul educațional din România, pentru a oferi soluții creative pentru literație. Vrem să promovăm masiv idei de atragere a copiilor spre carte și de atragere a oricărei persoane care are abilități de a lucra cu copii, prin oferirea de pârghii de lucru și material suport care să le susțină discursul”, a declarat Bianca Mereuță, pentru Edupedu.ro.

Aceasta a mărturisit că își dorește să le ducă “planșe mari voluntarilor, în care să le explic și ce înseamnă ilustrația, armonia, contrastele, astfel încât ei să le spună copiilor și ce înseamnă desenele pe care le văd, să le facem și educație artistică și estetică”.

Cum s-a născut proiectul “Dăruim comori” și acum a ajuns în alte țări

Bianca Mereuță a declarat pentru Edupedu.ro că editurile care își prezintă cărțile pe grupul “Ce le citim copiilor” oferă, în schimbul spațiului și a vizibilității, cărți pe care fondatoarea grupului le dăruia mai departe bibliotecilor de copii.

La una dintre bibliotecile la care am dăruit carte, portarul școlii mi-a spus că au făcut foc cu cărțile. Atunci am realizat că omul este cel care va face acea carte să trăiască. Dacă duci cartea, dar copiii nu au creată rutina de a întinde mâna după o carte, o vor lăsa pe raft. Omul este cel care poate să transforme. De aceea, am adus omul care le duce cartea copiilor”, a explicat Mereuță.

Aceasta a povestit că “ghidul de lucru a venit ca un prim suport pentru voluntari, pentru că unii dintre ei nu au pregătire pedagogică. Sunt baterii de întrebări pe grupe de vârstă pornind de la poveste, care stimulează dialogul între copii și între copii și voluntari, dar sunt și jocuri colaborative. Ghidul va fi diseminat nu doar către voluntari, ci trebuie să ajungă la sute de mii de părinți, pentru că la noi nu există o rutină a cititului în case. Se citește foarte puțin și majoritatea părinților nu știu ce să facă mai mult cu o carte, decât să citească din ea. Ori ea e doar punctul de plecare pentru discuții, pentru întrebări, a continuat Bianca Mereuță.

Următorul pas este încheierea de parteneriate media pentru a face proiectul cunoscut, pentru ca să meargă copiii din toate orașele. Apoi, la nivel de proiect, îmi doresc activarea cât mai multor comunități mici și mijlocii și voluntari care să vrea sa meargă și în mediul rural. La nivel de comunicare externă, mobilul este o comunicare cât mai ordonată cu parteneri media, atragerea de ambasadori ai proiectului, care cred că aducerea copilului aproape de carte și de învățătură se poate face cu blândețe și cu dragoste. Căutăm sponsori și să creăm o platformă online unde să fie vizibile toate acțiunile “Dăruim comori””, a povestit pentru Edupedu.ro Bianca Mereuță.

Aceasta a precizat că deja programul are “grupuri de români și în alte țări. O să înceapă să facă ateliere și voluntari din Londra, Geneva, unde sunt români care vor să își crească copiii alături de limba română. Primul voluntar din afara țării este la Chișinău și îi adună pe copii la biblioteca Ion Creangă din Chișinău”.

Proiectul “Dăruim comori” poate fi urmărit pe pagina de Facebook dedicată, dar și în comunitatea Ce le citim copiilor.

Citește și:

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platformă online destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai

Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prin DATA Lab, lansează platforma REThink Emotions, destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților, se…
Vezi articolul

DOCUMENT Ordinul comun care prevede modul în care vin elevii la școală după Paște a fost semnat. Sunt doar două scenarii și apare viziera transparentă în loc de mască, pentru profesori, acolo unde predarea „impune un contact vizual complet”

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății care prevede felul în care vin elevii la școală după Paște a fost semnat vineri. Documentul obținut de Edupedu.ro prevede modificarea actualelor reguli…
Vezi articolul