Cardurile profesorilor, pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei, vor fi distribuite în perioada 10-20 octombrie, prin poștă, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Adrian Câciu, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene. Marți, acesta a anunțat că primele de carieră didactică de 1.500 de lei vor ajunge la profesori între 20 și 27 octombrie.
„Poșta Română va distribui cardurile, bazele de date au fost transmise de către Ministerul Educației, toate elementele de logistică din spatele acestei alimentări sunt în curs de realizare. Urmează o distribuție a cardurilor în perioada 10-20 octombrie. În perioada 20-27, ele vor fi alimentate”, a spus Adrian Câciu.
Ordonanța de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023 este cea care stabilește că profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 vor primi în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei.
Ce sunt primele de carieră didactică și primele de carieră profesională
Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”
Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”
Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:
a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
b) cheltuieli pentru echipamente IT;
c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.
(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.
Personalul nedidactic
Art. 4. — (1) Personalul nedidactic din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022—2023, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022—2023 beneficiază de o primă de carieră profesională acordată sub formă de cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfășurarea activităților educaționale desfășurate în unitățile de învățământ de stat în condiții calitative cât mai bune, precum și pentru alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar/universitar, suportată din Programul Educație și Ocupare 2021—2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional.
Foto: © Katalinks | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.