Ministerul Educației (ME) susține, printr-un punct de vedere hilar transmis G4Media.ro de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție subordonată ME, că a respectat termenul de recurs de cinci zile, după ce Înalta Curtea a decis că ministerul a depus recursul în afara termenului legal în procesul în care premierul Nicolae Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat.
Prin depunerea recursului în afara termenului legal, Ministerul Educației l-ar fi ajutat așadar pe premier să mențină sentința Curții de Apel, care a hotărât, în martie 2022, printr-o decizie extrem de controversată, suspendarea analizei tezei sale de doctorat. Anterior, jurnalista Emilia Șercan prezentase dovezi conform cărora teza de doctorat a premierului Ciucă era plagiată masiv.
Potrivit răspunsului transmis G4Media.ro, comunicarea cu hotărârea Curții de Apel ”a fost primita in 30.06.2022, de către d-na VB la punctul de control al clădirii în care UEFISCDI are sediul”, cu precizarea că anonima VB nu este angajata instituției. Nu se știe cum, comunicarea instanței ajunge totuși la secretariatul UEFISCDI în data de 4.07.2022, adică fix cinci zile mai târziu, cât este termenul legal de recurs.
Din acest motiv, Ministerul Educației susține că a formulat recursul în termen, deoarece oficial a înregistrat comunicarea pe data de 4 iulie, de pe 30 iunie când a primit-o anonima VB, care nu lucrează în minister. Nimeni nu explică totuși cum se face că o persoană anonimă despre care instituția susține că nu era angajata ministerului și nu avea atribuții de primire a corespondenței intră în posesia unei comunicări de la instanță, iar plicul ajunge fix cinci zile mai târziu la secretariatul UEFISCDI ”fără informare asupra faptului ca a fost primit la o dată anterioară”.