Capcana numerelor mari. Despre examene, note mici și oameni de stat

Pasiunea doamnei ministru pentru învățământul preuniversitar o transformă în cel mai strălucit alchimist al educației românești. Face și desface, maschează, metamorfozează totul într-o cursă creatoare cu propriile decizii, de parcă ar duce o luptă continuă cu timpul mandatului său.

Predictibil, momentul bacalaureatului a aprins spiritele. Redescoperim în luna iulie a fiecărui an dimensiunea ”dezastrului”, a ”catastrofei”, ca și cum bacalaureatul și protagoniștii lui stau suspendați în vid timp de 365 de zile. Numai că bacalaureatul nu e decât un moment într-un proces care nu își mai găsește de mulți ani busola. De altfel, dacă am fi onești unii cu ceilalți, am realiza că procentul de anul acesta, care depășește 63%, nu e unul realist; probabil că suntem la momentul 2011- 2012, poate chiar mai jos, cu un procent de promovare sub 50%.

Bacalaureatul este, însă, doar o referință într-un tablou mult mai complex al formării elevului și cred că e greșit să ne îndreptăm mai toată atenția asupra acestuia, ignorând în mod deliberat tot ceea ce se întâmplă până atunci. Adică ce se întâmplă zi de zi la clasă, sănătatea relației dintre profesor și elev, cum evoluează copilul, cu ce anume îl echipează școala pentru viața de adult.

Aș vrea să mă opresc asupra unei situații ai căror spectatori suntem de câteva luni: evaluarea națională, cifra de școlarizare pentru licee și școli profesionale și bacalaureat.

De câteva luni, doamna ministru Ecaterina Andronescu a identificat un nou dușman public împotriva căruia a pornit o adevărată cruciadă: ”cei (elevii n.r) care au medii sub 5”. Adică elevii de clasa a VIII-a care, la evaluarea națională, nu au reușit să demonstreze că au dobândit un nivel minim de cunoștințe. Pentru doamna Andronescu, aceștia sunt paria, indezirabilii societății care, pentru că nu s-au ridicat la nivelul aerului rarefiat al școlii românești performante (sesizați ironia, vă rog), sunt trimiși la ”pubela sistemului” adică în școli profesionale. Sau licee profesionale, licee tehnologice, nici dumneaei nu știe foarte bine, mai are nevoie de timp să evalueze.

Două probleme majore mi-au atras atenția aici. Pe de o parte, găsesc impardonabil pentru un pedagog, fie el ministru sau simplu ”dascăl”- cum îi place doamnei Andronescu să spună- să judece copiii în acești termeni: buni și răi, deștepți și proști, elevi de categoria 1, categoria 2 sau 3. Este impardonabil pentru un ministru să împartă copiii în categorii, punând în dreptul acestora din urmă pecetea celei/ celui ”ratat”, a eșecului în viață. Diversitatea este cel mai de preț bun al umanității și ea trebuie încurajată, nicidecum taxată. Diversitatea, prin asta înțelegând pasiunea unui copil pentru diverse discipline sau meserii, trebuie susținută de școală și prin școală, nicidecum văzută ca un dezavantaj.

O contrazic pe doamna Andronescu și îi spun că ne naștem cu toții egali în fața legilor și a statului, dator să ne ofere tuturor posibilități de a ne forma, de a ne educa potrivit dorințelor și aspirațiilor noastre. Și acolo unde un copil nu se naște în aceleași condiții economice cu ceilalți, acolo unde ea sau el are cerințe educaționale speciale, statul pe care îl reprezintă doamna Andronescu de câteva decenii este dator și în fața acestuia, în mod echitabil, să îi ofere oportunități de viață, de educație, de carieră.

Acum, poate că mai mult decât oricând, doamna ministru este datoare și responsabilă să ne spună de ce școala pe care a condus-o, a legiuit-o, a guvernat-o are această datorie neachitată față de sute de mii, milioane de copii în fiecare an. Pentru că eșecul de care vorbește doamna ministru nu este al copiilor- așa cum susține dumneaei-, ci al instituției școlii, inspectoratului, ministerului, guvernului, parlamentului. Și, prin asumare individuală, este eșecul tuturor adulților care dau viață acestor instituții.

De ce avem note de 2, 3 sau 5 la evaluarea națională? Sau la bacalaureat? Răspunsul nu îl vom găsi la elevi, ci la profesori, directori, inspectori, miniștri. Acolo trebuie identificată și problema, dar și soluția. O soluție sistemică nu poate veni din forțarea cinică a alegerilor de viață ale elevilor și trimiterea lor spre învățământul profesional, cu impact major asupra viitorului elevilor. Ea trebuie să rezide din soluții sistemice pentru o educație incluzivă de calitate, care să preîntâmpine fenomenele de azi și care nu sunt decât simptomele unui sistem bolnav de prea multe tratamente aplicate unei școli devenită cobai. Și nu la bacalaureat trebuie să ne uităm mai întâi, ci la ciclul primar și la cel gimnazial. Dacă fundația este șubredă, structura întreagă fie se va dărâma la un moment dat, fie va fi imposibil de clădit peste. Nu la liceu putem discuta de acele ”ore remediale”, ci la primar și la gimnaziu. Acolo le este locul; la liceu e prea târziu, deja.

Mâine vom afla rezultatele admiterii la liceu, într-un an în care sistemul a fost greu încercat de pixul doamnei ministru.

Cum spuneam mai sus, doamna Andronescu și-a propus să răspundă acestei situații ”încurcate” cu elevi sub 5 la evaluarea națională și accesul lor la bacalaureat prin trimiterea lor la ”profesională” și prin majorarea cifrei de școlarizare pentru aceste licee profesionale și tehnologice. Devine simplu jocul public apoi, toate aceste zeci, sute de mii de elevi nu mai apar în statisticile ratei de nepromovare la bacalaureat și va putea spune la televizor și în conferințe de presă că, iată, școala românească are numai olimpici.
Fără o analiză minimală, doamna Andronescu a majorat numărul de locuri acordate liceelor profesionale/ tehnologice pentru anul care vine, bulversând atât elevii de gimnaziu, cât și calculele care privesc catedrele profesorilor și disciplinele predate. (A fost fierbere în această primavară în licee și inspectorate, iar faptul că omerta a funcționat foarte bine în sistem arată, încă o data, cât de servilă politic este structura de conducere din instituții.)

Dacă ar fi vrut să se uite la cifre, i-ar fi fost simplu să înțeleagă că această măsură de gonflare a statisticilor despre elevii de profesională și viitorii meseriași ai României este una artificială, incoerentă și ruptă de realitate. Realitatea ne arată, dacă ne uităm la date, că an de an, mai bine de jumătate din locurile alocate învățământului profesional și tehnic și învățământului profesional în sistem dual rămâne neocupată în prima sesiune de admitere. Anul trecut, spre exemplu, au fost ocupate doar 18.114 de locuri, alte aproape 22.000 au fost refuzate de elevi în prima sesiune a repartizării. Ce s-a întâmplat în sesiunea de toamnă a admiterii, mi-e imposibil să spun, pentru că nu am găsit date publice. Spre comparatie, în 2017 au rămas neocupate aproape 19.500 iar în 2016- aproape 19.200.

Ce ne spun aceste date? Aflați în fața unei alegeri libere, elevii nu optează pentru învățământul profesional și tehnic. Explicațiile pot fi multe, dar dominantă este percepția elevilor și a părinților asupra învățământului profesional și tehnic- văzut ca drum al eșecului celor slabi, nicidecum unul al succesului în carieră. Culmea, prin declarațiile sale recente, ministrul Andronescu nu face decât să întărească această imagine distorsionată care se reflectă asupra educației vocaționale și profesionale.

Ei, bine, în tot acest tablou nu foarte optimist al învățământului professional, gândiți-vă că anul acesta a adăugat zecilor de mii de locuri disponibile anul trecut, cele mai multe respinse în opțiunile elevilor, alte aproape 30.000.

Patria îi va mulțumi, crede dumneaei, pentru că va da patriei meseriași. Greșit, patria nu are cum să îi mulțumească pentru că, dacă ar fi vrut să formeze meseriași și buni profesioniști, ar fi trebuit să gândească un proiect de modernizare a învățământului profesional și tehnic. Și asta ar fi însemnat o modernizare curriculară în tandem cu formarea profesorilor, cuplarea școlii cu nevoile din piață, cu tendințele și cu noile tehnologii, dotarea acestor licee cu tehnologie și mașini, precum și reforma reală a cadrului calificărilor. Abia apoi putea pune pe masă soluția creșterii cifrei de școlarizare pentru aceste licee.

E dificil de înțeles ce anume își dorește cu adevărat doamna Andronescu pentru toți acești copii. Am putea crede că e încă sub imperiul fostelor mandate și că vrea să își răscumpere una din greșile trecutului- desființarea școlilor de arte și meserii, printr-un artificiu în oglindă al cifrei de școlarizare. Doar că doamna ministru face acest troc cu propriul trecut dând la schimb viitorul unei generații pentru liniștea propriei conștiințe.

____

Mirabela Amarandei este Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, în guvernul Cioloș. La finalul lunii martie, Mirabela Amarandei a demisionat din partidul PLUS condus de Dacian Cioloș, unde era coordonator pe zona Moldovei, și a rămas membră a Platformei Ro100.