Capcana notelor mari: Cel mai mare număr de elevi rămași fără loc, din ultimii 5 ani, în prima etapă de Admitere la liceu. Anisie: „Nu au completat suficiente opțiuni / Mediile au fost mai mari ca anul trecut, iar părinții s-au orientat după acele medii”

28.139 de vizualizări
Foto: © Racorn | Dreamstime.com
Numărul candidaților rămași nerepartizați este cel mai mare înregistrat în ultimii 5 ani, potrivit analizei Edupedu.ro. Peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizaţi în această sesiune de admitere la liceu, cu peste 3.700 mai mulți ca anul trecut și cu peste 7.200 mai mulți ca în 2018. Numărul insuficient de opțiuni completate de unii candidați și faptul că la completarea fișelor de înscriere părinții s-au orientat după broșurile cu medii de anul trecut, în condițiile în care anul acesta mediile au fost mai mari, acestea ar fi cauzele situației actuale, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie, pentru Edupedu.ro.

Creșterea cu 76,6% a numărului elevilor rămași nerepartizați în prima sesiune de admitere la liceu este cea mai mare din perioada 2016-2020. Cei mai mulţi elevi aflați în această situație sunt în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Cluj, Prahova, Sibiu şi Neamţ, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educaţiei.

1.882 dintre cei rămaşi nerepartizaţi au medii între 7 şi 9.56. Primul pe lista candidaţilor nerepartizaţi este un elev din Giurgiu care are media 10 la absolvirea claselor V-VIII şi care are media generală de admitere 9,56. Acesta a candidat la licee din Bucureşti, dar nu a fost repartizat.

„Una dintre cauze este completarea unui numar insuficient de opțiuni în fișele de înscriere. Au fost cazuri în care un candidat cu media 9 a completat doar 15 opțiuni, de exemplu, și nu a putut fi repartizat la niciuna, chiar dacă a avut medie mare”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației Monica Anisie.

Pe medie, numărul de opțiuni completate de candidați a fost de 16, iar anul acesta este cel mai mare număr de opțiuni completate de candidați din ultimii 5 ani, aproape 2 milioane.

„A doua cauză ar putea fi aceea că anul acesta mediile au fost mai mari decât anii trecuti, iar în completarea fișelor părinții s-au orientat după mediile de anul trecut, considerând că dacă anul trecut s-a intrat cu 8,40, poate și anul acesta copiii lor vor intra tot cu 8,40. Iar asta s-a întâmplat din lipsa de informație completă primită de la școală, pentru că s-au bazat scrict pe media din acele broșuri”, a mai spus ministrul Monica Anisie.

Inspectoratele școlare sunt obligate de regulamentele pentru admitere să publice broșurile cu mediile de intrare la liceu în fiecare an. Este o procedură standard și aceste broșuri pot fi folosite orientativ, fiind singurele instrumente oferite de școală pentru orientarea elevilor care vor să se înscrie pentru admiterea la liceu.

De remarcat că, deşi ministrul acuză “lipsa de informaţie completă primită de la şcoală” niciun oficial nu a atras atenția înainte de repartizarea computerizată asupra pericolului mediilor mari și asupra faptului că dacă sunt folosite în orientare mediile de anul trecut, acestea pot induce în eroare candidații.

În această etapă au fost 113.480 de absolvenţi ai clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat (anul școlar 2020-2021).

Mediile de la Evaluarea Naţională au fost cele mai bune din ultimii 5 ani, potrivit analizei Edupedu.ro. De asemenea, mediile de la clasă ale elevilor, cele din anii de gimnaziu, au fost în general mai mari decât cele de la Evaluarea Naţională.

Monica Anisie a declarat că secretul rezultatelor bune de la Evaluarea Națională ar fi testele de antrenament, „elevii au văzut care sunt tiparele pe care ar trebui să le urmeze. Vom continua și anul viitor cu aceste teste”

Pentru elevii rămași nerepartizați începe acum etapa cazurilor speciale și urmează apoi etapa a doua de repartizare, pe locurile rămase libere.

Foto: ID 31326255 © Racorn | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


24 comments
  1. Avem o certitudine.Mulțumiți sunt cei cu 10 care au intrat unde își doreau și cei cu 5 care au bifat tot ceea ce se putea bifa fără a tine cont de alte amănunte. Loc la liceu sa fie..
    Cum se va proceda cu cei care dețin medii peste 8 și au rămas nerepartizati din pricina multiplelor cauze enumerate mai sus?Locuri în București sunt fix zero dacă fac abstracție de cele bilingve.Statul roman ar putea sa le recomande cu căldură sa se îndrepte spre scoli profesionale ,licee particulare sau sa piardă un an din viata.Dacă tot avem peste tot manageri analfabeți funcționali de ce sa nu deținem și muncitori elevați?
    Dincolo de ironie e păcat de viitorul unor copii care au învățat doar ptr a si asigura un viitor mai bun dar care în multe și nefericite cazuri vor deveni cauze pierdute,victime colaterale ale unui sistem dezamăgitor din foarte multe pct.de vedere.

  2. Problema nu este a scolii. Peoblema a aparut de cand tovarasa Andronescu a transformat din pix clasele de liceu in clase de invatamant profesional. Anisie nu stie sau nu a avut curajul sa repare raul produs de Abramburica.

    1. Cat vom mai spune ca de vina sunt alții. Guvernul actual ce a făcut?De vina a fost Andronescu și când au dispărut școlile profesionale. Hotărâți-vă!

  3. “secretul rezultatelor bune de la Evaluarea Națională ar fi testele de antrenament, „elevii au văzut care sunt tiparele pe care ar trebui să le urmeze. Vom continua și anul viitor cu aceste teste”
    O ineptie! Rezolvarea unor tipare este o smecherie de intrat, nu reprezinta deloc nivelul de instruire a unui elev. Nu aceasta ineptie va fi calea de format oameni!

  4. Ce glumă! Nu vedeți că au fost un număr insuficient de locuri la liceu? Nu vedeți că numărul de locuri neocupate este cu 4000 mai mic decât numărul de elevi nerepartizați?
    Nu vedeți că la București au rămas 1800 elevi nerepartizați și 18 locuri neocupate din care 16 cu predare în limba maghiară și 2 bilingv română – italiană?

    ISMB avea date privind această generație care este cu 25% mai mare decât generația precedentă și totuși a mărit numărul de locuri cu 10-15% și acelea la liceele tehnologice. Mii de copiii au rămas pe dinafară și alte mii vor studia la licee mai slabe decât în alți ani.

    Și oficial se vorbește despre necompletarea unui număr de opțiuni suficiente și utilizarea datelor orientative din broșuri. De fapt aceste două argumente au același efect și nu acoperă nici măcar jumătate din partea cazurile de elevi nerepartizați.

  5. nu e singura explicație. în cluj de ex. au rămas nerepartizați peste 300 de copii iar locurile rămase sunt vreo 40. aici au candidat foarte mulți copii veniți din alte județe. și oricum, numărul de candidați rămași nerepartizați este mult mai mare decât numărul de locuri disponibile, la nivel național.

  6. E o rusine. Vreo 8500 de elevi cu note mari vor merge la licee proaste pe motiv ca aceștia au optat presupunând ca informațiile din broșurile inspectoratelor sunt consistente. Asta ca sa nu mai reamintim ca vreo câteva zeci de mii de elevi ai acestei generații s-au “pierdut” pe drum din clasa I și nu prea știe nimeni unde sunt.

    De ce nu se introduc portofoliile educaționale așa cum spune legea? De ce nu se face un sistem informatic pentru managementul școlarității? Cine vrea sa păstram acest sistem anacronic?

    1. 1) s a stiut ca sunt mai putine locuri la liceu anul acesta si se doreste orientarea unui numar mai mare de elevi spre profesionale devi era de asteptat ca ultima medie la toate liceele (in special teoretice) sa urce
      2) s a stiut ca anul acesta mediile de admitere sunt mult mai mari deci era de asteptat ca “pragul” la toate liceele sa creasca
      3) admiterea computerizata nu o pot considera “anacronica”… Cea cu examen direct cu mai e atunci ? La medii sub 5 nici nu se mai punea problema sa mai intre copiii pe undeva….

      1. Admiterea la liceu nu e computerizata. Doar repartiția e computerizata. Examenul de capacitate se da in continuare cu pixul pe hârtie ca acum 40 de ani. Se mai punctează un pic chiar și scrisul de mâna îngrijit!!!

        E o rusine. Legea prevede din 2011 portofolii educaționale, educație pe computer și nimeni nu face nimic in acest sens.

        Acestea sunt tendințele moderne. Din pacate liceele din Romani au rămas ca acum ca acum 40 de ani ceea ce înseamnă ca elevii nu sunt pregătiți pentru viitor. Degeaba își mai fac câte un laborator de informatica. E doar de forma. Recomandările UE și OECD de a face educație transdisciplinară sunt clare însă procesul bate pasul pe loc deși sunt bani alocați și in Romania.
        Oare de ce nu vor profesorii sa înlocuiască hârtia cu computerul și examenul clasic cu cel open book? Doar se face asta in atâtea locuri de pe glob!

    2. Daniela, aud mereu: le-au ramas doar locuri la licee proaste? Ce inseamna pt.tine aceasta sintagma: licee proaste? Daca te referi la profesori ca-s mai prosti la o institutie sau alta, nu se pune. Eu am fost al doilea pe judet la titularizare. Si am ales sa merg la tara in localitatea de domiciliu, nu la vreun liceu bun din oras. Au ajuns acolo colegi care au luat5 sau 6 la examen. Copilul care invata, invata oriunde, ce-i tot dati cu licee proaste? Da, regretabil este daca el doreste sa faca finante mai departe si nu mai prinde niciun loc in care exista profil contabil, doar licee teoretice. Dar tot nu e o tragedie, se poate transfera in timp, se mai retrag elevi, se poate pregati suplimentar la materiile de facultate fie prin studiu individual, fie meditatii. O luati total ca pe o tragedie. Ce an din viata pierde? Merge la un alt liceu, invata ca orice elev, da bacalaureatul.

      1. Inspectoratele fac tot felul de topuri care canalizează elevii buni spre anumite licee. calitatea unei scoli depinde mult de elevii care sunt acolo. N-ar trebuia toti elevii buni sa se ducă in anumite licee însă e o trista realitate.

  7. Dar de ce nu spu e doamna ministru si ca numarul de locuri in licee a fost acelasi ca si anul trecut desi, cel putin la nivelul Municipiului Bucuresti, numarul absolventilor a fost mai mare cu aproximativ 4000 fata de anul trecut.

  8. Da, doamnă Anisie, noroc că dumneavoastră, d-na Barcari și alte importante doamne (sau „inportante”- cum ați spune dvs, după cum deja ați demonstrat că știți limba română…), doamne în mâna cărora stă educația copiilor noștri, ați făcut un număr suficient de …opțiuni (sau ,,obțiuni”? cum oare pronunță corect un om care nu face acordul între subiect și predicat?…). Dumneavoastră chiar nu pricepeți nimic, stimată Doamnă, ăsta nu e cu text la prima vedere …Nu trebuia să luați măsuri până acum să nu se mai întâmple asta? Pe copiii inteligenți și cu oarecare demnitate, care n-au completat 16 opțiuni, la ce licee îi trimiteți? Sau ei va deranjează că nu sunt tâmpiți, agramați și nu sunt dispuși la compromisuri?…Doamne, si eu care credeam că mai rău decât Dăncilă nu se poate…Și … parcă și dumneavoastră credeați la fel…

    1. Fara suparare,dna Barcari are dreptate.Va explic.Gimnaziul trebuie privit pe doua paliere-in ceea ce priveste romana si matematica:pregatirea pentru scoala si pregatirea pentru Evaluarea Nationala.La pregatirea pentru scoala pot fi medii mari,dar medii de 5-6 la Evaluarea Nationala.Atat poate pregati scoala.Pentru medii mari,meditatiile sunt obligatorii.Va dau un exemplu:absolventa de gimnaziu,promotia 2019.La sfarsitul clasei a saptea nu i-a fost predata geometria de pe sem.doi.Toata vara a mers la meditatii,trei sedinte pe saptamana,pentru a recapitula materia claselor V-VII.La inceputul clasei a opta a inceput,la meditatii, teste cu subiectele I-II.Din februarie a inceput sa rezolve si subiectul trei.Tot la meditatii i s-au predat si cele 12 metode de rezolvare a functiilor(materia de sem.2).La sfarsitul clasei a opta a utilizat 2caiete studentesti de matematica la scoala si…si cinci caiete studentesti de matematica la meditatii.Am scris pentru va formati o parere cum se poate parcurge materia,efectiv.

  9. Copiii vostri au rămas fara locuri? Trebuia sa va declarați romi. Se stie despre astfel de obiceiuri.. Cu ce sunt aia mai speciali decat copiii noștri încât au licuri speciale? Parinti inconștienți care s-au declarat romi doar pt a prinde locuri in licee de prestigiu, licee in care oricum nu v-or rezista deoarece ei sunt de 4 maxim 5. Romii au mai câștigat cativa fraieri și toată lumea e fericita. Doar ministrii incompetenți se perinda pe la minister de 30 ani. Viitorul e sigur: fie dai o căruță de bani la un liceu particular fie-l lasi la stat cu gloata

  10. Subiectele mai ușoare au fost motivul notelor mai mari, nu testele de antrenament. Culegeri de teste sunt peste tot.

    Broșuri prost făcute. Cu ani în urmă se explica cum opțiunile trebuie să fie suficiente raportat la locul în ierarhia județeană și nu legat de mediile de anul trecut. Varianta cu mediile de anul este utilă doar în anii când se dă mai greu decât în anul precedent. De aceea în 2018 au fost puțini elevi nerepartizați: subiectele au fost mai grele decât în 2017, deci notele au fost mai mici
    Concluzie: locul în ierarhie și suficiente opțiuni care să acopere acest loc plus o marjă de câteva zeci de locuri pentru cei veniți din alte județe. Asta trebuia să explice Ministerul și ISJ.
    Păcat de munca acelor copii pentru EN. La ce a folosit dacă la media 8,50 prinde acum liceu unde s-a intrat cu 2. Unii elevi de peste 7 riscă să nu prindă loc la liceu.

  11. Tot scoala e de vina. Nu cumva sa spuna ca elevul e vinovat ca a vrut doar la 4-5 licee de elita din Bucuresti musai si a ramas nerepartizat ca nu a vrut sa coboare in sferele joase ale Giurgiului. Cand iei 9,45 in conditiile in care s-a luat 10 la greu, trebuie sa te gandesti ca s-ar putea ca fix acei copii bunj de 10 vor la licee tot bune, deci tie, cu 9,45, iti mai vibe randul la sf. Asteapta. Iti asumi riscul sau pui multe optiuni.

  12. De la liceul unde sau făcut înscrierea nici macar nu ne-au dat voie sa scriem mai multe optiuni.Am fost sunați de la liceele alese sa mergem la scoala de unde aparținem sa mai scriem mai multe coduri

  13. Numărul mai mic de clase, față de anul trecut, ăsta-i principalul motiv. A fost gândit pentru media minimă 5, asta s-a anulat dar nr. de clase nu a fost crescut la nivelul de anul trecut.

    1. Se pune in practica nebunia cu ,scolile profesionale,,.Idee de nivelul anilor ’50.Decat absolvent de liceu fara bac,mai bine absolvent de gimnaziu.Sunt doi,,matiematishieni,,-Agoston si Goglogan-care marseaza pe ineptia asta.,,Tyneretul,,tre sa dea la pila.

      1. Lasa, decat vlogger, manelist, asistat social, mai bine sa munceasca in tara. F bine. Inainte, din scolile profesionale ieseau maistri priceputi, acum termina toti prostii licee fara diploma si tre’ sa-i tin eu salariatul in spinare in timp ce si cheltuieste ajutorul social in carciuma, ajutor social luat prin negatie la Fortele De munca, pt.ca, nah, meserie nu stie pentru piata muncii, iar bacalaureat n are. Sa le faca profesionale. Nu toata lumea tre sa se faca inginer, medic sau avocat. E nevoie si de specialisti in astfel de domenii care sunt necesare in viata de zi cu zi. Uneori behai cautand un tamplar bun sau un electrician, un instalator, un mecanic.

        1. Unde scrie ca nu toata lumea tre sa se faca medic,injinier sau avocat?Scoala habar n-are ce elevi i-au trecut prin mana.Daca un elev trebuie sa rezolve -sa zicem -cinci probleme pentru a intelege metoda de rezolvare-inseamna ca-i prost?Sau trebuie sa munceasca mai mult?Parintii constientizeaza ca elevul nu face fata la mate.De exemplu.Nu-l pot ajuta si nici n-au solutii.Apoi se trezesc ca sunt chemati la sedinta cu parintii, unde li se aduce la cunostinta ca fiul/fiica lor nu progreseaza la mate.Nu scoala ar fi trebuit sa vina cu solutii?Jalnic!Sa vedeti certuri pe la sedintele cu parintii.Trece clasa a saptea si multi parinti mai spera ca scoala sa pregateasca copiii pt.Evaluare.Cine viseaza asta ,s-a ars.Profesorii de mate.dau vina pe invatatoare ca nu i-au invata matematica pe copii-asta in clasele V-VI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA cu locurile libere pentru etapa a II-a de admitere în învățământul profesional și dual 2023, publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene / Înscrierile au loc în perioada 25-27 iulie

Situația locurilor rămase libere pentru a doua etapă de admitere în învățământul profesional/dual a fost publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene. Înscrierea candidaților are loc în perioada 25-27 iulie…
Vezi articolul

ANALIZĂ Media ultimului admis la colegiile naționale din București va crește în acest an. La Colegiul Național „Sfântul Sava” ar putea ajunge la 9.92 / Cum s-a schimbat poziția în ierarhia de Admitere la liceu 2023, după contestații și aplicarea criteriilor de departajare

După cel mai mare număr de contestații și aplicarea criteriilor de departajare, ierarhia de Admitere la liceu 2023 a elevilor din București s-a modificat. Ultima poziție în ierarhie a unui…
Vezi articolul