Calitate mai presus de cantitate, mai multe activități recunoscute și luate în considerare, de la instruire la comunicarea științei – printre țintele unui nou acord internațional de reformă a evaluării în cercetare

313 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
O atenție mai mare pe calitate decât pe cantitate și recunoașterea unei game mai mari de activități, de la valorizarea cunoștințelor la comunicarea științei se numără printre principiile aflate la baza unui nou acord internațional pentru reforma evaluărilor în cercetare, semnat și de agenția care se ocupă cu asigurarea calității în învățământul superior din România, ARACIS, care-l semnalează într-un comunicat de presă. Aceasta se numără printre instituțiile din România (universități, institute de cercetare și alte organizații) care au semnat până acum documentul.

Semnatarii acestui acord să angajează să extindă recunoașterea acordată diverselor practici, activități și cariere în cercetare, anume contribuțiile la știința în beneficiul societății, practicile de deschidere și transparență, de instruire și mentorat. Ei se angajează să își concentreze evaluările în principal pe calitate, care să fie susținută de indicatori cantitativi. 

Își exprimă, totodată, obiectivul de a abandona sau limita utilizarea inadecvată a evaluării bazate pe parametri legați de publicarea cercetărilor și să evite folosirea rankingurilor organizațiilor de cercetare în evaluarea cercetătorilor. Un alt scop este acela de a revizui criteriile de evaluare a unităților de cercetare, cu implicarea directă a organizațiilor de profil.

Potrivit documentului, evaluarea cercetării ar trebui să ia în calcul și activități precum cele de “peer review, instruire, mentorat și supervizare a doctoranzilor, rolurile de conducere și, dacă sunt adecvate, comunicarea științei și interacțiunea cu societatea, antreprenoriatul, valorizarea cunoașterii și cooperarea industrie-mediul academic.

În comunicatul său de luni, ARACIS menționează că Acordul cu privire la reformarea evaluării cercetării, pe care l-a semnat în data de 4 noiembrie, reunește universități, centre de cercetare, asociații de cercetători, autorități naționale și regionale, agenții de asigurare a calității și alte organizații relevante. Potrivit sursei citate, elaborarea lui a implicat peste 350 de organizații din peste 40 de țări, iar proiectul a fost pregătit de o echipă formată din reprezentanți ai Asociației Universităților Europene (EUA), Science Europe, Comisiei Europene, împreună cu Karen Stroobants, consultant cu expertiză în domeniul cercetării. 

În baza semnării Acordului, ARACIS va adera la Coalition for Advancing Research Assessment (CoARA), la care au aderat până acum organizații din peste 15, țări printre care Austria, Franța, Germania, Italia, Danemarca și România (UEFISCDI). Lansarea oficială CoARA va avea loc până la sfârșitul anului în curs.

  • Lista completă a universităților, institutelor și organizațiilor semnatare ale acordului, din România și din alte țări – aici.

Foto © Kreangkrai IndarodomDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Decidentii nostri din Legislativ si Executiv, ca si executantii din Ministerul Educatiei si ARACIS ar trebui sa stie ca ASIGURAREA CALITATII in mediul de afaceri (deci si in CERCETAREA STIINTIFICA!) este TOTAL DIFERITA de ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI introdusa in Romania prin OUG 75-2005, in cu totul alte scopuri, fiind de fapt SIMULATOARE….De fapt, la noi, LUPTA UNIVERSITATILOR PENTRU BANII DIN BUGETELE PUBLICE A AJUNS PE CULMI NEBANUITE – UNEORI SI PSEUDO-STIINTIFICE CA ASA-ZISA ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI PE BAZA “MODELULUI LUI LEVIATHAN” DIN STIINTELE POLITICE !!!! … Consortiul UNIVERSITARIA ar fi trebuit sa sustina mai ales recunoasterea si anularea SIMULACRULUI DE ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI – introdus in 2005 si continuat de noile proiecte de legi ale invatamantului desi acestea abroga L86-2006 de aprobare a OUG 75-2005 privind asigurarea calitatii educatiei… Acest SIMULACRU pseudo-stiintific – ACCEPTAT FAPTIC DE 17 ANI SI TACIT IN ACEASTA REUNIUNE SI DE MEMBRII CONSORTIULUI UNIVERSITARIA – este vinovat pentru birocratia monstruoasa si costisitoare – total ineficace si ineficienta, deci inutila – introdusa in scoli si universitati de ARACIP si ARACIS, doar pentru a justifica, chipurile, accesul scolilor si universitatilor acreditate la finantarile bugetare publice… Desi fiecare universitate are acum acces la numeroase alte surse de finantare (taxe, subventii, sponsorizari, inchirieri, servicii prestate unor terti, etc.) ARACIS si Min Ed doresc sa cunoasca modul de utilizare a tuturor acestor surse financiare desi in mod LEGITIM ar fi trebuit sa se intereseze doar de soarta finantarilor bugetare publice si de unicul indicator relevant pentru societate al universitatilor – RATA ANGAJABILITATII ABSOLVENTILOR… Dar acest simulacru perpetuat al asigurarii calitatii educatiei este vinovat si pentru prea numeroasele conflicte – inclusiv de interese personale sau organizationale – unele ajunse pe piscuri nebanuite, nu numai in mass media si social media, ci si in justitie (asa cronofaga, scumpa si imprevizibila cum este ea la noi) – intre cele 5 PARTI INTERESATE implicate – stat (Min.Educatiei, ARACIS, ARACIP) si “bastioanele” parintilor, cadrelor didactice/ personalului administrativ, elevilor si studentilor… Din aceasta lupta continua pentru bani (de obtinut cat mai multi si de platit cat mai putini), pentru drepturi si libertati (cat mai multe, inclusiv uneori ilegitime sau chiar ilegale), dar si pentru responsabilitati (cat mai putine), etc. TOATA LUMEA PIERDE! Avem deci un imens CICLU VICIOS (generator de ample pagube prin simulare, uzurpare si impostura) care dureaza de 17 ani, desi puteam avea un necesar si util CICLU VIRTUOS (generator de progres pentru toti cei implicati) daca OUG 75/2005 nu era realizata de profesori universitari de Stiinte sociale-politice si de Psihologie, total ignoranti in Managementul calitatii… Jurnalistii implicati in identificarea demnitarilor plagiatori si a plagiatelor acestora ar fi putut fi interesati pana acum si de SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei in Romania, realizat de autorii OUG 75-2005 prin simpla PLAGIERE/ UZURPARE a exoticului concept “asigurarea calitatii” (a carui semnificatie reala in mediul de afaceri este complet ignorata de decidentii nostri !!) si prin promovarea IMPOSTORILOR deghizati in functionari ai ARACIS si ARACIP…. Culmea culmilor, in noile proiecte ale invatamantului, Min Ed anunta abrogarea OUG 75-2005 (aprobata prin L86-2006) dar in cele 320 pagini ale acestor proiecte sunt preluate pe sarite si PRIN PLAGIERE, dispozitii din OUG 75-2005 !!! PLAGIERE DUBLA deci – ramasa inca nebagata in seama de cei implicati, de marele public si chiar de “cainele de paza al democratiei”, mass-media !!! Oare de ce?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Una dintre cele mai vechi ființe vii de pe Terra”, o plantă care trăiește de peste 60.000 de ani în Carpați – descoperită de o echipă internațională de cercetători, inclusiv un profesor al Universității Babeș-Bolyai

O specie extrem de rară, Andryala laevitomentosa, ar putea fi „cel mai vechi organism viu de tip plantă de pe Pământ”, anunță Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta anunță că planta…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

“Avem deja multe institute și puțini cercetători” – Reacție dură a conducerii Universității Babeș-Bolyai, la institutele de cercetare propuse de ministrul Fondurilor Europene

“Avem deja multe institute și puțini cercetători”. Avertismentul vine de la cea mai mare instituție de învățământ superior din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care într-un comunicat oficial semnat de…
Vezi articolul

O nouă ediție a DOOM – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române – apare în acest an, anunță Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Adina Dragomirescu, directorul institutului: Sunt 3.600 de cuvinte noi

Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” anunță apropiata apariție a ediției a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române – DOOM. Directorul…
Vezi articolul