Candidații care dau joi, proba la alegere a profilului la BAC 2024, nu mai trebuie să aștepte mult timp în sală după terminarea lucrării, pentru a nu se repeta situația de la proba de limba română, când mii de elevi ținuți în sălile de examen la proba de limba română la Bacalaureat aproape 8 ore, fără mâncare, ca să vină „doamna cu ștampila” și să le fie scanate lucrările că doar scanarea. Președintele comisiei de BAC, Zoltan Kallos, a declarat miercuri, într-o conferință presă la Ministerul Educației, că “nu neapărat procesul de scanare este atât de lung, încât încărcarea lucrărilor pe platformă”. De aceea, Zoltan Kallos a spus că “prezența elevilor candidaților nu mai este obligatorie în anumite centre de examen și asta s-a întâmplat mai mult, în prima zi la limba română”. Amintim, absolvenții de liceu susțin joi, 4 iulie, proba la alegere a profilului. Examenul a început la ora 9:00 și se încheie la ora 12.
Președintele comisiei de BAC, Zoltan Kallos, a declarat miercuri, într-o conferință presă la Ministerul Educației, că “nu neapărat procesul de scanare este atât de lung, încât încărcarea lucrărilor pe platformă”. De aceea, a cerut de la a doua probă – cea la matematică sau istorie – elevii să nu mai fie nevoiți să aștepte și încărcarea lucrărilor în platformă. Acest pas al procedurii poate fi finalizat ulterior, după ce toți elevii părăsesc sala.
Kallos Zoltan, președintele comisiei BAC 2024: “Au fost situații în special în prima zi la proba de limba și literatura română, unde, așa cum ați amintit și dumneavoastră, de regulă, numărul paginilor scrise redactate de către elev această probă este destul de mare 15-18, chiar și peste 20 de pagini, astfel că procesul de scanare este un pic mai îndelungat, dar nu neapărat procesul de scanare este atât de lung, încât încărcarea lucrărilor pe platformă. Trebuie să vă aducem la cunoștință că prezența elevilor la scanarea lucrărilor este obligatorie, pentru că ei trebuie să ia la cunoștință numărul de pagini scanate, să semneze că sunt de acord că au văzut lucrarea scanată cu toate paginile, că lucrarea este vizibilă, ș.a.m.d. După aceea urmează procesul de încărcare a lucrărilor pe platformă. Aici, prezența elevilor candidaților nu mai este obligatorie în anumite centre de examen și asta s-a întâmplat mai mult, în prima zi la limba română.
Profesorii, colegii noștri le-au spus candidaților că dacă doresc, pot să rămână în centru până la până la încărcarea lucrărilor pe platformă. Tocmai de aceea s-a lungit această perioadă și de aceea, din păcate, s-au creat situații neplăcute unde copiii au rămas și două, chiar trei ore în sala de examen după finalizarea probei. Ieri dimineață, înainte de începerea probei scrise la proba E CE, le-am reamintit colegilor din centrele județene de bacalaureat să atragă atenția colegilor din centrele de examen cu privire la aceste aspecte, adică faptul că nu este necesară prezența candidaților în sală până la momentul încărcării lucrărilor pe platformă“.
Cum se scanează lucrările
Conform ghidului Ministerului Educației, lucrarea se scanează cu prima pagină nesecretizată, cu colțul din dreapta desfăcut. Dacă lucrarea are mai multe pagini cu colț (în cazul examenului de bacalaureat), acestea se vor scana secretizate. Platforma elimină prima pagină a lucrării, cea care se scanează nesecretizată.
În document se arată că fișierul rezultat în urma scanării va avea 2 pagini negre în plus față de lucrare: prima și ultima. Profesorii asistenți verifică dacă pe parcursul documentului paginile sunt întregi și lizibile.
Dacă sunt pagini care nu se văd bine, profesorii corectori le vor șterge și vor scana din nou lucrarea.
Informații de context
Edupedu.ro a scris că mii de elevi au fost ținuți peste 2 ore, în unele cazuri chiar 4 ore după ora la care au terminat proba de limba română, blocați în clase. Motivele au fost mai multe și au ținut de organizare, spun elevii: Fie nu exista decât o ștampilă pe tot centrul de examen și elevii au așteptat ca foile să le fie ștampilate rând pe rând, fie a durat prea mult scanarea lucrărilor pentru că profesorii nu știau procedura, spun mai mulți elevi. “Am fost ținuți în clasă, cu foile pe bănci, nu aveam voie să le atingem, nu aveam voie să cerem o ciornă ca să desenam, nu aveam voie să mâncăm-nimic”, povestește pentru Edupedu.ro un elev dintr-un centru de examen din București.
Un alt elev spune pe pagina noastră de Facebook într-un comentariu: “Am stat la scanare mai mult decât la proba scrisă”, iar o elevă de la Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță din București spune pentru TVR Info: “Am stat după ștampilă o oră toți pentru că doamna cu ștampila s-a pierdut în liceu”.
Contactat luni de Edupedu.ro, imediat după ora 14, Zoltan Kallos, președintele comisiei naționale de BAC a spus că motivul întârzierii a fost faptul că elevii au scris foarte mult: “Vă dați seama că dacă acei copii nu ar fi avut cunoștințe și nu ar fi știut la examene și ar fi scris două-trei pagini scanarea s-ar fi terminat mult mai repede”, a spus pentru Edupedu.ro, Zoltan Kallos.