Oamenii ar trebui să aibă încredere în medici așa cum au încredere și în alți specialiști fără să își imagineze tot felul de teorii ale conspirației, spune expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta a vorbit în cadrul conferinței tip webinar „Vaccinarea COVID-19 pe înțelesul tuturor! Ce cunoaștem, ce dovezi științifice există?” oraganizată și transmisă pe Facebook de Ministerul Sănătății. El a exemplificat cu mai multe anecdote mesajul său:
- Atunci când te urci în autobuz, nu îi bați șoferului în geam să-i spui „Domnul, domnul, care este pregătirea dumneavoastră, câte accidente ați avut înainte, eu mă las pe mâna dumneavoastră așa?”. Când vă cumpărați becurile întrebați dacă există vreun complot, vreo conspirație, a pus cineva în bec vreo cameră de filmat? Nu, pentru că aveți încredere în funcționarea mecanismelor.
- Cum de au făcut vaccinul așa de repede? Au lucrat zeci de ani pe tehnologia mRNA și atunci când a venit virusul acesta peste noi, am fost cu toții extrem de norocoși că a fost dintr-o familie pe care noi o studiam deja de mult timp. Am mai avut infecția SARS-COV-1 și atunci s-a început să se lucreze la un vaccin, dar nu s-au alocat destule fonduri fiindcă nu a fost amenințarea destul de mare. Acum avem amenințare mare și avem mulți bani care sunt alocați, fiindcă a fost un buget. Răspunsul la întrebarea „de ce nu se rezolvă și alte boli?” – pentru că nu alocăm destui bani, pentru că se duc banii pe altfel de priorități în societate, uitați-vă la bugetul alocat Sănătății în fiecare an. Cum să avem cel mai mic procent din PIB alocat Sănătății din Uniunea Europeană? Pentru că până acum nu a fost o prioritate și va fi de acum încolo, vă garantez.
- Pentru toți cei care se întreabă dacă se pot vaccina, oameni buni, întrebați-vă medicul pentru că e foarte greu de zis dacă există subtilități acolo, reacții inflamatorii, ține de tipul de patologie, ce reacții aveți, întrebați-vă medicul. Aveți încredere în medicii voștri la fel cum avem încredere în instalatorii noștri, cum avem încredere în cei care ne repară drumurile, aveți încredere în specialiști.
- Simplul fapt că nu înțelegeți cuvintele care sunt utilizate în medicină arată cât de complexă e discuția și exact la fel ca atunci când erați mici ce v-a salvat pe voi a fost că părinții voștri au avut încredere în pediatri, au avut încredere în ortopezi și când v-a durut mâna nu v-au pus uleiuri esențiale pe mâna ruptă, ci v-au dus la ortoped și v-au pus mâna-n ghips, nu au suspectat în niciun moment părinții voștri că în ghipsul acela este un microfon prin care vă ascultă vreo entitate ascunsă, la fel aveți încredere în medici.
- Va fi un procent dintre noi care nu se va vaccina, pe unii nu poți să-i convingi și nici nu trebuie să-i convingem pe toți. Vaccinarea în acest caz va fi opțională și voluntară pentru că e decizia noastră a fiecăruia. Informați-vă de la oameni care știu ce vorbesc, nu e mai simplu de atâta.
Razvan Chereches / Foto: Arhiva personala