Când termină profesorii care nu predau discipline de examen activitatea la clasele terminale? Răspunsul Inspectoratului Școlar București

14.847 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Structura anului școlar se respectă, astfel că elevii de clasa a VIII-a vor termina școala vineri 5 iunie 2020, iar elevii de clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă finalizează anul şcolar pe 29 mai 2020, a declarat pentru Edupedu.ro inspectoarea școlară Maria Manea. În perioada 2-12 iunie școlile și liceele vor organiza lecții pentru pregătirea de examene a elevilor din clasele terminale, însă acestea sunt opționale pentru elevi.

Profesorii “termină cursurile pe data prevăzută de structura anului școlar, iar după aceea se preocupă de încheierea situației școlare, cum făceam și până acum. Structura anului școlar se respectă”, a declarat Maria Manea, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Municipiului București.

Profesorii care predau materii de examen “vor proceda așa cum făceau și în anii trecuți. Eu deja de 2 săptămâni fac cu cei de-a XII-a doar teste de antrenament. Sunt convinsă că profesorii cu experiență și care chiar au avut interesul să mențină legătura cu elevii fac același lucru, se preocupă de pregătirea lor în vederea susținerii examenelor naționale. Așa făceam și anii trecuți, chiar și în acea perioadă dinaintea examenelor”, a susținut inspectoarea școlară.

Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni) 
  • Școlile au fost închise de pe 11 martie 2020

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:            Sâmbătă, 13 iunie 2020

  • Excepție pentru clasa a VIII-a, care încheie anul școlar vineri, 5 iunie 2020.
  • Excepție pentru clasele a XII-a, a XIII-a şi frecvenţă redusă, pentru care anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020 
Calendar Evaluarea Națională 2020 – Proiect în lucru la Minister:

02 – 05 iunie 2020 Înscrierea la Evaluarea Națională 2020

15 iunie 2020           Limba şi literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020           Matematică – probă scris
18 iunie 2020           Limba şi literatura maternă – probă scrisă

22 iunie 2020          Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00) și depunerea contestațiilor (între orele 16:00-21:00)

23-26 iunie 2020   Soluționarea contestațiilor

27 iunie 2020          Afișarea rezultatelor finale

(Detalii aici)

Calendar BAC 2020 – probele scrise, anunțate de minister să înceapă în data de 22 iunie

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

2 comments
  1. Acum înțeleg, este practic în afara scoli sa nu pățească Ministerul ceva cand se vor inbolnavi copiii,hai ca v-ați spălat pe mâini. A ajuns o rușine sa fi ministru în ziua de azi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Decretul pentru încă o lună de stare de urgență, semnat de Klaus Iohannis: „Pericolul nu a trecut. Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Școlile rămân închise, cursurile vor fi online, în măsura posibilităților”

Școlile vor fi închise încă 30 de zile, a anunțat președintele Klaus Iohannis, care a declarat într-o conferință de presă că a semnat decretul prin care România intră în a…
Vezi articolul

Mediul de afaceri “se va lupta pentru bugetul educației”, pentru ca acesta să fie de 4,7% din PIB – Anastasiu, SuperTeach. Acesta anunță un memorandum în 100 de puncte, dintre care “10 marcate cu roșu”, cu măsuri pentru implementarea “România educată”

Un memorandum pentru implementarea programului “România educată”, cu peste 100 de propuneri de reformă în educație, va fi lansat în aceste zile, a anunțat antreprenorul Dragoș Anastasiu, co-fondator SuperTeach, în…
Vezi articolul

Profesoara Rodica Zafiu, despre schimbările din Limba română: De ceva vreme, din ce în ce mai mulți oameni răspund „cu drag” la „mulțumesc”, în contexte în care nu există o apropiere între vorbitori, ceea ce poate să șocheze

Limba română, ca celelalte limbi, „se schimbă în permanență și fenomenul este perfect normal” și din aceste motive ar trebui „ca în învățământ și în dezbaterile obișnuite să avem mult…
Vezi articolul