Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că are deja proiectul viitoarei legi a Educației pregătit, dar că înainte de a-l trimite la Parlament vrea să fie dezbătute ideile din ”viziunea Andronescu”, prezentată pe 29 martie. Oficialul a mai spus, la finalul conferinței de la Biblioteca Centrală Universitară, că nu are niciun motiv să amâne adoptarea acestor măsuri, dar și că, în opinia sa, noile reguli se vor aplica mai întâi copiilor care acum intră în sistem și nu celor existenți.
”Reporter: Când estimați că o să avem o lege concretă. Acum nu vorbim concret, dar când o să fie ceva concret?
Ecaterina Andronescu: N-avem niciun motiv să amânăm aceste lucruri. În momentul în care vor fi suficiente dezbateri, pentru că ceea ce am spus aici noi am intrat deja cu ele în dezbaterea publică, am fost în mai multe județe, ne-am întâlnit cu directorii. Și la Bistrița Năsăud, și la Cluj, și la Buzău și vom continua să facem aceste lucruri și în măsura în care vom constata că toți cei care aveau un punct de vedere l-au spus, atunci vom înainta drafturile de lege către Parlament.
Reporter: Când estimați, pentru că ați promis un draft de lege până la sfârșitul lunii martie?
Ecaterina Andronescu: Deci dacă eu să vă spun că îl am acum, dar nu vreau să-l scoatem pentru că vreau să intre în dezbatere aceste idei, poate n-o să mă credeți. Dar vă spun că eu nu sunt… Am învățat că trebuie să dezbatem mai mult în așa fel încât legea să fie larg acceptată.
Reporter: N-am înțeles dacă se va aplica o noua lege pentru anul școlar 2020-2021, sau 2021-2022?
Acest lucru nu-l pot decide eu, pentru că ce depinde de mine este să organizez dezbaterile, să adun toate ideile și să transmit Parlamentului.
Reporter: Dar ați vrea să se aplice din anul școlar viitor?
În momentul în care va prelua Legea și o va duce în forma finală, sigur că o să fim parte din dezbaterile care vor avea loc și în Parlament. Mi-aș dori să nu întârziem, fără îndoială. Adică nu mă interesează să amânăm lucrurile.
Reporter: Când veți avea gata legea și va fi deja promulgată, se va aplica copiilor care intră în sistem sau celor care deja sunt în sistem?
Eu cred că rațional este să începem cu începutul.”
Guvernul prin semnătura premierului Viorica Dăncilă a promis sindicatelor, în acordul încheiat la 1 decembrie 2018, la Alba Iulia, că până pe 31 martie 2018 va promova și adopta în Executiv trei legi ale educației, iar până în iunie 2019 Parlamentul le va adopta.
În urmă cu o lună FSLI avertiza asupra faptului că termenul va fi încălcat și amenința cu proteste.
Citeşte şi:
-
INFOGRAFIC Cum arată şcoala în “viziunea Andronescu”. Redenumirea claselor şi eliminarea Evaluării Naţionale de la clasa a IV-a, singura care monitoriza sistemul de educaţie
-
DOCUMENT Ce conţine “viziunea Andronescu” în cele 22 de pagini lansate în dezbatere sub sloganul “Educaţia ne uneşte”
-
Andronescu: Clasa pregătitoare devine Clasa I și se propune o Evaluare Națională la clasa a III-a și alta la clasa a VII-a. Clasa a IX-a trece la gimnaziu
-
Bacalaureatul va avea o nouă probă: ”creativitate, cunoștințe, abilități, aptitudini și atitudini”. Materiile propuse de ministru pentru fiecare tip de Bac
-
Iulian Cristache, Federaţia Părinţilor: Educația ne unește sau educația (încă) ne “lovește”? Mi-a plăcut că doamna ministru a vorbit de flexibilitate
-
Matematica eliminată de la Bacalaureat în trei din cele patru tipuri de Bac, propuse de Ecaterina Andronescu pentru viitoarea lege a educației
-
Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității rector-parlamentar, posibilitatea demiterii rectorului de către senatul universitar, eliminarea condamnaților din conducerea universităților și aplicarea masteratului didactic
-
Andronescu: Am revizuit programa la matematică. Sunt în revizuire și celelalte programe