“Când începe şcoala în 2020” este cea mai căutată frază pe internet în prima zi a anului – 1 ianuarie 2020 – potrivit instrumentului Google Trends, care analizează în timp real interogările pe cel mai popular motor de căutare. Şcoala începe luni, 13 ianuarie 2020, după vacanţa de iarnă, vacanţă care este în acest an şcolar şi vacanţă inter-semestrială. Asta înseamnă că pe 13 ianuarie începe semestrul al II-lea.
Iată căutările legate de începutul şcolii
Cele mai multe căutări pe judeţe au fost în Călăraşi, Giurgiu, Botoşani şi Bacău. La ora 9 în această dimineaţă (1 ianuarie 2020), de exemplu, “când începe şcoala 2020” a avut peste 100.000 de căutări pe internet. După care acest prag a fost atins din nou în jurul prânzului. În medie, nivelul căutărilor a fost la 75.000 pe minut.
Durata vacanței de iarnă este de 3 săptămâni, până duminică, 12 ianuarie 2020.
Semestrul al doilea începe luni, pe 13 ianuarie 2020, și este unul dintre cele mai lungi semestre din istoria recentă a școlii, acesta având 20 de săptămâni, față de doar 15 săptămâni câte a avut primul semestru.
Căutările despre şcoală sunt în creştere în ultimele 24 de ore
Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul I (15 săptămâni)
Cursuri: Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020
Semestrul al II-lea (20 săptămâni)
Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021
Vacanţele elevilor sunt următoarele:
- vacanţa de iarnă începe pe 21 decembrie 2019 şi durează până pe 12 ianuarie 2020;
- vacanţa de primăvară începe de pe 4 aprilie şi ţine până pe 21 aprilie 2020;
- vacanţa de vară încpe pe 13 iunie şi încă nu se ştie data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.
Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.
Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.
În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Următoarea zi liberă legală, după începerea școlii, este vineri 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor (Mica Unire).
FOTO: pixabay.com