Când începe școala după Paște. Calendarul școlar al ultimului modul și când sunt Evaluările naționale, Bacalaureatul și Admiterea la liceu

46.284 de vizualizări
Foto: edupedu.ro
Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024.

Cursurile din modulul 5 de școală încep în mijlocul săptămânii, miercuri, 8 mai, și durează până pe 21 iunie 2024. Modulul 5 este cel în care au loc Evaluările Naționale de la clasele II-VI.

Cursurile acestui an școlar se încheie pe 21 iunie 2024, potrivit structurii publicate în Monitorul Oficial pe 15 martie 2023.

Dar elevii din anii terminali încheie cursurile mai repede ca ceilalți. Astfel, elevii de clasa a VIII-a termină anul școlar pe 14 iunie și susțin Evaluarea Națională pe 25 iunie. Elevii de clasa a XII-a termină pe 7 iunie și au prima probă de BAC 2024 pe 1 iulie 2024.

Calendarul anului școlar 2023-2024 pentru fiecare județ, în format printabil, poate fi descărcat de aici.

Structura anului școlar 2023-2024 este următoarea:
  • Modulul 1: 11 septembrie 2023 – 27 octombrie 2023
    • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023
  • Modulul 2: 6 noiembrie 2023 – 22 decembrie 2023
    • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024
  • Modulul 3: 8 ianuarie 2024 – 9/16/23 februarie 2024
    • Vacanță de schi: o săptămână, în perioada 12 februarie 2024 – 3 martie 2024
  • Modulul 4: 19/26 februarie/4martie 2024 – 26 aprilie 2024
    • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024
  • Modulul 5: 8 mai 2024 – 21 iunie 2024
Calendar Evaluări Naționale II-IV-VI

Dacă în modulul 4 s-au susținut simulările examenelor naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2024, modulul 5 cuprinde Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Acestea încep pe 13 mai și se încheie pe 29 mai 2024, potrivit structurii aprobate. Iată calendarul lor:

Calendar Evaluare Națională clasa a II-a
  • 13 mai – Limbă și comunicare – scris – Limba română
  • 13 mai – Limbă și comunicare – scris Limba maternă
  • 14 mai – Limbă și comunicare – citit – Limba română
  • 15 mai – Limbă și comunicare – citit – Limba maternă
  • 16 mai – Matematică și Științe ale naturii
  • 17 mai – Limbă și comunicare – scris-citit – Limba română pentru minoritățile naționale
Calendar Evaluare Națională clasa a IV-a
  • 21 mai – Limba Română
  • 22 mai – Matematică
  • 23 mai – Limba maternă
Calendar Evaluare Națională clasa a VI-a
  • 28 mai – Limbă și comunicare
  • 29 mai – Matematică și Științe ale naturii
Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024

Evaluarea Națională 2024 are loc în perioada 25-28 iunie. Proba la Limba română se va desfășura pe 25 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 27 iunie. Rezulatele finale pentru Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate pe 9 iulie, conform calendarului.

  • 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Admiterea la liceu 2024

Înscrierile pentru admiterea la liceu, în 2024, vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 24 iulie, potrivit calendarului oficial stabilit prin ordin de ministru. Același ordin stabilește – fără ca schimbarea să fie anunțată de Ministerul Educației – că media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere.

11 – 12, 15 – 22 iulie 2024: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a

11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

22 iulie 2024: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată 

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

22 iulie 2024: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

23 iulie 2024: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

23 iulie 2024: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

24 iulie 2024: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025

24 iulie 2024: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal 

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

25 – 30 iulie 2024: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

30 iulie 2024: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

31 iulie – 2 august 2024: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Bacalaureat 2024

Elevii de clasa a XII-a încheie cursurile pe 7 iunie 2024, conform calendarului oficial. Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen se face în perioada 3 – 7 iunie, iar de pe 17 iunie încep probele ”orale”, adică cele de certificare a competențelor în limba română și la o limbă străină, dar și de competențe digitale.

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toate școlile vor fi verificate de Ministerul Educației marți, 16 aprilie, dacă au plătit contribuțiile la sănătate și pensii ale profesorilor, spune directorul economic Mihai Păunică: Sper ca în conturi disponibilul să fie cât mai aproape de zero – VIDEO

Toate școlile vor fi verificate de Ministerul Educației marți, 16 aprilie, dacă au plătit contribuțiile la sănătate și pensii ale profesorilor, spune directorul general al Direcției Economice Mihai Păunică. Acesta…
Vezi articolul

Reprezentanții elevilor condamnă modul în care vor fi folosiți banii obținuți la rectificarea bugetară din Educație: „Toate aceste fonduri au ca destinație învățământul superior”

Consiliul Național al Elevilor „condamnă modul în care Ministerul Educației și Cercetării a prioritizat destinația fondurilor obținute suplimentar la rectificarea bugetară”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor susțin…
Vezi articolul

Definitivat 2023: Profesorii care predau într-una dintre limbile minorităților naționale pot susține proba scrisă chiar dacă nu au finalizat studiile în limba respectivă, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial

Cadrele didactice care predau elevilor într-una dintre limbile minorităților naționale nu trebuie să mai aibă studiile finalizate în limba respectivă pentru a susține proba scrisă a examenului de Definitivat 2023,…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor se adresează autorităților sanitare, nu celor din Educație: Să dezvolte un algoritm, în baza căruia școlile să decidă cum continuă cursurile, cu mai mulți parametri – incidența de la nivel local, infrastructura sanitară, capacitatea de testare și de menținere a distanțării fizice

Autoritățile sanitare sunt solicitate să dezvolte un algoritm, în baza căruia școlile să decidă cum continuă cursurile, cerere transmisă de Consiliul Național al Elevilor. Într-un comunicat primit de Edupedu.ro, reprezentanții…
Vezi articolul