Când apelez la profesorul consilier școlar, psihoterapeut sau psihiatru? Mircea Miclea: Dacă vrei să rezolvi o problemă a unui copil, trebuie să implici toți oamenii care ar putea să îl schimbe. Prezența părinților este esențială

4.951 de vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Când apelez la profesorul consilier școlar, psihoterapeut sau psihiatru pentru problema unui elev? „Primul nivel sunt probleme pe care le pot rezolva profesorii la clasă, al doilea nivel sunt problemele pe care le pot rezolva profesorii consilier școlar, al treilea nivel sunt cele pe care le pot rezolva și psihioterapeutii, al patrulea nivel psihiatrii sau psihiatri plus psihoterapeuți, În toate aceste situații, prezența părinților este esențială”, a declarat profesorul Mircea Miclea la A7TV, pe 29 ianuarie, la emisiunea Nicoletei Manoilă „Profesor și părinte azi”, analizând relația dintre profesori și părinți și cum se poate interveni când copilul are o problema.

„Primul la care trebuie să apelăm, după ce profesorul diriginte nu poate să facă față unei situații, este profesorul consilier. 

În cazul în care problema îl depășește pe consilierul școlar, părintele poate consulta lista psihoterapeuților acreditați de Colegiul Psihologilor. Pe de altă parte, sugerez, așa cum mergem la medicul de familie și medicul de familie ne trimite la un medic specialist, el știe mai bine care e medicul specialist mai bun, și în cazul acesta, părintele, înainte de a căuta pe internet lista de psihoterapeuți, să întrebe totuși consilierul școlar pe cine le recomandă”, spune Mircea Miclea. 

Intervenția lui Mircea Miclea:

Rep.: Avem profesor consilier școlar, în medie 1 la 800 de elevi, deși tendința este către 1 la 600. I-am avut invitați aici pe domnii secretari de stat, înțeleg că atât au reușit să recruteze. 

Mircea Miclea: Realitatea este cu totul alta. Anul trecut, de exemplu, încă era 1 la 1400, în medie, pe județe, depinde de județ. Deci, nu e deloc 1 la 800. Poate că în 2-3 ani ajungem la 1 la 800.

Rep.: Dincolo de faptul că sunt puțin specialiștii, părinții și cadrele didactice sunt cumva într-o confuzie vizavi de rolul lor. Când apelez la profesorul consilier școlar, când la psiholog, când la psihoterapeut, când la psihiatru?

Mircea Miclea: Trebuie să ne gândim în termeni de cum să asigurăm o anumită îngrijire în funcție de gradul de intensitate a nevoii. 

Primul la care trebuie să apelăm, după ce profesorul diriginte nu poate să facă față unei situații, este profesorul consilier.

Adesea, profesorul consilier este profesor care și predă anumite discipline, dar câteodată nu este. Este specializat în psihopedagogie sau psihologie. Se numește profesor consilier pentru că e bine și pentru statutul lui și pentru școală să intre în categoria personal didactic, să nu apară doar consilier, ci profesor consilier. Este singurul argument serios de ce se numește profesor consilier. 

El va putea aborda problemele care se leagă de relațiile dintre copiii, de strategiile de învățare, de optimizare a strategiilor de învățare, de modul în care se raportează la anumite modele, de prevenția anumitor probleme de genul anxietății, probleme legate de sănătate psihosomatică, de imaginea corporală. Este primul nivel și este abilitate pentru așa ceva, în sensul că școala îi de competențele pentru a rezolva această categorie de probleme. 

Dacă problemele sunt de intensitate mai mare, adică depășesc nivelul lui de competență, atunci el trebuie să trimită copilul la un psihoterapeut. Unii din trebuie psihologii care sunt la CJRAE, Centrele județene de resurse și asistență educaționale, au și pregătire în psihoterapie, dar sunt puțini. Cei mai mulți sunt specializați pe psihologie școlară, adică pe a face față problemelor pe care copiii le întâmpină în mediul școlar. 

Dacă un profesor consilier constată că problema este dificilă, mai simplu spus, nivelul de anxietate, depresie depășește punctul acela în care facem diferența dintre o problemă care e clinică versus non clinică, toți putem să avem anxietate, dar doar unii dintre noi depășesc un anumit prag dincolo de care anxietatea devine problemă clinică, atunci trebuie trimis la psihoterapie. 

Dacă nu se rezolvă prin psihoterapie, atunci trebuie recurs la medicație, eventual o combinație dintre medicație și psihoterapie, adică trebuie trimis la psihiatrie. 

Prin urmare, trebuie să gândim asigurarea ajutorului de specialitate în funcție de nivelul pe care îl are problema, de dificultatea pe care o are problema. 

Primul nivel sunt probleme pe care le pot rezolva profesorii la clasă, al doilea nivel sunt problemele pe care le pot rezolva profesorii consilier școlar, al treilea nivel sunt problemele pe care le pot rezolva și psihioterapeuții, al patrulea nivel psihiatrii sau psihiatri plus psihoterapeuți. 

În toate aceste situații, prezența părinților este esențială. De ce spun lucrul acesta? Pentru că unul dintre standardele de aur în intervenția cu copiii se numește intervenție multivocală. Mai simplu spus, atunci când vrei să rezolvi o problema a unui copil, trebuie să recurgi la toți agenții care ar putea să schimbe modul în care funcționează copilul. 

Să vă dau exemplu, cum lucrăm noi, dacă ai un copil de 5, 6 ani și are o problemă cu autoreglarea emoțională, atunci eu, ca psiholog, îi spun anumite lucruri și fac anumite lucruri, dar, în același timp, îți dau ție, ca părinte, o serie de materiale multimedia, pe care eu le-am filtrat, din care tu înveți cum anume să te comporți cu el când el nu este la mine în cabinet, e la tine acasă. Dacă tu, ca părinte îmi dai voie, eu trimit educatoarei pe care o are copilul un material în care îi spun ce să facă când copilul respectiv are cutare problemă, să zicem de autoreglare a impulsurilor în relațiile cu alți copii.  

Cineva dirijează intervenția, dar sunt utilizați toți agenții care contribuie la schimbare pentru a face schimbarea. Asta este standardul de aur în intervenția la copii. La fel și evaluarea, adică am un instrument de evaluare pe care o vizează psihologul, dar dau și o scală de evaluare educatoarei și o scală de evaluare părintelui, îmi răspund la cum se comportă copilul acasă sau la grădiniță și apoi sintetizez toate aceste instrumente de evaluare, toată evaluarea. 

Primul lucru pe care trebuie să-l facă un părinte este de a consulta lista psihoterapeuților acreditați de Colegiul Psihologilor. Pe de altă parte, sugerez, așa cum mergem la medicul de familie și medicul de familie ne trimite la un medic specialist, el știe mai bine care e medicul specialist mai bun, și în cazul acesta, părintele, înainte de a căuta pe internet lista de psihoterapeuți, să întrebe totuși consilierul școlar pe cine le recomandă”. 

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Mircea Miclea: Profesorii încă sunt pregătiți pe o paradigmă veche, care e de pe vremea lui Ceaușescu, nu sunt formați pentru interacțiunea cu părinții
VIDEO Mircea Miclea: Ce predăm atunci când predăm? / Trebuie să învățăm conținuturi și să nu cumva să devalorizăm memorarea de conținuturi / Să ne evaluăm periodic așa cum ne evaluăm elevii și să ne facem un plan remedial pentru fiecare dintre noi și în felul acesta ne dezvoltăm și noi, și elevii noștri
Mircea Miclea: Dacă se va continua cu aceeași salarizare, noi nu vom mai avea profesori. Nu că vom avea profesori slabi, nu vom mai avea profesori
VIDEO Psihologul Mircea Miclea: E o modă acum, care bântuie printre părinți, că trebuie să-i lăsăm pe copii să facă numai ce le place lor să facă. Nu e bine. Educă-te să-ți placă ceea ce ești obligat să faci, nu să faci doar ceea ce îți place
Mircea Miclea: Un profesor excelent vede că este un salariu prost, este inundat de birocrație și totuși el este total diferit. Predarea excelentă e ca un act de iubire. Nu mai ai argumente de ce să o faci, dar o faci și asta te diferențiază

5 comments
  1. Nu îi înțeleg pe cei care insista cu psihologul angajat al școlii. Au discutat măcar vreodata cu un director de școală? Chiar și cei care sunt cel mai bine intenționați nu știu (și nici nu au cum) să coordoneze activitatea consilierului școlar. Este bine ca profesorii consilieri să rămână angajați ai CJRAE, să fie parte din comunitatea de prof. consilieri, să poată să acționeze unitar acolo unde este nevoie. Oricum întreaga activitate este desfășurată în școală, strict pe nevoile specifice ale școlii, dar cu sprijin de la alți profesioniști înr-un domeniu destul de complex și cu probleme foarte delicate. Este benefic și pentru director să mearga la consilierul școlar ca la cineva care este profesionist pe bucata lui, să poată colabora cu acesta, nu să fie nevoit să îl aibă ca angajat.

  2. așa este,profesorii consilieri trebuiau să rămână angajații scolii,nu ai Cjrae care se desființa cf legii….evident, nu s a mai desființat,din păcate …și bietul consilier e în școală dar nu e al școlii….

  3. daca în școală nu este echipa psiholog – diriginte- părinte,poate veni și mama psihologilor, e inutil …atâta vreme cât părinții se simt lezați daca li se sugerează o vizita la un psiholog clinician sau psihiatru, nu facem nimic! Și nimic nu vom face atâta timp cât dirigentiile nu se fac și facem cu totul altceva (scuzandu ne că trecem sau motivam absențe).

  4. Si asistentii sociali. Sunt asistenti sociali care fac o treaba excelenta cu familia. Intr-o colaborare cu scoala ar exista numai câștiguri.

  5. Domnul Miclea uita profesorii de sprijin. Astia oricum sunt in plus si fac o tona de hartii de cate nu tine mai nimeni cont, nu ? Logopezi? Nici astia nu trebuie bagatu in seama?

    Da, ar trebui niste proceduri. Nu e chiar asa simplu cum considera dl. Miclea. Profesorul consilier si cel de sprijin ar trebui sa fie angajatii scolii, nu al CMBRAE / CJRAE si al scolii speciale. Ar exista asa o colaborare mai buna intre specialisti si profi.

    Unii parinti asteapta ca problemele sa fie rezolvate de scoala. Nu exista o colaborare intre scoala si terapeut sau logoped, ce sa mai zic de psihiatru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Condițiile ce însoțesc reluarea școlii vor fi păstrate “o anumită perioadă de timp”: Dacă după 1-2 săptămâni cifrele sunt îmbucurătoare, putem să discutăm alte criterii mai permisive – ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila

“Aș recomanda tuturor să păstrăm regulile pe care le avem inclusiv pe școală o anumită perioadă de timp, măcar să avem o consecvență, o predictibilitate. Dacă constatăm după 7, 10…
Vezi articolul

„Marile schimbări” anunțate azi de ministrul Cîmpeanu sunt doar un decret politic, lipsește claritatea detaliilor, nu au fost alocate resurse (mai ales timp) pentru instruirea și pregătirea profesorilor, spune senatorul Ștefan Pălărie / Ministrul Educației a anunțat modul de calcul al mediei anuale, după renunțarea la obligativitatea tezelor

Noile schimbări anunțate de ministrul Educației privind încheierea mediei anuale în lipsa notelor la teze reprezintă un sistem complet nou care nu a fost testat nici măcar la nivelul unei…
Vezi articolul