David Popovici: Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Avem un campion olimpic din an în Paște și nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta – VIDEO

1.384 de vizualizări
David Popovici / Foto: captură TVR
Campionul olimpic David Popovici, medaliat cu aur și cu bronz într-o săptămână la Jocurile Olimpice de la Paris, a transmis după medalia de miercuri seară că o Românie educată are nevoie de mai multă investiție în sport. Tânărul a atras atenția politicienilor că „nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta”. Mesajul sportivului a fost semnalat de Biziday.

„Trebuie să investim mai mult în sport și asta e un mesaj pentru toți politicenii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat, mesajul se blochează pe undeva”, a spus David Popovici pentru Știrile TVR, după ce a obținut locul 3 la proba de 100 de metri liber.

Întrebat de reporter dacă știe că „în raport cu ce condiții avem, tu ești un miracol”, tânărul înotător a răspuns prin a sublinia că există diferențe de infrastructură din pregătirea de care dispun el și infrastructura celor din Marea Britanie, SUA sau Australia:

„N-aș spune un miracol. Însă, în condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, la 200, de exemplu, pe australieni, care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap! Au toată infrastructura de care au nevoie. Au centre de pregătire peste centre de pregătire. În condițiile astea eu mă antrenez pe Lia Manoliu, în același bazin în care am și învățat să înot la patru ani, de asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot acolo în aer liber”.

„Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta. Trebuie să facă într-adevăr presiuni, să le fie adus la cunoștință tuturor oamenilor care se ocupă de așa ceva, trebuie să ne punem pe treabă, pentru că avem un campion olimpic din an în Paște, în ultima vreme”, a continuat Popovici.

„Mă bucur că am reușit să fac eu asta, am făcut-o din nou pentru mine, pentru țară, pentru toată lumea, însă mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii. Mi-ar plăcea să fim mai mult de trei oameni calificați la Jocurile Olimpice pentru înot”, a mai comentat tânărul despre performanță. David Popovici este absolvent al Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc” din Capitală și în prezent student al Universității din București.

David Popovici a completat spunând despre numărul de olimpici trimiși la Jocuri de alte țări care se datorează banilor investiți în posibilitățile de pregătire a copiilor:

„Avem o delegație destul de mare la Jocurile Olimpice, dar te uiți la multe alte țări care au la fel sau mai puțini locuitori decât noi și sunt triplu, cvadruplu. Pentru că se investește mai mult în sport, sportul e considerat mai important și nu degeaba sunt și țări mai dezvoltate decât a noastră. Așa că, pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport”, a atras atenția înotătorul de 19 ani.

Ăsta este un mesaj către toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Trebuie să facem ceva! Pentru că vedeți toate reacțiile oamenilor obișnuiți care se uită la televizor, oamenilor din funcții înalte. Toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice”, a încheiat Popovici, în interviul de după proba de miercuri seară.

VIDEO David Popovici, după bronzul de la 100 de metri liber:
Citește și:
ULTIMĂ ORĂ Medalie de bronz pentru înotătorul David Popovici la proba de 100 de metri liber – Jocurile Olimpice de la Paris 2024 / A doua medalie adusă României la această ediție
David Popovici, după ce a câștigat medalia de aur la Paris: „Dacă eu am putut, băiat obișnuit, absolut oricine poate. Vă rog, faceți-o și voi!”
VIDEO Studentul la psihologie David Popovici: Am rămas la o universitate în România pentru că am încredere că sistemul de învățământ românesc poate ajuta și poate începe să investească în tineri și am încredere că putem avea mai multă viziune în sistemul de învățământ
BREAKING David Popovici a câștigat medalia de aur la 100 metri liber la Campionatul Mondial de Natație după o cursă de infarct / Moment istoric pentru sportul românesc
BREAKING David Popovici a câștigat semifinala probei de 100 m liber la Campionatul Mondial de Natație cu record mondial de juniori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Plata burselor se face și joi, 16 noiembrie, la unele școli. Nu s-a putut face o plată mai devreme pentru că în data de 14 noiembrie s-au plătit salariile cadrelor didactice, spune un director de școală / Elevii vor recupera în decembrie bursele plătite greșit luna aceasta – inspector școlar

Pentru unii elevi, plata burselor se face și joi, 16 noiembrie, după cum a declarat pentru Radio Reşiţa directorul Colegiului Național Traian Lalescu din Reșița, Adrian Doxan: „Pentru unii care…
Vezi articolul

Reorganizarea sistemului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice din învățământul militar, „o prioritate majoră” în noua Strategie Militară a României

Reorganizarea sistemului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice este „o prioritate majoră” pentru învățământul vocațional militar, potrivit Strategiei Militare a României, pe care Guvernul vrea să o adopte…
Vezi articolul