A doua etapă de admitere în învățământul liceal începe pe 2 august, cu afișarea centrului de admitere și a situației locurilor rămase libere. Cererile de înscriere se depun în perioada 12-14 august și repartizarea are loc pe 19 și 20 august. În funcție de situația elevului, dacă a susținut Evaluarea Națională sau nu, se depun la Comisia de admitere documente diferite, iar repartizarea se face întâi pentru elevii care au susținut examenul.
A doua etapă de admitere la liceu are loc pentru elevii aflaţi într-una dintre următoarele situații, conform procedurii Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB):
a) au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat;
b) nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat;
c) sunt absolvenți ai clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025 şi care au participat la procesul de admitere, având medie de admitere, în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculati într-o unitate de învăţământ;
d) sunt absolvenți ai clasei a VIII-a, dar nu au susţinut evaluarea naţională și nu li se poate calcula media de admitere;
e) sunt absolvenți ai învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate și din această cauză, nu au participat la Evaluarea Naţională de la sfârșitul clasei a VIII-a.
Cum se face repartizarea elevilor care au susținut Evaluarea națională și a celor care nu au susținut examenul, în a doua etapă de admitere
Pentru elevii care au susținut Evaluarea națională, inclusiv pentru elevii romi sau cu cerințe educaționale speciale, CES, (situațiile a-c), repartizarea în învăţământul liceal se realizează:
- în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere,
- în baza opțiunilor exprimate în cererea de înscriere,
- în limita locurilor rămase libere după repartizarea computerizată și după rezolvarea situațiilor speciale.
Pentru elevii care nu au susținut examenul de Evaluare Națională și cărora nu li se poate calcula media de admitere, precum și pentru absolvenții învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate repartizarea se realizează:
- după repartizarea celor cu medie de admitere,
- în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V – VIII,
- în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere, în limita locurilor rămase libere.
Candidaţii pe locurile speciale pentru romi şi candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unităţile de învăţământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale, potrivit procedurii ISMB.
Actele necesare pentru înscrierea candidaților la etapa a doua de admitere la liceu 2024
Elevii care au susținut examenul de au susținut Evaluarea națională, inclusiv cei de etnie romă și cu CES (situațiile a-c, de mai sus) depun următoarele documente:
- cerere de înscriere;
- copie a certificatului de naştere/copie a cărții de identitate a candidatului;
- copie a adeverinţei cu media de admitere;
- copie a anexei la fişa de înscriere (pentru candidaţii care au susținut probe de aptitudini și candidații care au susținut probe de verificare a cunoştinţelor de limba maternă/modernă);
* în cazul candidaților care optează pentru locurile speciale pentru romi, se depune recomandarea scrisă de apartenenţă la etnia romă
* în cazul candidaților care optează pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES, se depune copia certificatului de orientare şcolară si profesională care atestă existenţa unei cerințe educaționale speciale, emis de Centrul Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse si Asistenţă Educațională (CJRAE/CMBRAE)
* declarație pe propria răspundere a părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal, în cazul dosarelor transmise on-line;
* declarație – acord în cazul părinţilor divorțați;
* copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească, în cazul părinților divorțați.
Absolvenții clasei a VIII-a, inclusiv cei de etnie romă și cu CES, care nu au susținut Evaluarea Națională și cărora nu li se poate calcula media de admitere depun următoarele documente:
- cerere de înscriere;
- copie a certificatului de naştere/copie a cărţii de identitate a candidatului;
- adeverință cu media de absolvire a claselor V – VIII, eliberată de unitatea de învățământ absolvită;
* elevii care optează pentru locurile speciale pentru romi depun recomandarea scrisă de apartenență la etnia romă
* elevii care optează pentru locurile distinct alocate candidatilor cu CES depun copia certificatului de orientare şcolară si profesională care atestă existența unei cerințe educaţionale speciale;
* declarație pe propria răspundere a părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal, în cazul dosarelor transmise on-line;
* declarație – acord în cazul parinților divortati;
* copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească, în cazul părinților divorțați.
Absolvenții cu studii gimnaziale efectuate parțial sau integral în străinătate depun următoarele documente:
- cerere de înscriere ;
- copie a certificatului de naștere/copie a cărții de identitate a elevului/elevei;
- copie a atestatului pentru echivalarea studiilor, eliberat de ISMB/ISJ;
- copie a foii matricole pentru anii de studiu parcurși în România (dacă este cazul);
* declarație pe propria răspundere a părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal, în cazul dosarelor transmise on-line;
* declarație – acord în cazul parinților divortati;
* copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească, în cazul părinților divorțați.
CALENDAR A doua etapă de admitere la liceu 2024
A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, începe pe 2 august, conform ordinului de ministru.
2 august 2024 – Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
5 august 2024 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru romi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
6 – 7 august 2024 – Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
8 – 9 august 2024 Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
12 – 14 august 2024 Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru romi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.
NOTĂ: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora
19 – 20 august 2024 Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.
Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie 2024.
20 august 2024 Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.