CALENDAR Admitere liceu 2025. Pe 12 mai se publică broșurile de admitere, iar repartizarea computerizată e programată pe 23 iulie, la o lună după prima probă a Evaluării Naționale

4.474 de vizualizări
Foto: © Dmitry Tishchenko | Dreamstime.com
Calendarul admiterii la liceu în 2025 prevede că pe 12 mai se publică broșurile de admitere la liceu, iar repartizarea computerizată va fi pe 23 iulie, a fost aprobat în Comisia pentru Dialog Social, săptămâna trecută. De precizat, prima etapă a repartizării computerizate are loc la o lună de la prima probă a Evaluării naționale. Amintim proiectul care prevede calendarul integral a fost pus în dezbatere publică pe 22 august.
  • DISCLAIMER: Metodologia din articol este cea aprobată prin ordinul de ministru avizat în ședința de joi a CDS. Edupedu.ro va reveni și cu metodologia aprobată prin ordin de ministru când acest act normativ va fi publicat în Monitorul Oficial.

Pe 12 mai 2025 ar trebui să aibă loc tipărirea broşurii care cuprinde informaţiile despre admitere; postarea broşurilor pe site-urile inspectoratelor școlare, potrivit calendarului de admitere la liceu în 2025, adoptat de Comisia pentru Dialog Social.

Între 20 mai și 13 iunie 2025 au loc ședinţe/acțiuni de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, organizate la unitatea
de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.), conform calendarului.

Pe 11 iulie 2025 va fi anunţată ierarhia la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a.

Pe 14 – 21 iulie 2025 are loc completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a.

Pe 23 iulie 2025 este repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a și tot atunci comunicarea rezultatelor și afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

De precizat, prima etapă a repartizării computerizate are loc la o lună de la prima probă a Evaluării Naționale.

Data limită/Perioadă
A. Pregătirea admiterii 
21 februarie 2025Elaborarea planului de  măsuri judeţean/al municipiului Bucureşti pentru pregătirea şi organizarea admiterii.
3 martie 2025Anunţarea, de către inspectoratele şcolare, a metodologiei de organizare a probei de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă.
Transmiterea de către Comisia naţională de admitere a modelului fişei de înscriere în clasa a IX-a şi a anexei acesteia, pentru elevii care doresc să participe la probele de aptitudini sau la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
12 mai 2025Afişarea   ofertei   de    şcolarizare/ofertei   de    formare profesională,  concretizată  în  profiluri,  domenii  şi calificări profesionale, pentru învăţământul liceal, filiera tehnologică.
Stabilirea codurilor pentru fiecare unitate de învăţământ liceal pe filiere, profiluri, specializări/domenii de pregătire, limbă de predare.
Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ gimnazial şi la nivel judeţean, cuprinzând datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul informatic integrat al  învățământului din România (SIIIR), prin verificarea și corectarea, după caz, a informațiilor privind elevii și formațiunile de studiu la care aceștia sunt asociați.
Tipărirea broşurii care cuprinde informaţiile despre admitere; postarea broşurilor pe site-urile inspectoratelor școlare.
12 – 16 mai 2025Transmiterea  în  unităţile  de  învăţământ  gimnazial  a broşurilor cuprinzând informaţiile legate de admitere.
Transmiterea de către inspectorate la şcolile gimnaziale a listei centrelor de înscriere, precum şi a şcolilor arondate fiecărui centru.
Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial și pe site-ul acestora a graficului şedinţelor/acțiunilor de completare a opţiunilor de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, precum și a Metodologiei și a Calendarului admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2025 – 2026, precum și o adresă de e-mail și un număr de telefon dedicate admiterii.
20 mai – 13 iunie 2025Şedinţe/acțiuni de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, organizate la unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.).
23 mai 2025Transmiterea la Ministerul Educației a broşurilor de admitere  ale  fiecărui  judeţ,  în  versiune electronică şi tipărită.
19 iunie 2025Transmiterea  de  către  fiecare  unitate  de  învăţământ gimnazial către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei  a VIII-a, precum şi a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin completarea acestor informații în aplicația informatică centralizată. NOTĂ: Unitățile de învățământ vor verifica corectitudinea datelor cu privire la mediile generale de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a și efectuează eventualele corecții până la această dată.
20 iunie 2025Transmiterea de către comisiile de  admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către Comisia naţională de admitere a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire  ale  absolvenţilor  clasei  a  VIII-a,  prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice completării acestor date în aplicația informatică centralizată.
10 iulie 2025Transmiterea de către Comisia națională de admitere către comisiile judeţene a bazei de date cu mediile de admitere şi a ierarhiei judeţene prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice.
Depunerea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă, la secretariatele unităţilor de învăţământ de provenienţă.
11 iulie 2025Completarea de către secretariatele şcolilor a fişelor de înscriere cu  numele/codul  unităţii  de  învăţământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, cu  mediile  de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată.
11 iulie 2025Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a.
B. Probele de aptitudini
12 – 13 mai 2025Eliberarea/Transmiterea anexelor   fişelor   de   înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de aptitudini.
14 – 16 mai 2025Înscrierea pentru probele de aptitudini
19 – 23 mai 2025Desfăşurarea probelor de aptitudini
26 mai 2025Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini.
Depunerea contestaţiilor la probele de aptitudini (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).
30 mai 2025Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestaţiilor, la probele de aptitudini.
Transmiterea,  în  format  electronic  şi  în  scris,  către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată.
19 iunie 2025Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin activarea rapoartelor specifice în aplicația informatică centralizată.
Actualizarea de către comisiile din unitățile de învățământ liceal vocațional a listelor candidaţilor declaraţi admişi la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaţilor corigenţi, repetenţi, amânaţi sau exmatriculaţi, în aplicația informatică centralizată.
10 iulie 2025 Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date judeţene cuprinzând  mediile  de  admitere,  prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
11 iulie 2025Validarea  de  către  comisia  de   admitere  judeţeană/a municipiului Bucureşti a listei candidaţilor admişi la liceele/clasele la care s-au susţinut probe de aptitudini şi comunicarea rezultatelor în unitatea de învăţământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată.
14 iulie 2025Ridicarea/Transmiterea de la liceele vocaţionale a anexelor fișelor de înscriere ale candidaţilor care nu au fost admişi la clasele pentru care au susţinut probe de aptitudini. Candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, precum și candidaților care au fost admiși dar care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut, li se poate elibera, de către unitatea de învățământ gimnazial, fișa de înscriere, pentru completarea opțiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată.
Transmiterea, în format electronic, către Centrul naţional de  admitere  a  listei  candidaţilor  declaraţi  admişi,  în fiecare judeţ, la clasele pentru care s-au susţinut probe de aptitudini, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
C. Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
12 – 13 mai 2025Eliberarea/Transmiterea  anexelor   fişelor   de   înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
14 – 16 mai 2025Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. NOTĂ: Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională pot fi depuse la unitatea de învăţământ de provenienţă până la data de 26 mai 2025.
20 – 23 mai 2025Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
26 mai 2025Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
Depunerea contestaţiilor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).
30 mai 2025Comunicarea  rezultatelor  finale,   după   contestaţii,  la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată.
2 – 4 iunie 2025Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
4 – 6 iunie 2025Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, la unităţile de învăţământ de proveniență.
19 iunie 2025Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, în format electronic, către Centrul naţional de admitere  a   listei   candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea și confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicația informatică centralizată.
D. Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi
24 martie- 11 aprilie 2025Ședințe de instruire a profesorilor diriginți de către inspectorii școlari pentru minorități/rromi privind prezentarea procedurilor de admitere pe locurile speciale pentru rromi. Ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii privind admiterea pe locurile  speciale pentru rromi. La ședințe pot participa reprezentanți ai organizațiilor minorității rrome.  NOTĂ: După fiecare ședință, se va întocmi proces-verbal de informare/ instruire
Până la 20 iunie 2025Eliberarea recomandărilor scrise de apartenență la etnia rromă.    NOTĂ: Recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă pot fi eliberate și on-line. În această situație, recomandarea este transmisă, prin e-mail, unității de învățământ din care provine candidatul, în format pdf., având semnătura electronică a emitentului. Răspunderea pentru autenticitatea și conținutul recomandării revine atât organizației rromilor, care o emite, potrivit statutului și procedurilor interne proprii cu privire la eliberarea recomandării, cât și părintelui/reprezentantului legal al elevului care solicită eliberarea unei recomandări de apartenență la etnia rromă.
12 mai 2025Afișarea locurilor speciale pentru candidații rromi (1-2 locuri/ clasă/grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/ calificare/limba de predare).
11- 20 iunie 2025Depunerea și înregistrarea de către părinte/reprezentantul legal a recomandării scrise, de apartenență la etnia rromă, la unitatea de învățământ de proveniență, în vederea înscrierii elevilor pe locurile speciale pentru rromi. 
14 – 15 iulie 2025Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în aplicația informatică pentru admitere (baza de date computerizată) a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator.
NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare.  Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!
17 iulie 2025Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi și comunicarea rezultatelor candidaților prin afișarea la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar. Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se  face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.
NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.
E. Admiterea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
12 mai 2025Afișarea locurilor distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații elevi cu CES (1-2 locuri/clasă/grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare/limba de predare).
12 mai – 6 iunie 2025Ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii, organizate de profesorii diriginți,  privind admiterea pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru elevii cu CES.
NOTĂ: Ședințele vizează orientarea școlară a elevilor cu CES care doresc să candideze pe locuri distinct alocate în unități de învățământ de masă și la acestea pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai unităților de învățământ liceal, specialiști din cadrul CJRAE/ CMBRAE, precum și alți factori reprezentativi.  După fiecare ședință, se va întocmi proces-verbal de informare/instruire.
Până la 20 iunie 2025Obținerea certificatului de orientare școlară și profesională pentru ciclul gimnazial, valabil pentru anul școlar 2024 – 2025, emis de Centrul Județean/ al Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), care atestă existența unei cerințe educaționale speciale a elevului. NOTĂ: Certificatul de orientare școlară și profesională este singurul document acceptat, conform prevederilor art.3, litera m) din OMECTS nr.5574/2011, cu modificările ulterioare, pentru admiterea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES  în unitățile de învățământ de masă. În situații excepționale, CJRAE/CMBRAE poate emite Certificatul de orientare școlară și profesională și după data prevăzută în Calendar, cu acordul președintelui Comisiei naționale de admitere.
11 – 20 iunie 2025Depunerea și înregistrarea de către părinte/reprezentantul legal, la unitatea de învățământ de proveniență, a certificatului de orientare școlară și profesională pentru ciclul gimnazial, valabil pentru anul școlar 2024 – 2025, emis CJRAE/CMBRAE, care atestă existența unei cerințe educaționale speciale a elevului, în vederea înscrierii acestora pe locurile  distinct alocate în unități de învățământ de masă.
14 – 15 iulie 2025Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în aplicația informatică pentru admitere (baza de date computerizată) a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator.
NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare.  Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!
17 iulie 2025Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă  și comunicarea rezultatelor candidaților prin afișarea la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se  face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.
NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026.
F. Admiterea candidaților pentru învățământul special
14 – 15 iulie 2025Înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 13 iunie 2025. Procedura poate să prevadă inclusiv posibilitatea de repartizare computerizată a candidaților, în funcție de opțiunile exprimate de aceștia.
G. Etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026
14 – 21 iulie 2025
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei            a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a
Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!
Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului!
Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.
NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026, completează opțiunile în perioada 16 – 18 iulie 2025.
14 – 21 iulie 2025Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.
14 – 21 iulie 2025Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.
21 iulie 2025Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată.
Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.
21 iulie 2025Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.
22 iulie 2025Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.
22 iulie 2025Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.
23 iulie 2025Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026.
23 iulie 2025Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.
Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
24 – 29 iulie 2025Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
29 iulie 2025Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
30 iulie – 1 august 2025Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
H. A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026
1 august 2025Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase  libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate  candidaților  cu CES, a  locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă.
4 august 2025Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
5– 6 august 2025Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
7 – 8 august 2025Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
11 – 13 august 2025Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. 
NOTĂ: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora.
18 – 19 august 2025Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către  comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie 2025.
19 august 2025Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
I. Admiterea candidaților pentru învățământul seral
12 mai 2025Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026.
14 iulie 2025Anunțarea calendarului admiterii la învățământ seral pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026
24 –  25, 28 – 29 iulie 2025Înscrierea la învățământul seral a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026.
30 iulie – 1 august 2025Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026 pe locurile de la învățământul seral. 
J. Admiterea candidaților pentru învățământul cu frecvență redusă
12 mai 2025Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile anterioare, care împlinesc 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv
14 iulie 2025Anunțarea calendarului admiterii la învățământ cu frecvență redusă pentru candidații din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.
24 –  25, 28 – 29 iulie 2025Înscrierea la învățământul cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv.
30 iulie – 1 august 2025Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 20 ani până la data de 31 august 2025 inclusiv pe locurile pentru învățământul cu frecvență redusă.
Citește și:
Admiterea la liceu 2025. Repartizarea computerizată, programată pe 23 iulie, broșurile de admitere vor fi publicate pe 12 mai – calendarul complet, pus în dezbatere

DOCUMENT Până pe 30 noiembrie, educatorii și învățătorii completează datele personale ale copiilor de grădiniță și elevilor în portofoliul educațional, obligatoriu din anul școlar 2024-2025 pentru grupa mijlocie și clasa pregătitoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii și adolescenții sunt așteptați între 21-27 octombrie la Sibiu, la o nouă ediție a celui mai complex proiect de educație prin film din țară, Astra Film Junior / Activitățile, pe fiecare categorie de vârstă

Copiii și adolescenții sunt așteptați la o nouă ediție a Astra Film Junior în perioada 21-27 octombrie, anunță organizatorii. Cel mai complex proiect de educație prin film din țară este…
Vezi articolul

Educația în ideologia propusă de echipa Barna pentru USR: Școlile trebuie gestionate prin consililul lor de administrație, nu de politruci îndepărtați care vin în inspecții regizate

„Sistemul de educație trebuie centrat pe elev, prin intermediul părinților și profesorilor. Părinții trebuie să poată alege școala copiilor lor dintr-o multitudine de opțiuni. Școlile trebuie gestionate cât mai aproape…
Vezi articolul

România a demarat negocierile pentru aderarea la OECD, cea mai importantă organizație economică din lume, cea care organizează testele PISA și care a consiliat Președinția pentru raportul “România Educată”

Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cea mai importantă organizație economică din lume, a deschis negocierile de aderare cu România. Țara noastră încearcă de ani buni să adere: şi-a…
Vezi articolul