Cadrele didactice pot să fie mentori și fără titlul de profesor emerit, potrivit Legii învățământului preuniversitar. Regulile pentru titlul de profesor emerit au fost amânate de Ligia Deca până la sfârșitul anului

918 vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Cadrele didactice care vor să fie mentori nu mai au nevoie de titlul de profesor emerit, ci doar de gradul didactic I, în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin de ministru, după cum prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. De menționat este că regulile pentru obținerea titlului de profesor emerit ar urma să fie aprobate până la data 31 decembrie 2024, conform ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024.

Legea prevede că persoana care obține titlul de profesor emerit dobândește calitatea de mentor pentru formarea continuă a cadrelor didactice. Cu toate acestea, a fost introdusă o excepție care permite să fie acordată calitatea de mentor și cadrelor didactice care nu au titlul de profesor emerit, dar au obținut gradul didactic I.

Articolul 186 – „(1) Personalul didactic de predare care a obținut gradul didactic I și are performanțe deosebite în activitatea didactică poate dobândi, prin ordin al ministrului educației, titlul de profesor emerit în sistemul de învățământ preuniversitar.

(2) Criteriile de obținere a titlului de profesor emerit se stabilesc printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.

(3) Persoana care obține titlul de profesor emerit dobândește calitatea de mentor pentru formarea continuă a cadrelor didactice, precum și recunoașterea unei expertize de către autoritățile și instituțiile de la nivel național și județean. Ministerul Educației poate solicita persoanei care deține titlul de profesor emerit sprijin în activități desfășurate în teritoriu.

(4) Profesorul emerit are prioritate la ocuparea unui post prin transfer/pretransfer și prioritate la ocuparea posturilor didactice, în condiții de medii egale.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), calitatea de mentor poate fi acordată și personalului didactic de predare care a obținut gradul didactic I și care nu are titlul de profesor emerit, în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației”, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Ordinul ministrului educației privind aprobarea metodologiei și criteriilor de obținere a titlului de profesor emerit ar trebui aprobat până pe 31.12.2024.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesoara Carmen Beraru cere reguli pentru profesorii mentori și denunță „denigrarea și sabotajul din partea colegilor cu experiență” în cadrul dezbaterii publice organizate de Ministerul Educației: Acești profesori trebuie sa le ofere debutanților nu doar cunoștințe, ci și sprijin emoțional și moral
Anca Petrache, director de formare în Ministerul Educației: OCDE ne-a sugerat să dezvoltăm foarte mult procesul mentoral. Formarea continuă trebuie să se bazeze pe încredere între cel care formează și cel care este format. Este altceva decât formarea inițială
OFICIAL Regulile pentru titlul de profesor emerit, amânate de Ligia Deca până la sfârșitul anului
Cadrele didactice care vor să fie mentori nu mai au nevoie de titlul de profesor emerit, ci doar de gradul didactic I, potrivit proiectului legii învățământului preuniversitar

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă către Iohannis a peste 20 de organizații din proiectul România educată: Promulgați legea prin care elevii și profesorii primesc laptopuri sau tablete conectate la internet, pentru e-learning

Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis trimisă de peste 20 de organizații consultate permanent în cadrul proiectul prezidențial România educată. Elevii, părinții, sindicatele, comunitatea Declic și numeroase ONG-uri îi cer președintelui…
Vezi articolul