Cadrele didactice au un număr limitat de zile de concediu și ele nu coincid cu numărul zilelor de vacanță, spune un învățător: Nu este ca și când avem noi concediu cât au copiii vacanță

29.240 de vizualizări
calendarul de depunere
Foto: © Nyul | Dreamstime.com
Un învățător a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că profesorii „au un număr limitat de zile de concediu și ele nu coincid cu numărul zilelor de vacanță”. „Zilele de concediu pentru cadrele didactice nu sunt toate zilele de vacanță”, a spus acesta.

„Zilele de concediu pentru cadrele didactice nu sunt toate zilele de vacanță. Cadrele didactice au un număr de zile de concediu. În rest, sunt obligate să vină în activitate. În activitate se pregătesc sau le sunt date sarcini peste vacanța de vară. Da, deci nu este ca și când avem noi concediu cât au copiii vacanță. Nu. Greșit, nu este așa. Cele două nu se suprapun. Cadrele didactice au un număr limitat de zile de concediu și ele nu coincid cu numărul zilelor de vacanță, iar în rest au sărbătorile legale pe care le au toți ceilalți bugetari”, a declarat învățătorul.

Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, profesorii beneficiază de concediu de odihnă, anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. Conform sursei citate, normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educației:

Articolul 220 – „(1) Cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat beneficiază de concediu de odihnă, anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. În cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă.

(2) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație, prin raportare la interesul superior al beneficiarului primar, cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfășurarea examenelor naționale și a concursurilor finanțate de Ministerul Educației.

(3) În cazul în care, din motive justificate, concediul de odihnă anual nu este efectuat, integral sau parțial, în anul calendaristic respectiv, cu acordul cadrului didactic îndreptățit, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat în vacanțele anului școlar următor.

(4) Personalul de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar beneficiază de concediu de odihnă conform Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

(5) Normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educației după consultarea cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

(6) Personalul didactic auxiliar și personalul administrativ beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în conformitate cu legislația muncii și contractul colectiv de muncă aplicabil. În cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal.

(7) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat, personal didactic auxiliar și administrativ se stabilesc de către consiliul de administrație la cererea angajatului.

(8) Neefectuarea concediului anual de odihnă dă dreptul la efectuarea concediului restant în anul calendaristic următor, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ.”

Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:

Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Școala altfel și Săptămâna verde, potrivit ordinului nr. 3.694 din 1 februarie 2024

Art. 4. — „(1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”

Foto: © Nyul | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
An școlar 2024-2025. Zilele libere din contractul colectiv de muncă al profesorilor și cele libere legale din timpul cursurilor

61 comments
  1. Mi-e rușine! Citind o parte din toate aceste comentarii nu pot sa spun decât că…. IMI ESTE RUSINE! Mi-e rușine că sunt profesor , rușine că sunt româncă …. oare și în alte țări oamenii sunt atât de rai? Până și cu acest articol îmi este rușine .
    De ce trebuie ceilalți să își dea cu părerea despre job-uri pe care nu le practica? Noi romanii, deși ” analfabeți funcțional” ne pricepem la toate joburile de o vreme. A fost pandemie ne-am transformat în doctori, acum in profesori … Oare nu ar fi mai bine fiecare sa fie interesat de meseria lui și cum sa devină mai bun in ceea ce face? că doar de aceea ne-am ales-o, nu? de unde atâta frustrare ? Nu exista meserie perfecta, peste tot sunt plusuri și minusuri. De asemenea nu te obliga nimeni sa faci o meserie care nu îți place, in zilele noastre Slava Domnului , avem o gama larga din care sa ne alegem. Pentru ce atâta frustrare? Salariile sunt mici peste tot, raportat la preturile de azi. Ca sa mă ajung mai am un job pe lângă faptul că sunt profesor și nu! nu dau meditații! nu as avea la ce sa dau…. dar celor ce pot face asta felicitări. la fel si medicilor care lucrează și la privat. La fel și celorlalte categorii care fac și altceva pe lângă jobul principal. Nu e o rușine să muncești ! E rușine să stai și să te plângi si să aștepți să pice din cer. Asta ar trebui sa îi învățăm și pe copii: ca daca vrei sa ai trebuie sa și muncesti, sa faci ceva … Noi suntem exemplu pt ei. Eu de la părinții mei am învățat că trebuie să depun efort in tot ce fac daca vreau sa culeg roade mai târziu. Iar legat de concediu, într-adevăr , rodajul psihic al unui profesor care muncește este mare , dar avem 62 de zile lucrătoare în care sa ne recuperăm. Mai mult decât suficient. Sunt și alte categorii care au rodaj psihic mare și nu se plâng. Mulțumim statului că din acest punct de vedere ne-a favorizat . Indiferent că e creșă sau liceu , munca este destulă pt toată lumea . Nici la creșă nu e ușor , copiii sunt f mici , multi, responsabilitatea mare. La grupele mari de cresa deja se fac activitati, la gradi deja este altceva… și cu cât copiii cresc le revin mai multe îndatoriri. Nu știu…. vrem sa avem generații de copii sănătoși, haideți să ne uităm întâi la noi…. sa devenim un exemplu bun pentru ei , că altfel…. se va alege praful

  2. Educația face diferența între indivizi și națiuni ! Citind aceste postări ale unor “experți în educatie” totul este foarte clar ! Când veți învăța să vă respectați profesorii, veți trai, cu siguranță intr-o societate mai evoluata. Pana atunci…

    1. @Aurel,

      Având în vedere că nu veneai pe lume fără părinții tăi, te simți obligat să-i respecți pe toți părinții, indiferent de calitatea lor umană/comportament?
      Exact așa este și în cazul profesorilor: nu datorez respect unei profesii, ci acelor persoane (dintre profesori) care au contribuit la formarea mea ca om/profesionist.

      Răspunsul este pentru toți cei care generalizează acolo unde nu este cazul. Dacă există profesor care a educat toată populația României/lumii… merită respectul tuturor! Mă gândesc la Eminescu, Pitagora și alții ca ei!

  3. Dragi profesori ce vă plângeți.Asa este misiunea dumneavoastră este grea ,obositoare ,minunata ,dar asta numai în cazul în care sunteți cu adevarat profesori implicați .In situația în care 60 %din populația școlară este analfabeta funcțional,noi părinții zicem că ,,ciocul mic” cu văicăreala.Acum aveți salarii in medie de 1000-2000
    de euro net ,16 -18 ore cu elevii ,62 de zile concediu și sunteți nemultumiti.Atunci, de ce nu propuneți sindicatelor salarii de 4000 de euro net,dar monitorizați pe bune în sălile de clasă sa vedem cat de implicați sunteți cu elevii .Să existe în școală spatii unde să rămâneți după ce terminați cele 3-4 ore de la clasa sa rămâneți până la norma zilnica de 8 ore pe zi in școală să puteti completa situațiile cerute,sa consiliați părinții,să faceți teste,să corectați lucrări…….si alte activitati.Iar după cele 8 ore de muncă zilnica mergeți acasă și să
    vă odihniți.Sa munciți și voi că elevii vostri,oricum ei muncesc cel puțin 8 ore zilnic,iar voi sacrificaților doar 4 ore pe zi.Nimeni dintre voi nu vrea asta ,voua va convine de minune ce se întâmplă acum in sistemul asta putred .

    1. Dacă norma de muncă ar fi fost o problemă, primul discurs al profesorilor la grevă ar fi fost:

      Nu mai vrem birocrație, suntem în burnout, suferim de prea multă muncă, nu ne vedem copiii decât atunci când dorm.

      Dar nu, toți de la primul la ultimul au stat cu mâna întinsă pentru bani.

      1. Ai auzit de generalizare pripită? Sigur, nu! Dar asta faci tu acum; te afli intr-o eroare logică.
        Ai vreo garanție că au fost “toți, de la primul la ultimul”? Bănuiesc că ești om în toată firea; nu ți-ar fi rușine să debitezi așa prostii? Normal ar fi să te ignor, dar efectiv ești agasant🤨

        1. Posibil să mă aflu într-o eroare de logică, eu doar citam din revendicările de grevă.

          Să-mi fie cu iertare îndrăzneala.

    2. Hai că te-ai trezit și tu🤧
      Dacă ai avea puțină minte ai putea înțelege măcar minimal situația aberantă in care se află profesorii, dar ai ceață pe ochi și ranchiună-n suflet. Oare i se cere unui contabil să picteze sau unui polițist să zugrăvească?..la muncă muncă mă refer. Nu, evident că nu! Pe când unui profesor i se dau sarcini care n-au nicio treabă nici cu pregătirea și nici cu menirea lui. Dar când te ambiționezi să crezi cu tărie că un cadru didactic face prea puțin sau că se plânge prea mult, nu mai ai predispoziția necesară de a pricepe un fenomen aberant – acela în care dascălul a preluat sarcini care îi subminează munca la catedră.
      Și nu știu de ce tot o trageți cu analfabeții funcțional pe care ii puneți în cârca profesorului!!! Ei nu sunt rezultatul a ceea ce face proful în clasă, ci efectul unor politici educaționale anapoda, influența social-media și consecința neimplicării părinților în educația propriilor copii. Să-ți zic cum văd eu treaba: părintele își trimite progenitura la școală și atât; aici se oprește participarea la formarea propriului copil. Câți părinți le citesc celor mici din primii ani de viață ca mai apoi să-i întrebe despre înțelesul textului ascultat? Câți părinți fac ei înșiși diferite activități de dezvoltare a abilitaților cognitive ale puilor lor? Iar mai târziu, mai urmărește cineva ce fac adolescenții într-o zi oarecare? Nu! Majoritatea părinților, nu! Iar dascălul nu va suplini aceasta lipsă de implicare parentală.
      Expresia ta cu “ciocul mic” a sintetizat foarte bine ce poți, nu trebuie să fiu psiholog ca să înțeleg asta. Printre altele (necunoscute din fericire) ești capabilă de a împroșca cu venin pe acei oameni care nu se ridică la standardele tale de “muncitor”. Te poți prinde într-o horă cu altul de p-aci care generaliza cu “noi, părinții” – văd că și tu extinzi frustrarea asupra tuturor părinților. Dar ce crezi? Mai sunt oameni cu toate țiglele pe casă, care cunosc munca celor din școli.
      Să fii sănătoasă!

      1. Îmi imaginez că societatea vă pune în cârcă analfabeții funcțional cam la fel cum vă puneți voi în cârcă olimpicii și poveștile de viață de succes.

        Am suficienți ani pe pământul ăsta și nu am întâlnit până acum profesor să se urce pe o scenă la decernare de premii să spună: „n-am făcut eu asta..e materialul genetic al copilului”.

        Cunoaștem speța, doar succesul elevului e asumat de profesor, poveștile de viață nefericite sau tragice din educație sunt mereu din responsabilitatea altora.

        1. Doamne, ce nefericiti sunt unii că nu au primit la nastere ” material genetic….” vai, tu….asta este in trusoul noului nascut , asa e?
          Păi, daca ai , citez: ” suficienti ani pe pământ” te ai analizat spre ce te au orientat părintii sa faci?; spre ce ai fost orientat prin studiu in mediul institutionalizat- scoala- adica incompetentii ăia de profesori te au invătat ceva sau esti AUTODIDACT cu diplomă?
          Educatia face diferenta si instructia care pune “cărămidă peste cărămida”.Dacă copilul cu material genetic nu este descoperit de cadru didactic sa il “modeleze” se PIERDE IN MULTIME, dragă domnule cu multi ani in cârcă!!!!!!!!! parintii nu toti interesati sa descopere adevăratele genii ….

  4. Romanii ca natie sunt rai si nerecunoscatori. Asa au fost mereu. Nu stim sa fim uniti, sa ne ajutam intre noi, de aia avem conducatori de trei parale. In toate tarile europene vacanta este 50- 60 de zile. Stresul muncii la catedra este mai mare la noi, avem clase cu 24,-34 de copii, la ei maxim 14 copii. Va invitam sa deveniti dascali si sa vedeti cum este, ca tot avem mare lipsa

  5. Daca tacea, filozof ramanea!

    62 de zile lucratoare!!! Curata sfidare pentru toti cei care chiar muncesc in tara asta!

    Cat despre zilele de activitate din perioadele de vacanta… se stie!

    Cine ar putea fi nemultumit oare? Paste, Craciun, orice zi de sarbatoare legala, weekend-uri… toate petrecute in liniste, cu familia, fara a fi deranjati. Trai, nu gluma! Poftiti in sistemul militar, poftiti la privat, poftiti de lucrati in domeniile in care trebuie respectate termene, depuse raportari, totul la “foc automat”!
    Poftiti de comparati: Ore de munca, zile de concediu, salarii!

    1. Sistemul militar? Unde unii au frecat menta toata viata si iesit cu pensii speciale? Nu va e rusine? Habar nu aveti cat de mare e consumul nervos ca profesor. Multi la locurile voastre de munca nu aveti activitate mai intensa decat a profesorului aflat in activitate in vacantele elevilor.

      1. Am făcut în facultate modulele psihopedagogice, am făcut inclusiv practică cu elevii la clasă, fără supervizare.

        Propun un târg, eu mă duc să predau o lună biologie într-o școală, tu mergi o lună în gardă la spital, vedem care demisionează primul?

        1. Offf, offf! De greul gărzilor aveți putere să colindați prin toate clinicile private? Dacă v-ați speti muncind prin gărzi, v-ați duce acasă să vă odihniți, n-ați putea să mai lucrați extra! Bine, știm și noi că sunteți leșinați după bani, că nu vă interesează pacientul! Vă plac generalizările?

          1. Toată lumea e leșinată după bani, că nimeni nu ar mai face muncă dacă nu ar primi ceva în schimb. Doar profesorul se simte jignit când îi spui că e leșinat după meditații și concedii.

    2. sistemul militar permite pensionarea la 50 de ani .
      salariile la privat au fost din totdeauna peste salariile profesorilor.
      daca e așa de bine profesor , de ce nu vă duceți în învățământ ? ?
      matale ști ce înseamnă să educi ? !?
      aveți acasă cate un copil și nu va descurcați cu el , că va trântește ușa în nas , dar sa ai 30 de nărăvași din ăștia ? !
      și nu e vb de stăpânit hormonii ghiaurilor , e vb că peste hormoni trebuie presărat cu matematica , cu informatica , cu romana , biologie , chimie și se strâmbă și fac fetze – fetze de zici că le dai cu sare in ochi .
      și vine admitere și vine bac , alea nu ” ard” ?!?
      la matale nu arde când da copchilul admitere ??
      cum își vede fiecare numai fundul lui.

      și să nu incepi că nu se poate fără pregătire , că profesorii nu și fac treaba că mă ia cu greata. pregătirea e pt beizadelele simandicoase și puturoase.
      copiii din familii modeste iau note mari la bac și intră fruntea la admitere.
      p.s. mulțumesc pe această cale învățătorului și profesorilor ( aia cu 60 de zile libere !!) copilului meu care n a făcut o ora de pregătire și astăzi este cadru didactic universitar dar a învățat de i au pârâit ciolanele .
      Pt care nu știe , rolul educatorului este sa DIRIJEZE învățarea , dar efortul de învățare este al educatului și asta e încă de pe timpul lui Comenius.
      nu mai aruncați aiurea cu smoală in dascăli mai bine recunoașteți că ciuda , lenea și creierul neted e boala de baza a romanului .

      că vine bacul , că vine admiterea , cum adică

      1. Bravo, un comentariu pertinent!
        Ce mă amuz când îmi imaginez ce fețe ar face unii părinți dacă ar vedea ce le fac copilașii la școală🤭 Și ei se plâng, mititeii, că nu înțeleg lecția, că profesorul nu explică sau chiar nu le predă🤨 Cine vrea să învețe, învață – bine, tre’ să mai și poată!
        Subscriu: al meu copil fără o oră de pregătire a terminat clasa a VIII-a cu 20, a luat notă mare la EN și a intrat la liceu de top. Cum? Muncind asiduu și având în timpul liber preocupări care-i îmbogățeau cunoașterea. Dar na..unii ai Insta, SnapChat – n-au nici timp, nici chef de învățat. Bine zis, efortul de învățare este al educatului!

    3. Presupun ca vrei sa plecam ca să ramai tu.Esti unul din acela care nici 5 nu a luat,nu?
      Tara asta a ajuns după chipul și sufletul majorității. Asta ar trebui sa dea de gândit.

    4. Dragă dnă Elena, ati ajuns cadru militar asa….din inspiratie angelică, material genetic ( cum spunea un isteț pe aici) sau ati invătat fiind indrumat de ……..spuneti dvoastră cu gurița dvoastră… deci cred că replica cu filozoful ar trebui sa vă o spuneti uitându vă in oglindă .

  6. Poate pentru profesorii din scoli se merita acele 62 de zile de CO, dar pentru educatorii din cresa si gradinita … NU. Acestea nu fac nimic, doar supravegheaza copiii si au salarii nesimtite, incepand de la 5000 lei ptr 5 ore. Dupa care rup usa institutiei…spre casa. Ingrijitoarele tin toata unitatea in spate inclusiv copiii. Acestia au in primul rand nevoia de atentie si ingrijire …dupa care de educatie.
    La tura 2 copii dorm 2- 3 ore timp in care acestea sunt platite degeaba (CUMUL).
    Salariul se mareste la 7- 8000 de lei. Este normal asa ceva????
    Si concediu de 62 de zile. Nu sunteti sanatosi la cap. Iar ingrijitoarele muncesc de le ea dracu pe 2900- 3100 lei. si concediu 30 de zile. Șa va fie rusine la toti cei din Ministerul Invatamantului. si care au influenta in a da legi ordinare. RUSINE !😡😡😡

    1. doamna,nu va doresc să fiți la cresa sau grădinița,sa păziți 30 deodată și să stați cu ochii pe ei ca pe butelie!

  7. Ce categorie de angajați își petrece zilele libere, weekend-urile, orele de după program etc., pentru a face lucruri legate de serviciu? dosare de burse, pei, psi, lapte și mar, hârtii pentru pnras, planificări, numărat absențe și răspuns la telefon fiecărui părinte atunci când are chef sa sune? și nu am enumerat toate lucrurile pe care le facem din banii noștri, pe laptopurile personale, pentru școala și elevi…
    ca sa ni se spună apoi ca facem nimic.

    1. Cu norma de 16-20 de ore didactice pe săptămână rămâne timp grămadă până la 40 cat e norma de lucru pentru activitățile enumerate. Nu toți profesorii depun același efort. Sunt grămadă de materii de umplutura: religie, sport, desen, muzica unde nu se corectează nimic iar materialele de lucru speciale nu exista

      1. Mirosi de la distantă….ai fost un mediocru in scoala daca gandesti că nu “corectezi nimic” la religie, desen, muzica… acolo este arta de a atrage interesul copiilor….fără eseuri, fișe, meditatii….
        Cu siguranta habar nu ai sa desenezi un cub, sa desenezi o stradă cu blocuri folosind “punctul de fugă”….
        se invată la desen, desteptule!!!!
        Ce te aș mai evalua si pe cultura generală…..

  8. Serios? 62 de zile lucrătoare inseamna 3 luni și 2 zile de concediu pe an.Un angajat are doar 21,maxim 28 de zile lucrătoare adică 1 treime din cât au profesorii….deci sa nu se mai vaite..

    1. Tu realizezi ce consum psihic are un profesor 9 luni? Daca nu ar avea acest numar de zile de concediu ar intra in burnout si colaps fizic si psihic. Cel ce da 5 zile pe saptamana la tarnacop cate 8 ore, vine apoi acasa si se odihneste. Profesorul acasa nu se odihneste, o ia de la capat si problema e ca nu apuca nici in weekend sa se odihneasca de atatea hartii. Eu as prefera 40 de ore saptamanal la scoala, din care 18 de predare si pana la 40 sarcini in scoala care sa se incheie acolo si s merg si eu ca oamenii in familie acasa si sa nu ma mai caute nimeni. Lumea contabilizeaza cele 18 ore, dar orele acestea sunt lungite si raspandite in 7mii de ferestre de ajungi tot la 8 ore in scoala, ca in ferestre tragi sa faci atributii puse in carca fara legatura cu materia predata..Apoi cand tu deja ai 8-10 ore de stat in scoala, fara nici macar pauze ca esti paznic de serviciu pe holuri, in sfarsit mergi acasa. Dar mergi 2-3-4 ore pe drum dus-intors si o iei de la capat, pentru ca tu abia acum iti faci celelalte 22 de ore ramase, care nu-ti vor ajunge niciodata pentru lectii, fise, documentare, concepere si corectare de teste, cautat si facut resurse deschise online, completat machete, rapoarte trimise pana noaptea pe Whatsapp si mail. Apoi parinti care suna sau te cauta pe net. Aici e marea problema.

      1. Chiar nu vă este rușine! Profesorii acum au doar drepturi! Saracii ce mult muncesc! Dar de ce nu vă asumați și faptul că unii profesori nu știu să scrie o cerere. Ce pot aceștia să predea unor copii? Rezultatele examenelor naționale vorbesc! Dar și acolo, rezultate sunt doar pentru că fac pregătire cu bani. Asta face un profesor! Merge acasă și face pregătire cu copii pentru niste bani pe care nu ii declară la fisc.

    2. Mai cerceteaza, mai sunt categorii care au un concediu peste medie. Iar altii au mai multe zile de concediu in functie de vechime.

    3. Da, dom’ne, că ei nu dau la șaibă, de-aia.

      Hai și tu, fă-te profesor, dacă ești așa bun și nu te vede nimeni. Hai să huzurești alături de noi.

    4. Sa faci un calcul pentru speciali ce inseamna sa iesi cu 15-20 de ani mai devreme la pensie, sa vezi cate zile de concediu au. Sa nu uitam de pensie care este mai mare decat a unui angajat.

    1. Corect. I-am zis unei prietene ca trebuie neaparat sa ajung la banca si nu stiu cum sa fac sa merg, ca am ore de dimineata pana dupa-amiaza intr-un sat la 30 km. Si nu exista transport decat cand banca nu mai e deschisa. Mi-a sugerat atunci sa-mi iau o zi de concediu. Mare i-a fost mirarea cand a auzit ca nu avem voie sa luam concediu decat in VACANTELE SCOLARE. Parte din august nu, septembrie nu. De la 1 septembrie ne prezentam la post in activitate, iar dupa 8 incep cursurile. Deci cand ti-e lumea mai draga si preturile mai accesibile, nu se poate sa mergi la mare sau munte. Mori, traiesti, ai treburi urgente de rezolvat sau chestii ce intervin brusc, exclus concediu cat e scoala.

  9. Păi se lamentau unii prin comentarii că nu sunt atâtea zile, că un cadru didactic muncește și în concediu, și când doarme; cadrul didactic și când nu muncește, muncește de fapt.

    62 de zile ce concediu în timp ce media românilor are 21-28 de zile, pentru niște oameni care scot aproape 50% din tineri analfabeți funcțional la vârsta maturității.

    1. Iar cu frustrarile? E normal sa fie concediul asa, ptr ca in invatamant consumul nervos e mare. In plus, concediul este in perioade fixe- vacante, profesorul nu poate lua concediu cand vrea, in timpul anului scolar. Si numai ptr asta e normal sa fie mai mare. Cat despre analfabeti, profesorii lucreaza cu materialul care le este livrat, nu pot face minuni cand elevul nu are chef sa invete sau poate chiar nu e capabil.

      1. Dacă cei din serviciile de urgență pot lucra inclusiv de sărbătorile legale, pot și profesorii să aibă concediu ca toți angajații. Încă aștept să vină la mine un profesor să-mi spună că nu și-a ținut copiii în brațe de crăciun pentru că avea gardă la spital.

        Concediu „normal” mai mare la profesori înseamnă dublu față de marea majoritate a câmpului muncii.

      2. Ioane, lucram cu materialul clientului si din cawcat sa faci bici si sa pocneasca nu ai cum. Zi de zi ma strofoc la ore. Folosesc o multitudine de metode, care mai de care mai interesante, mult accent pe online, pe participare activa etc. Vorbesc singura. A doua zi daca ii intrebi nu stiu nici titlul. Eu fac cu ei anul asta, anul urmator fac tot cu mine si au tupeul sa-mi spuna ca ei nu au facut nu stiu ce…pana realizeaza ca eu sunt acelasi profesor, de multe ori le amintesc si locul pe tabla unde am predat respectiva lectie si elevul scos si alte elemente pe care le-am “povestit” la lectie sau legat de ea si abia atunci se simt “incoltiti” si recunosc ca au mintit. Nu credeti copiii acasa! Sunt cei mai mincinosi ai mai speculanti la varsta aceasta. Ar vinde-o si pe mama daca ies ei bine sau in castig. Se duc multi acasa si spun ca nu s-au facut toate orele…afli cu stupoare ce minciuni spun cand te suna cate un parinte sau cand afli ca se duc la o tigara si o cafea si acasa spun ca nu a venit profesorul cutare si li s-a dat drumu mai devreme. Si parintele crede, ca deh, e plodul lui.

        1. Nu te agita.Asa este peste tot.Le spui azi o lecție,mâine se uita la tine ca la avioane dacă ii întrebi ceva,orice.Si sunt f.f.f. inventivi și manipulatori.

    2. 21-28 de zile lucrătoare înseamnă 29 -38 de zile calendaristice. Așa e corectă comparația cu cele 62 de zile calendaristice ale cadrelor didactice. Iar dacă vreți acest concediu dați concurs și lucrați ca profesor.Sigur dvs nu o să aveți analfabeți funcționali. Se vede din modul în care abordați problema.

    3. Intră o oră la o clasă, stai o pauză ( 10 minute) pe un hol dintr-o școală, coboară două etaje cu 20 de copii de 8 ani, du-i la poarta școlii zâmbitori, teferi, învățați, salută-te cu 20 de părinți, lămurește-i pe loc dacă au o neclaritate, du-te înapoi în școală și verifică 100 de dosare pentru bursă! E doar un fragment din viața unui profesor!
      Nu te duce la toaletă de la 8 la 12, nu bea apă în intervalul ăsta, că nu ai timp, ai treabă, în clasă!

      1. Vai, tu! De la 8 la 12 ai doar 40 de minute de pauză. Suta de dosare sunt 20 ale elevilor tai și le verifici odată pe an. 2 etaje de scări urca și copiii care care și ghiozdanele supradimensionate pline cu extra materiale cumpărate ca sa mai scoateți un ciubuc.

        1. Tu nu ești capabil să ai grijă de un copil, unul, al tău, dar ai pretenții ca cineva să aibă grijă de 100 de copii și nu doar să-i supravegheze, ci să facă tot ce trebuie să facă un profesor PLUS o mie de alte lucruri care nu-s treaba profesorului, PLUS ce trebuia să faci tu acasă (să-i dai cei 7 ani de-acasă educație minimală).

          Măcar simte-te și taci.

        2. N-am pauză, tu ai! Sutele de dosare sunt ale sutelor de elevi din școală!
          Ghiozdanul supradimensionat cum îl numești tu, așa și e, așa și-l cumpără! Că așa e la modă! E greu că-i place să aibă cutie pentru mâncare, cutiuță pentru fructe, recipient metalic pentru apă! Auxiliare nu vrem, vor tot părinții, să nu cumva să stăm degeaba, să nu cumva să facă vreun coleg un exercițiu în plus! Doamne ferește să nu le comanzi, atunci e problema!
          În pandemie, am stat cu două măști la gură, cu câte 30 de copii într-o cameră( numește-o sală de clasă), medicii nici nu te primeau în cabinet!

    4. Stimati colegi, nu este nevoie sa va justificati in fata unora care nu inteleg ….daca cer justificari si explicatii sa se uite la ei, la respectul pe care il au ptr un cadru didactic, la felul in care au fost educati ACASA , la cum s a vorbit in casă atunci si acum despre un cadru didactic si apoi dacă nu gasesc raspuns sa isi intrebe bunicii. Eu am lucrat la catedră, mi am neglijat familia, mi am pus familia sa decupeze, sa coloreze, sa lipeasca jetoane, fișe ptr activitătile cu copiii voștri, cârcotașilor! Unii au ajuns medici, altii actori, alti copii sunt acum procurori si ingineri in multe din nenumărate domenii ( am fost educatoare) Nimeni nu gandeste pentru ca acum nimeni nu mai foloseste neuronii.din pacate….
      Aici este problema!
      un profesor iti deschide drumul si iti arată cum sa mergi pe el dar daca tu ii sfidezi sfaturile, informatiile si il denigrezi zi de zi de zi….ajungi ANALFABET FUNCTIONAL, domnule, ptr că neuronul tău nu gandeste ce să facă cu informatia…el se centreaza pe denigrare nu pe invatare, mama ta si tatăl tău, pe vremuri, nu si au pus niciodată intrebarea de ce au ASTIA atâta concediu? ce crezi???? Erau constienti de munca unui cadru didactic !!!!!
      Dacă aveti timp sa scrieti aici inseamnă că nu sunteti prea ocupati.
      Eu sunt la pensie ….am muncit destul .
      Regret ca nu se mai pocnesc unii peste gură , nici măcar nu poti sa ii atingi, sau sa fie exmatriculată prostia…
      Cei care va agitati cu nr de zile de concediu ale unui cadru didactic va intreb: stiti ce este aia o planificare?
      accesibilizarea continutului?
      unitati de invatare? esalonarea modului de invatare?
      Doamne, destepti sunteti toti cand este vorba de grădina altuia!!! Priviti vă ” buruienile”, unele au gene peste gene, buze din epoca Mupets show, unghii de vrajitoare…..unde le este familia?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Tur de forță” în Parlament, pe tema proiectelor de legi ale Educației, cu reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor și cultelor, anunțat de președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților: Au fost trimise foarte multe amendamente la minister și nu prea s-au luat în considerare

Marți și miercuri vor fi dezbătute în Parlament proiectele de legi ale Educației, după cum a anunțat Natalia Intotero, președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Au fost invitați reprezentanții…
Vezi articolul

Părinții din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școală pentru a face homeschooling, ilegal, au atacat la Înalta Curte decizia definitivă a instanței care-i obligă să-și înscrie copiii într-o școală acreditată din România, potrivit DGASPC. Părinții au arătat inspectorilor cereri de transfer ale copiilor la Liceul Teologic Penticostal Oradea

Părinții celor patru copii din Bihor, obligați în premieră de Curtea de Apel Oradea să reînscrie copiii la o școală acreditată de pe teritoriul României, au atacat decizia definitivă a…
Vezi articolul