Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că bursele sunt cea mai mare problemă pentru cadrele didactice, la început de an școlar. Amintim că un învățător, care face parte din Comisia de Acordare a Burselor (CAB), a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că „sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem”.
„Dacă îi întrebați pe colegii din școli care a fost cea mai mare problemă acum, la început de anul școlar – bursele. Este o adevărată nebunie. Colegii noștri sunt exasperați. Da, dar dacă nu ar mai face ei treaba asta, ar trebui să preia serviciul secretariat. Păi nu se poate, este imposibil așa ceva. Ne învârtim pur și simplu în cerc. E o nebunie, e o nebunie întreagă. Și atunci mai vreau și rezultate, vreau calitate cu niște oameni care trebuie să îmi facă hârtii peste hârtii”, a precizat Marius Nistor.
- Edupedu.ro a scris că învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii.
Informații de context
Cererile pentru bursele de excelență, de merit pentru premii la concursuri și olimpiade și bursele sociale în anul școlar 2024-2025 s-au depus la secretariatele unităților de învățământ, conform procedurilor interne ale școlilor, până pe 3 octombrie. Termenul rezultă din calculul de 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor, potrivit metodologiei-cadru de acordare a burselor 2024
Pentru bursa de excelență olimpică I sau II, elevul major sau părintele/reprezentantul legal al elevului minor, depune o cerere la secretariatul unității de învățământ, însoțită de o copie de pe diploma obținută, certificată pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, potrivit Art. 6 (4) din metodologia-cadru.
Actele necesare pentru bursa socială pe baza venitului mediu net lunar în anul școlar 2024-2025:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Actele necesare pentru obținerea bursei sociale pentru elevii cu unul sau ambii părinți decedați:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Actele necesare pentru bursa sociala pentru elevii care provin din familii monoparentale:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Actele necesare pentru bursa socială medicală
Pentru obținerea acestui tip de bursă socială elevul major sau părintele/reprezentantul legal al elevului minor va depune următoarele documente:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- certificatul de naștere al elevului sub 14 ani sau actul de identitate al elevului care are peste 14 ani, după caz;
- actul de identitate al părintelui/reprezentantului legal al elevului minor;
- certificatul de încadrare în grad de handicap sau certificatul eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar.
Elevii cu vârsta de până la 30 de ani înscriși în „A doua șansă” depun următoarele documente:
- cerere;
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Până pe 20 octombrie, școlile transmit la inspectoratele școlare județene, ISJ/ISMB, prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse, sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie, urmând ca elevii să primească bursele la data de 20 noiembrie, conform metodologiei de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025.
- Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.
Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este:
- bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
- bursa de merit – 450 lei/lună;
- bursa de reziliență – 300 lei/lună;
- bursa socială – 300 lei/lună;
- bursa tehnologică – 300 lei/lună;
- pentru mamele minore – 700 lei/lună
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii.
Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.
- Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.