Premiera înregistrată de educația din România și semnalată de Edupedu.ro în noiembrie 2023 și-a dovedit falimentul 5 luni mai târziu: este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca”, pentru elevii cu medii de 1, 2, 3 și 4, care vor mai fi acordate până la finalul acestui an școlar. Cel puțin dacă se va aplica în actuala formă proiectul de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, prin care instituția vrea să schimbe sistemul actual de burse modificând Legile Educației Deca-Iohannis – 198/2023 și 199/2023.
Din 15 noiembrie 2023, peste 8.500 de elevi cu medii școlare mici și foarte mici, adică cu note de 1, 2, 3 și 4, au luat lună de lună bursă de merit decisă direct de ministrul Ligia Deca. Și o să mai ia în continuare, până la finalul anului acesta școlar.
Numele acestei burse acordate pentru 8.500 de copii care au sub media 5, medie echivalentă cu pragul de corigență, este legat ombilical de numele ministrei Educației, scriam încă din noiembrie 2023. Arătam atunci cum un comentariu de-al său, de pe Facebook, era cel care a generat tot acest oximoron al burselor de merit pentru medii sub pragul repetenției.
Prin noul proiect de OUG discutat în cele 5 luni care au trecut de atunci, bursa de merit rămâne doar pentru meritul de a avea media între 10 și 9:50 și pentru olimpici. Elevii cu medii peste 7 pot primi noua bursă de reziliență, inventată pe scheletul bursei de studiu din trecut, dar fără criteriu de venit, însă doar dacă mai rămân locuri de bursieri în felia de 30% din fiecare clasă.
Cum s-a născut bursa de merit „Ligia Deca”, pentru medii sub 5?
Fără nicio analiză de impact și doar pe baza propriei păreri, având ca pretext propunerea Consiliului Național al Elevilor, susținută de mai multe persoane din ONG-uri satelitare Ligiei Deca, aceasta din urmă a propus în proiectul de lege a învățământului preuniversitar ca bursa de merit să nu mai fie dată pentru 30% dintre elevii unei școli, ci pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, indiferent de medie. Asociațiile și companiile care au susținut că bursa de merit fără prag pentru 30% din elevii fiecărei clase „poate crește concomitent echitatea din sistem și motivația elevilor de la toate nivelurile și filierele” au fost: ARDOR, Teach for Romania, Asociația ROI, BRIO, Școala Questfield, Organizația Umanitară Concordia, Tineri pentru Tineri.
Asta în timp ce Avocatul Poporului trăgea un semnal de alarmă public, într-o scrisoare adresată ministrului Educației, Ligia Deca: măsura „nu va conduce, în opinia noastră, la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă (…)”.
La acel moment lucrurile mai puteau fi reglate de metodologia de acordare a burselor, care în prima formă, pusă în dezbatere pe 25 august, prevedea că bursele de la clasa a IX-a se acordă pe baza mediei de admitere. Apoi specialiștii din Ministerul Educației au recomandat, pentru a nu exista anomalii, să fie acordate pe baza mediei generale de la finalul clasei a VIII-a, conform unui proiect în lucru obținut de Edupedu.ro la vremea respectivă.
Ce prevedea draftul de ordin de ministru obținut atunci de Edupedu.ro: „(1) Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, după cum urmează:
a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a și mai puțin clasa a V-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50 atunci lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia”.
Momentul în care ministrul Ligia Deca a decis să acorde burse pentru repetenție
Această prevedere ar fi rezolvat problema, pentru că niciun elev nu ar fi absolvit clasa a VIII-a cu o medie sub 5. Dar a urmat un act vizionar al ministrei Ligia Deca: a comentat pe Facebook.
A răspuns unui comentator pe 6 septembrie, precizând că pentru bursa de merit „se ia în considerare cu media de la examenul de admitere pentru clasa a IX-a”.
Nimeni din Ministerul Educației nu a mai putut întoarce această decizie luată de ministră pe Facebook. Conform surselor Edupedu.ro, din acel moment „a fost clar pentru toată lumea din Ministerul Educației că se va ajunge ca elevi cu medii de 1, 2, 3 și 4 să ia bursă de merit de 450 de lei pe lună, cot la cot cu olimpicii naționali și elevii de 9,50-10″.
Forma finală a metodologiei de acordare a burselor a fost aceasta, prin care media de admitere la liceu era cea care conta în acordarea bursei. Or, la liceu, oricine poate intra atâta timp cât sunt locuri disponibile în acea unitate de învățământ, liceul fiind parte a învățământului obligatoriu. Media de la Evaluarea Națională este folosită doar pentru ierarhizare, nefiind criteriu eliminatoriu la admiterea la liceu.
Edupedu.ro a semnalat atunci că meritul este transformat în mită electorală prin acea decizie, dar nicio reacție nu au avut ministra sau ministerul.
Imediat, Federația părinților a anunțat că nu susține acordarea burselor de merit fără prag de medie pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, așa cum prevede proiectul cu regulile de acordare. Iulian Cristache, președintele FNP a declarat că „propunerea actuală nu ne aparține”.
Nu a contat, Ligia Deca a mers înainte și a aprobat criteriile așa cum i-a trecut prin cap, fără fundamentare, fără studiu de impact, fără nicio aplicare science based sau bazată pe date.
Cum a murit bursa de merit „Ligia Deca”
Pe 27 octombrie premierul Marcel Ciolacu a declarat că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit: „Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare. Am avut o discuție cu doamna ministru Deca și cu sindicatele din învățământ. Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară și să fie o distincție foarte clară între bursa de merit și bursele sociale, care au destinație, în primul și primul rând, pentru a reduce abandonul școlar”, a spus Marcel Ciolacu.
Avocatul Poporului i-a cerut Ministrului Educației, Ligia Deca, să ia în calcul schimbarea noilor reguli privind bursele școlare, după introducerea cotei de 30% din fiecare clasă, indiferent de medie: „Nu va conduce la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă, va genera efecte inverse”.
Pe 15 noiembrie fostul ministru Mircea Miclea spunea despre bursele de merit sub media 5: Prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. „ Dacă eu mă plasez într-o școală în care performanțele elevilor sunt slabe și sunt între primii 30% eu primesc o recompensă. Dacă tot eu m-aș duce la o școală unde performanțele colegilor mei sunt mai bune, eu nu primesc recompensă. Deci ce învăț? Să fiu mai degrabă atent unde mă poziționez, unde mă plasez și nu cât de mult muncesc și cât de mult învăț. Ori asta, din punct de vedere social e ruinător să transmiți mesajul că contează nu cât de mult înveți sau muncești ci unde te așezi. Exact ce face orice șmecher care nu ajunge unde ajunge prin performanțe, prin muncă și prin învățare ci prin plasarea lângă cineva undeva într-un post etc. Adică ridicăm la rang național o șmecherie”, spunea psihologul Mircea Miclea.
Cercetătorul Dacian Dolean semnala într-o analiză publicată pe Edupedu.ro că „dăm burse de merit elevilor cu note mici, dar ce ne facem cu bursierii care lipsesc de la școală?“. „Acordarea unei burse de merit elevilor care au multe absențe (chiar dacă sunt în top 30% din clasă) transmite următorul mesaj: Atât timp cât colegii tăi sunt mai slabi decât tine, este acceptabil să chiulești din când în când“, scria Dacian Dolean. Analiza integrală aici.
La începutul lunii decembrie Edupedu.ro semnala că bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv. Prezentam atunci situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu venise deloc la școală în primele două module.
Au urmat declarații ambigue de la Ministerul Educației cum că ar urma modificări, plus informații pe surse.
După prezentarea Raportului Național PISA 2022, Ligia Deca spunea că „ne gândim” ca bursa de reziliență și bursa de merit să fie cumulate în 30% din fiecare clasă, lucur care acum a ajuns în proiectul de OUG: „Ne gândim să facem unele ajustări care să țină de un prag de medie și poate de diferențierea între bursă de merit, care să însemne un prag de medie foarte ridicat împreună cu performanță la concursuri și olimpiade, și o bursă de reziliență pentru acei copii care reușesc să învețe mai bine decât colegii lor din clasă, din anul școlar următor”.
Pe 25 martie proiectul de OUG care modifică Legea Educației elimină bursele de merit sub media 9,50, adică circa 160.000 de elevi care acum iau 450 de lei pe lună nu vor mai lua la anul aceste burse de merit, potrivit estimărilor făcute pe baza cifrelor comunicate de secretarul de stat Florian Lixandru la conferința de presă de la Ministerul Educației.
Ce spunea Ligia Deca în 2023, când justifica procentrul de 30% indiferent de medie, pentru bursa de merit
„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiție sănătoasă, întâi cu sine și apoi cu cei pe care-i au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit. Asta înseamnă că în fiecare an își vor depăși întâi propriile limite și apoi, evident, vor intra într-un soi de competiție unii cu ceilalți, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România.
Am păstrat și bursele de merit pentru cei care au peste 9.50, în ideea în care anul trecut elevii au învățat în ideea că vor primi bursă peste 9.50 și ni s-a părut absolut normal să luăm în considerare acest feedback și, dacă sunt încă elevi cu peste 9.50 într-un procent mai mare de 30% într-o clasă, să primească toți bursă de merit”.
Cum a justificat acum Ligia Deca tăierea burselor de merit pentru repetenți
„Așa cum știți, prin acordarea de burse primilor 30% din elevii fiecărei clase, ne-am dori să susținem și să stimulăm dorința copiilor din fiecare clasă și din fiecare școală din România de a învăța.
Mai mult, principiul de a acorda burse pentru un procent dintre elevii fiecărei clase este unul bun și este în aceeasi măsura o modalitate de a reduce inechitatile pentru ca eu cred ca suntem cu totii de acord ca fiecare copil din Romania are dreptul sa fie incurajat sa progreseze si are dreptul să-și dorească mai mult, indiferent de scoala in care se acorda. În urma feedbackului primit atat din sistem cat si din societatea civila si din partea partenerilor sociali, dupa aplicarea metodologiei in acest an scolar, am considerat necesar sa facem anumite ajustari privind acordarea burselor pentru elevii din scolile din Romania. Este foarte important de retinut aici aceste modificari despre care vorbim astazi si pe care le lansam in consultare publica se vor aplica începand cu anul scolar viitor 2024-2025”.
9 comments
Indolentii de la minister ar trebui sa plateasca bursele pentru cei cu note sub 5! Evident intr-o tara normala , nu in patria hotilor!
Orz stricat pe gaste
e bine că s-a trezit cineva pt asta…mă bucur că rămâne și bursa pt olimpici, așa cum a fost concepută,dar și aici as avea o întrebare:un elev olimpic de clasa a 12 a ,cum și când va încasa bursa de merit în condițiile în care,după ce termină cu olimpiada se va despărți de școală?
Are dreptul până la sfârșitul cls. a 12 A cnf art 7 alin 6 din metodologia de acordare burse.
Nu mi se pare corect.
De exemplu un elev de la un colegiu bun cu media 9.40 sau 8.60 nu ia bursa deoarece in clasa lui sunt alti 7 elevi mai buni ca el …dar la colegiul vecin,prietenul lui ia bursa de rezilienta cu media 7. De ce nu se revine la burse pentru medii de 8.50 de 9 si 9.5,cu valori diferite ??Dupa parerea mea asa vor fi mai stimulati si mai motivati sa invete mai bine .
eroarea doamnei se recompensează prin păstrare în funcție…
Nu este glumă: această doamnă o depășeste în mediocritate ministerială pe Abramburica. Este incredibil cum în 2024 încă avem incompetență la conducerea ministerelor cheie. Legea ei (de fapt a șefului ei, la fel “priceput”) “perfectă” deja se modifică la foc continuu…
Valoarea bursei este de 450 de lei / lună sau procent din 450/lună/zile de școală? Adică bursa este 450 de lei / lună sau 370/310/350 de lei / lună?
E in functie de vacante… Se intampla foarte rar ca acesti bursieri sa ia intreaga suma… Puteau sa aloce 450 leib, lunar, fara a se mai tine cont de vacante…