Burse școlare luna mai 2024. Banii au fost virați către școli și urmează să fie plătiți vineri, 14 iunie, sau luni. Bursa de merit este de 352 lei, cea tehnologică – 235 de lei

37.603 vizualizări
Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com
Banii de burse ai elevilor pentru luna mai vor fi plătiți vineri, 14 iunie, după ce au fost virați către inspectoratele școlare și școli, conform surselor Edupedu.ro, care au confirmat că banii au ajuns în unele școli încă de marți, 11 iunie. Bursa de merit ar urma să fie de 352 de lei, cu aproape 100 mai mică decât cuantumul minim stabilit de lege.

Potrivit ultimei raportări a Ministerului Educației la cererea Edupedu.ro, din luna ianuarie, bursa de merit va fi primită de circa 516.000 de elevi, inclusiv de clasa a V-a.

Bursa de merit, calculată după o formulă ce implică numărul de zile de cursuri și numărul de zile de vacanță, ar urma să fie pe luna mai peste 350 de lei.

Calculul se bazează pe formula „(CmB/NZL) x (NZL – NZV)” din metodologia de acordare a burselor școlare, unde: „CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru; NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă; NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă”. „În calcul (…) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”, conform Art. 18 din metodologie.

Potrivit unui model de calcul consultat de Edupedu.ro, sunt 23 de zile lucrătoare, după definiția din metodologie, în luna mai, și 5 zile de vacanță (1, 2, 3 mai și 6 și 7 mai). Asta înseamnă (450:23) x (23-5), adică 352,17 lei. Un calcul asemănător a fost primit de școli din mai multe județe, potrivit informațiilor noastre.

Bursele tehnologice ar urma să fie de 235 de lei, după același model de calcul care se aplică și acestora, calcule primite de la școli și consultate de Edupedu.ro.

Elevii care dau Evaluare Națională și Bacalaureat 2024 primesc, luna viitoare, bursa de merit pentru toată luna iunie și pe câteva zile din iulie, conform Ministerului Educației. Vezi până când primesc burse de merit și tehnologice elevii din învățământul profesional și tehnic

Informații de context. Niciun elev din țară nu primește bursele școlare în cuantumul minim prevăzut de noua lege a educației, din septembrie 2023 încoace, pentru că bursele de merit și tehnologice sunt condiționate de o formulă de calcul în funcție de numărul de zile de școală. Acest lucru se întâmplă deoarece în fiecare lună din acest an școlar, conform calendarului oficial, există zile dintr-o vacanță școlară.

Singurii care au primit bursa de merit la valoarea minimă stabilită de lege – 450 de lei au fost elevii din București și 27 de județe, la plata de vineri, 12 aprilie, pentru luna martie.

Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, adică în fiecare lună de școală din acest an școlar, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro, emisă după ce mai multe școli ar fi calculat sumele în funcție de numărul de zile, calcul care se face doar pentru bursele de merit și cele tehnologice, conform regulilor de acordare.

  • „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024”, se arată în document. Adresa Ministerului Educației vine după ce mai mulți părinți ne-au semnalat că au primit doar 215 lei pe luna septembrie 2023.

Cuantumul minim al burselor: 

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Amintim că valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii. Valoarea cu care se măresc este decisă de școli, începând cu acest an, consiliile locale doar alocă sume. Procedura din Sectorul 1, de exemplu, prevede că școlile trebuie să facă lunar cerere pentru banii de la primărie.

Schimbări la burse de anul școlar viitor. Noile reguli sunt în stadiul de proiect

De anul școlar viitor, acordarea burselor ar putea fi modificată. Un proiect de metodologie nouă lansat de Ministerul Educației prevede ca bursa de merit să fie acordată pentru elevii cu media anuală peste 9,50 și prevede și o bursă de reziliență pentru elevii care au cel puțin media 7. Atât cei cu medii peste 9,50, cât și cei cu medii peste 7 vor primi bursele în limita a 30% din totalul de elevi din clasă.

În plus, prezența la școală și media 10 la purtare ar urma să fie condiții obligatorii pentru bursele școlare. La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă.

Edupedu.ro a scris pe larg despre noile prevederi din proiectul de metodologie:

Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Modul de calcul este gresit, in luna mai au fost 3 zile de sărbătoari legale: 1,3 si 6 mai,au fost doar doua zile de vacanta. Numarul de zile lucrătoare aferente lunii mai este de 20, nu 23 cum s a mentionat in articol. In acelasi fel s a efectuat calculul si de la Minister?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectele Legilor Educației vor fi publicate luni pe site-ul ministerului și vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile / “Ne dorim un moment de respiro, nu redeschidem dezbaterea publică, după cele 10 zile, pentru că nu am mai termina niciodată”, spune Ligia Deca

Proiectele legilor Educației vor fi publicate pe site-ul ministerului luni și vor fi puse în dezbatere publică timp de 10 zile, a anunțat ministra Educației, Ligia Deca, în cadrul unei…
Vezi articolul

Elevii din 87 de școli din județul Gorj nu se întorc la cursuri în săptămâna 20-24 februarie și intră în Săptămâna ”Verde” și ”Școala Altfel” / În restul de 22 de școli și grădinițe copiii vor merge fizic, anunță inspectoratul școlar Gorj, după seismele din ultimele zile

Săptămâna viitoare, între 20-24 februarie, elevii din 87 de școli din județ vor face activități educative ce țin de Săptămâna ”Verde” și ”Școala Altfel”, care nu necesită prezența la școală,…
Vezi articolul

Fond bugetar de 100 de milioane de lei pentru finanțarea cercetării în universități și în 2022 / 45% din bani – alocați pe baza metarankingului universităților, care trebuie finalizat până pe 31 martie

Fondul bugetar pentru finanțarea cercetării științifice în universități, în 2022, este de 100.000.000 de lei, potrivit Metodologiei privind finanțarea cercetării în instituțiile de învățământ superior de stat, publicată miercuri. 45%…
Vezi articolul

Alegătorii pot vedea cât de compatibili sunt cu fiecare candidat la prezidențiale cu ajutorul busolei electorale FreshVote.ro, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pune la dispoziția alegătorilor o platformă de tip „busolă electorală” pentru alegerile prezidențiale, FreshVote.ro. Este vorba despre un instrument digital, gratuit, cu ajutorul căruia se…
Vezi articolul

BAC 2023 – Subiectele de la Psihologie. Candidații au avut de formulat un argument prin care să susțină ideea potrivit căreia „cunoașterea nivelului de inteligență al unei persoane nu este suficientă pentru cunoașterea caracterului său”

Elevii care au dat proba la alegere a profilului și a specializării la Psihologie au avut de rezolvat varianta 5. Miercuri, 28 iunie, a fost programată proba la alegere a profilului…
Vezi articolul

Puiu Lucian Georgescu obține al doilea mandat de rector la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Scor foarte strâns în fața președintelui senatului universitar: Georgescu a avut mai puține voturi la Galați, dar mai multe la secțiile din Brăila și Chișinău

Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, și-a anunțat victoria, iar contracandidatul său, Cătălin Fetecău, a prezentat rezultatele ce arată că a fost înfrânt în alegerile pentru…
Vezi articolul