Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie. Elevii care au mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență sau socială pe luna respectivă, conform legii învățământului preuniversitar, modificată prin OUG în iunie 2024.
- Prima plată din anul școlar 2023-2024 a fost pe 15 noiembrie și pe 14 noiembrie ministerul Educației a publicat și date referitoare la numărul de beneficiari pe fiecare tip de bursă: erau aproape 1.290.000 de elevi bursieri în total.
Calendar pentru plata burselor în anul școlar 2024-2025
Bursele să vor plăti în acest an școlar la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare. Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.
Cuantumul minim al burselor în anul școlar 2024 – 2025
- bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
- bursa de merit – 450 lei/lună;
- bursa de reziliență – 300 lei/lună;
- bursa socială – 300 lei/lună;
- bursa tehnologică – 300 lei/lună;
- pentru mamele minore – 700 lei/lună
Bursele de merit, de reziliență și tehnologice nu se acordă integral în anul școlar 2024-2025. Sunt condiționate de numărul de zile de școală și de vacanță dintr-o lună
Bursa de merit pe septembrie și octombrie 2024 ar fi 715 de lei.
Bursele de merit, de reziliență și tehnologice sunt calculate în funcție de numărul de zile de vacanță și de numărul de zile de cursuri dintr-o lună, pe baza unei formule menționate în metodologia de acordarea burselor în anul școlar 2024 2025, aprobată prin OME 5.518. Pentru a le primi, este necesară și îndeplinirea condiției de a nu avea mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună la școală.
„Art. 18. — (2) Pentru lunile din anul școlar în care sunt vacanțe, modalitatea de calcul al burselor de merit, de reziliență și tehnologice este (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde:
- CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;
- NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;
- NZV = număr de zile de vacanță din luna respectivă.
(3) În calculul prevăzut la alin. (2) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”.
Bursa de merit, în valoare de 450 de lei, ar urma să fie de 343 de lei pe luna septembrie, cu 21 de zile lucrătoare și 5 de vacanță, după cum arată calendarul anului școlar 2024-2025, potrivit unui calcul estimativ Edupedu.ro. Pe luna octombrie ar urma să fie 372 de lei (sunt 23 de zile lucrătoare și 4 de vacanță).
Bursa de reziliență, în valoare de 300 de lei, pentru elevii cu medii între 7 și 9,50 care prind un loc în primii 30% din clasă, ar urma să fie 477 de lei pe lunile septembrie și octombrie (229 în septembrie și 248 de lei în octombrie). Același model calcul este valabil și pentru bursa tehnologică, tot de 300 de lei, pentru elevii de la liceele tehnologice și profesionale.
- Bursele de excelență olimpică I și II, în valoare de până la 3.700 de lei, acordate pentru premiile la olimpiade și concursuri din anul școlar 2023-2024, și bursele pentru mamele minore, în valoare de 700 de lei, nu sunt condiționate de numărul de zile de școală și de vacanță dintr-o lună și se acordă integral.
28 comments
de ce la unele județe au virat bursa și în altele nu ? de ce nu virează la toți odată?
încetați să mai visați…în România nimic nu se da la timp…ieri trebuia să se vireze bursa…și ce credeți nimic asta au virat își bat joc de noi
am crezut ca doar mie nu mi s a virat…pai de ce la unii întra și la alții nu?
Buna Ziua,De ce au primit copii doar 450-500 De lei la doua luni gen Septembrie Si Octombrie astazi pe Novembrie 20 cand e Scris acolo 715 de lei la Doua Luni!?
Credeți că a avut 10 absente intr-o luna ca a vrut? Poate a ajut o bronșită, o pneumonie, cine dă legile astea absurde, da 10 absente intr-o luna dacă nu sunt consecutive, nu-l pot trimite la școală cu tuse, cu mucii în gura, la covid eram obligata sa îl țin acasă numai dacă a strănutat, aveți în vedere lucrul acesta
in cazul acesta, exista scutire medicala!
as dori sa știu și eu cum de la liceu pot primi bursa sociala și cei de la gimnaziu nu cu același venit declarat la ambii copii
Numai burse visati. Invatati doar pentru burse. Inainte copiii invatau mai mult si nu asteptau bani de la stat. Parintii munceau si ii intretineau, nu statul. Si tot nemultumiti sunteti…. De unde atatia bani, cand bugetul e pe minus?! Din imprumuturi, vai de tara asta!
Se da bursa de merit și la clasa 1?
nu pt ca sunt inca copii mici nu stii sa gandesti?
buna ziua si bursa de bolnav cand se primeste?
un elev cu f.bine in clasa a llla și diverse premii la concursuri ,l,ll și lll ,in cl. a lV a ce bursa primește ?
pt clasa a v a când iau bursă de merit pt clasa a IV a
din ianuarie 2025
Buna ziua daca pe data de 20 noiembrie copiii trebuie sa ia bursa pe lunile septembrie si octombrie, vin cu intrebarea aceste reguli nu se aplica si la liceu? De ce le-a intrat in cont doar 300 de lei?
buna daca a primit diploma de merit ia și bursa de merit
Asta este o intrebare? Afirmatie? Nu se intelege….
cu cine pot lua legatura deoarece se face o nedreptate in comuna glina judetul ilfov sunt tata singur cu un copil minor si ma incadreaza scoala la 300 de lei ca asa vor ei
Buna seara!
Te poate obliga scoala sa iti deschizi cont la bancile “agreate” de ea???
Nu. Faceti o sesizare la inspectorat. E o lista intreaga de banci la care puteti avea contul copilului. Nu puteti cu revolut sau asemanator.
Nu. Este un abuz din partea școlii. Aveți dreptul să îi deschideți cont copilului la orice bancă.
Dacă are nota la purtare scăzută mai primește bursa sociala?
Raspunsul il ai in ROFUIP si ROI.
Răspuns
Consultați metodologia de acordare burse art.13
cea mai nedreaptă metoda de acordare.
Copii cu 9,40dintr-o clasa care nu se încadrează în primii 30%nu primesc nimic și copiii cu media de peste 7 din alte clase care se încadrează în primii 30%primesc bursa de rezistență.
Ce să-i fac să-l oblig să învețe mai mult sau să-l încurajez să renunțe că poate primi bursa și cu7 la alte profile?
Vai de ei !
În aceasi cauza sunt și eu
Corect ati observat! Tot pe seama acestei situatii am comentat la un aticol, inainte de schimbarea criteriilor de acordare a burselor de merit. Era ok cu primii 30%: erau motivati (suma era mai mare), nu era presiunea notelor de prag si era o mica emulatie, la nivel de clasa. Acum este frustrant pentru cei cu 9.45 (cunosc caz concret), iar cei cu peste 9.50 sunt provocati sa si fraudeze, pentru a-si pastra privilegiul. Totul a izvorat de la situatia paradoxala in care elevi cu medii foarte mici (din rural, majoritatea) luau bursa de merit iar parintii celor cu medii mari (majoritatea din scoli “bune” – urban) s-au sesizat, pe principiul “grija altuia”… Vremuri de uzura.
nu mai primește dacă are absente sau nota scăzută la purtare