Burse școlare 2023-2024. Valoarea cu care se măresc este decisă de școli, începând cu acest an, consiliile locale doar alocă sume / Procedura din Sectorul 1: Școlile trebuie să facă lunar cerere pentru banii de la primărie

62.405 vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Începând cu anul școlar 2023-2024, valoarea burselor poate fi suplimentată de către Consiliile de Administrație ale școlilor, în funcție de sumele alocate de autoritățile administrației publice locale, conform legii învățământului preuniversitar. Procedura din Sectorul 1 prevede că școlile trebuie să facă lunar cereri însoțite de decizii ale Consiliilor de Administrație care aprobă suplimentarea numărului elevilor precum şi alocările pentru burse.
  • Consiliul local al Sectorului 1 a anunțat că a aprobat suplimentarea burselor de excelenţă, de merit şi de ajutor social cu sume cuprinse între 100 şi 300 de lei. Bursa de merit în anul şcolar 2023-2024 a fost mărită la 700 de lei doar pentru elevii cu medii între 9.50 – 10
Cum se vor acorda banii de burse care vin de la primării. Exemplul Sectorului 1 

Unitățile de învăţământ de stat din Sectorul 1 vor depune până pe data de 10 a fiecărei luni cereri însoțite de decizii ale Consiliilor de Administrație care aprobă suplimentarea numărului elevilor precum şi alocările pentru burse, conform art. 6 din proiectul aprobat

Unitățile de învăţământ se obligă să vireze bursele suplimentate de la bugetul local în conturile beneficiarilor în termen de S zile de la data efectuării deschiderilor de credite, prevede art 7.

Amintim că banii pentru bursele elevilor în 2023-2024 sunt sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, primăriile fiind eliminate din lanțul birocratic. Este vorba de cuantumurile minime stabilite astfel:

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Însă, începând cu acest an, valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de sumele alocate de autoritățile administrației publice locale și de alte venituri obținute potrivit legii, în anul școlar 2023-2024, conform legii învățământului preuniversitar, art. 108 (2), intrată în vigoare de pe 3 septembrie.

Aceeași prevedere se regăsește și în metodologia – cadru de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024.

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de: a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale; b) alte venituri obținute potrivit legii, potrivit art. 4 (2) 

În anul școlar 2022-2023, autoritățile administrației publice locale puteau suplimenta cuantumul minim al burselor, conform metodologiei.

Autoritățile administrației publice locale pot suplimenta cuantumul minim garantat prin hotărârea Guvernului pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar respectiv, din bugetele proprii ale acestora, conform art. 4.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Bursa de merit în anul şcolar 2023-2024, mărită de Primăria Sectorului 1 la 700 de lei doar pentru elevii cu medii între 9.50 – 10
GRAFIC Cum se plătesc bursele elevilor în 2023-2024: Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, primăriile fiind eliminate din lanțul birocratic / Traseul dosarului de bursă de la depunere la plată

5 comments
  1. Buna ziua. In cazul in care scoala intarzie cu plata burselor, unde se poate face sesizarea? „Fapta de nealocare a burselor săvârșită de directorul unității de învățământ, cu nerespectarea prevederilor art. 108, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activități în folosul comunității”, potrivit .Art. 148. — (1) lit. b din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.

  2. Buna ziua
    La scoala 145 si la scoala Ferdinand din sect 2 bursele nu intra niciodata pe data de 15. In plus pt luna trecuta au dat doar cei 300 de lei fara acei 200 lei pe care ii acorda primaria. Ce se poate face?
    Cum se poate rezolva sa primim banii la timp si suma integrala?
    Multumesc

  3. bună seara. cum pot afla dacă a fost depus dosarul fetiței mele la școală pentru bursa de excelentă 2 olimpică ea este în cla a 3 a???

  4. sunt curioasa cand intra bursele pe carduri , pentru ca de la inceputul anului scolar se tot vorbeste de aceste burse si nu e intrat nici un leu in conturile copiilor

    1. deoarece pana acuma in noiembrie s-au verificat dosarele elevilor, dirigintii au informat elevii la inceputului anului ca bursele vor intra in noiembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Din 15 decembrie, porțile școlilor din Ilfov vor fi “închise și asigurate” după intrarea elevilor la ore, a decis inspectoratul școlar / Părinții vor avea acces în școală în aceleași condiții ca până acum, iar elevii, doar pe baza carnetului de elev

Inspectoratul școlar județean Ilfov a publicat regulamentul cadru pentru menținerea și creșterea gradului de siguranță civică în perimetrul unităților de învățământ din județul Ilfov, valabil din 15 decembrie 2022. Principalele…
Vezi articolul

Dezbatere online pe tema propunerilor Ministerului Educației privind reintroducerea obligativității examenului și lucrării de licență și pentru finanțarea universităților / Înscrieri deschise până vineri, 13 decembrie

Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație și referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat pentru anul 2025…
Vezi articolul

Nouă premii de aproape 5.000 de euro pentru liceeni din șapte județe, în finala Early Innovators Business Plan 2023. Reciclarea panourilor fotovoltaice, grădini urbane în balcoane, un robot care colecteaza plasticul din râuri, spațiu de socializare în școli, printre ideile câștigătoare (P)

Reciclarea panourilor fotovoltaice învechite, grădini urbane în balcoane, terase și pe acoperișurile blocurilor din orașe, un robot care colectează plasticul din râuri și lacuri, spațiu de conectare și relaxare în…
Vezi articolul