Guvernul britanic caută profesori de fizică și de limbi străine inclusiv în România, prin burse promovate de British Council

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

O serie de burse pentru cei care doresc să urmeze programe de formare pentru a preda limbi străine sau fizica în școlile Anglia sunt promovate, în prezent, de autoritățile britanice – inclusiv în România, prin intermediul British Council. Programul de sprijin pentru participarea la astfel de programe, pentru persoane care nu sunt cetățeni britanici, se referă în principal două tipuri de burse, cu valori de până la 28-30.000 de lire sterline.

British Council Romania a făcut trimitere, marți, pe Facebook, la pagina de promovare a acestor programe, pe pagina Departamentului pentru Educație din cadrul Guvernului de la Londra, cu mențiunea: „Doriți să predați în Anglia? British Council și alte instituții, alături de guvernul britanic, oferă burse pentru profesorii de limbi străine și fizică”.

Pagina la care face trimitere Instituția menționează trei forme de sprijin – programe de formare în care profesorii instruiți primesc inclusiv salariu, programe despre care se menționează că sunt „foarte limitate ca număr și foarte competitive; burse pentru studenți; respectiv burse pentru formare ca profesori de limbi străine sau de fizică.

Cele două tipuri de burse prezentate:, despre care se menționează că nu pot fi cumulate:

Pagina citată menționează că acestea sunt sume neimpozabile asigurate de guvernul britanic și care nu trebuie returnate. Se precizează, totodată, că ele pot fi incluse în cererile de viză, ca dovadă că acel candidat poate să se autosusțină pe parcursul șederii în Marea Britanie.

Site-ul citat menționează că, în medie, tarifele pentru urmarea unor astfel de cursuri pentru persoane care nu sunt cetățeni britanici se ridică la aproape 15.000 de lire sterline (adică aproximativ jumătate din valoarea burselor), dar cursanții trebuie să acopere și costurile asociate șederii în Marea Britanie.

Inițiativa se face auzită într-un moment în care, în România, o serie de autorități și experți atrag atenția asupra deficitului de profesori de științe, inclusiv de fizică, în sistemul românesc de învățământ. În martie, secretarul de stat Florian Lixandru spunea că sunt posturi de fizică în licee bune care nu sunt ocupate. Iar la sfârșitul anului trecut, președintele Centrului de Evaluafre și Analize Educaționale, Cristian Hatu, atrăgea atenția că „vin foarte puțini profesori de fizică noi în sistem, în 5 ani o să fie un colaps”.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: Profesorii pot forma competențe care sunt verificate în testarea PISA, dar evaluarea de la noi nu măsoară așa ceva / Vin foarte puțini profesori de fizică noi în sistem, în 5 ani o să fie un colaps
La Fizică, un singur candidat din Alba s-a înscris la Titularizare 2023 și a luat sub nota 3. Șeful inspectoratului școlar: Atât timp cât sunt oameni care sunt la pensie și vor să predea, vor preda aceia. Tinerii nu prea vin
Secretarul de stat Florian Lixandru, despre criza de profesori de științe: La acest moment sunt posturi de fizică, în licee bune, care nu sunt ocupate
Exit mobile version