Burse martie 2024. Elevii din București și 27 de județe primesc de vineri, 12 aprilie, în premieră bursa de merit la valoarea minimă stabilită de lege – 450 de lei

36.726 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Banii de burse ai elevilor pentru luna martie [editare ulterioară] vor fi plătiți de vineri, 12 aprilie, după ce au fost virați către inspectoratele școlare și școli, conform surselor Edupedu.ro, care au confirmat că banii au ajuns în unele școli încă de miercuri, 10 aprilie.
  • Având în vedere că școlile urmează să facă plățile pentru salariile profesorilor de vineri, 12 aprilie, pentru că ziua de salariu, 14 aprilie, este duminică, și elevii ar putea primi bursele vineri sau, în alte cazuri, luni pe 15 aprilie, potrivit surselor citate.

Potrivit ultimei raportări a Ministerului Educației la cererea Edupedu.ro, din luna ianuarie, bursa de merit va fi primită de circa 516.000 de elevi, inclusiv de clasa a V-a.

Suma pentru bursa de merit variază de la un județ la altul, în funcție de vacanța mobilă din februarie. Lista acestora, mai jos în articol.

Bursa de merit ar urma să fie pentru prima dată plătită integral elevilor, în cuantumul stabilit de lege, adică 450 de lei, pentru elevii din București și 27 de județe, care au avut săptămâna de vacanță de schi în luna februarie exclusiv.

Pentru elevii din 14 județe, care au avut vacanța începând din 26 februarie, bursa de merit ar urma să fie de circa 429 de lei, pentru că aceasta se calculează în funcție de numărul de zile din lună, iar o zi din vacanța acestora a fost în luna martie – vineri, 1 martie. Sumele au fost confirmate de mai multe școli pentru Edupedu.ro.

  • Calculul se bazează pe formula „(CmB/NZL) x (NZL – NZV)” din metodologia de acordare a burselor școlare, unde: „CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru; NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă; NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă”. „În calcul (…) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”, conform Art. 18 din metodologie.

Situația este similară și pentru elevii care primesc bursele tehnologice de 300 de lei pe lună. Cei din București și 27 de județe vor primi cuantumul minim prevăzut de lege, de 300 de lei, iar ceilalți – circa 286 de lei.

Iată lista județelor și a sumelor primite pe 12 sau 15 aprilie pentru luna martie:

Vacanța de schi 12-18 februarie 2024 – 450 de lei merit, 300 tehnologic:

  1. Bistrița-Năsăud
  2. Satu Mare.

Vacanța de schi 19-25 februarie 2024 – 450 de lei merit, 300 tehnologic:

  1. Argeș
  2. Bihor
  3. Brăila
  4. București
  5. Buzău
  6. Botoșani
  7. Călărași
  8. Cluj
  9. Caraș-Severin
  10. Covasna
  11. Dâmbovița
  12. Galați
  13. Giurgiu
  14. Gorj
  15. Harghita
  16. Hunedoara
  17. Ialomița
  18. Iași
  19. Ilfov
  20. Neamț
  21. Olt
  22. Prahova
  23. Sălaj
  24. Vaslui
  25. Vrancea
  26. Teleorman

Vacanța de schi 26 februarie – 3 martie 2024 – 429 de lei merit, 286 tehnologic:

  1. Alba
  2. Arad
  3. Bacău
  4. Brașov
  5. Constanța
  6. Dolj
  7. Maramureș
  8. Mehedinți
  9. Mureș
  10. Sibiu
  11. Suceava
  12. Timiș
  13. Tulcea
  14. Vâlcea

Informații de context. Niciun elev din țară nu primește bursele școlare în cuantumul minim prevăzut de noua lege a educației, din septembrie 2023 încoace, pentru că bursele de merit și tehnologice sunt condiționate de o formulă de calcul în funcție de numărul de zile de școală. Acest lucru se întâmplă deoarece în fiecare lună din acest an școlar, conform calendarului oficial, există zile dintr-o vacanță școlară.

Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, adică în fiecare lună de școală din acest an școlar, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro, emisă după ce mai multe școli ar fi calculat sumele în funcție de numărul de zile, calcul care se face doar pentru bursele de merit și cele tehnologice, conform regulilor de acordare.

  • „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024”, se arată în document. Adresa Ministerului Educației vine după ce mai mulți părinți ne-au semnalat că au primit doar 215 lei pe luna septembrie 2023.

Cuantumul minim al burselor: 

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Amintim că valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii. Valoarea cu care se măresc este decisă de școli, începând cu acest an, consiliile locale doar alocă sume. Procedura din Sectorul 1, de exemplu, prevede că școlile trebuie să facă lunar cerere pentru banii de la primărie.

Schimbări la burse de anul școlar viitor. Noile reguli sunt în stadiul de proiect

De anul școlar viitor, acordarea burselor ar putea fi modificată. Un proiect de metodologie nouă lansat de Ministerul Educației prevede ca bursa de merit să fie acordată pentru elevii cu media anuală peste 9,50 și prevede și o bursă de reziliență pentru elevii care au cel puțin media 7. Atât cei cu medii peste 9,50, cât și cei cu medii peste 7 vor primi bursele în limita a 30% din totalul de elevi din clasă.

În plus, prezența la școală și media 10 la purtare ar urma să fie condiții obligatorii pentru bursele școlare. La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă.

Edupedu.ro a scris pe larg despre noile prevederi din proiectul de metodologie:

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Burse februarie 2024. Peste 1,3 milioane de elevi primesc banii vineri, 15 martie. Bursa de merit variază de la un județ la altul, în funcție de vacanța mobilă – LISTĂ
Creștere cu peste 54 de mii a numărului de burse acordate în 2024, după ce elevii de clasa a V-a au început sa primească burse de merit în luna februarie – date actualizate de la Ministerul Educației
Bursele elevilor de la liceele militare vor fi plătite pentru prima dată de la începutul anului școlar, după ce legea educației a fost modificată. Banii aprobați prin OUG ar fi pentru ultimele luni de cursuri
O fată de clasa a XII-a mi-a zis: Se dau bani pentru fetele care rămân însărcinate și că i se pare că bursele acestea încurajează fenomenul. Mi-a dat de gândit, a spus directorul CJRAE Dolj / Bogdan Cristescu, Ministerul Educației: E un succes că 60 de mame minore din județ au revenit la școală
Bursele elevilor de la școlile private din Sectorul 3 au început să fie plătite. Banii sunt pentru ultimele 5 luni de cursuri – surse
Bursele elevilor de la școlile private și confesionale din sectorul 6, neplătite de la începutul anului școlar, au fost deblocate de Primărie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Vom finaliza în două săptămâni, cel mai probabil, o procedură de management a cazurilor de violență la nivelul școlilor pentru ca fiecare om din școală să știe cum să reacționeze

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus că în următoarele două săptămâni va fi gata, “cel mai probabil”, o procedură de management a cazurilor de violență în școli. Aceasta va conține…
Vezi articolul

Elevii trebuie să sesizeze absențele profesorilor către director, spune Ligia Deca: Să nu închidă ochii. Aceste absențe nu fac altceva decât să le saboteze propriile șanse pentru un parcurs educațional de succes

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la Digi 24 că elevii trebuie să sesizeze absențele profesorilor către director sau „către cine consideră ei că este o persoană de încredere”. Deca…
Vezi articolul

„Ziua libertății” – Liceenii și profesorii sunt invitați să afle care sunt pericolele traficului de persoane, ce înseamnă metoda „loverboy” și faptul că România este țara UE cu cel mai ridicat risc de traficare a minorilor – pe 28 și 29 martie, la Universitatea Româno-Americană / Ambasada Canadei și Ambasada Olandei, parteneri ai evenimentului

Pe 28 și 29 martie 2024, pentru celebrarea Zilei internaționale a libertății, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), Ambasada Canadei și Ambasada Țărilor de Jos în România organizează…
Vezi articolul