Bursele de performanță vor fi de până la 1.500 de lei și bursele sociale de 900 de lei pe lună, pentru studenții Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, pe primul semestru al anului universitar 2024-2025. Metodologia de acordare a burselor pe legea educației 199/2023 a fost publicată de mai multe facultăți ale UBB, consultată de Edupedu.ro.
Dosarele pentru burse se pot depune până pe 18 octombrie, se arată în calendarul de acordare a acestora, exclusiv pe o platformă online a universității, conform anunțului de la Facultatea de Matematică-Informatică a UBB.
Până pe 31 octombrie, dosarele sunt analizate și în aceeași zi ar urma să fie publicate listele cu studenții beneficiari ai burselor. Pe 8 noiembrie 2024 se stabilesc listele finale, după contestații, mai prevede calendarul.
Potrivit aceluiași document, întocmirea bazei de date cu studenții bursieri de către Serviciul Social are termen 15 noiembrie, iar virarea burselor pe carduri – prima tranșă ar urma să aibă loc pe 22 noiembrie – 25 noiembrie 2024.
- Aproape 39.900 de studenți învățau la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca la 1 octombrie 2022, conform datelor disponibile de la Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), plasând instituția în primele trei universități din țară după numărul de studenți.
„Art. 2. (1) UBB acordă următoarele categorii de burse:
a. burse de excelenţă olimpică I/internaţională;
b. burse de performanţă:
b.1. burse de performanță categoria I;
b.2. burse de performanță categoria II;
c. burse de studiu;
d. burse pentru masterat didactic;
e. burse pentru învăţământ dual;
f. burse sociale;
g. burse speciale:
g.1. burse speciale pentru activitatea științifică (de excelență);
g.2. burse speciale pentru activitatea cultural-artistică;
g.3. alte categorii de burse speciale (CFCIDFR)
h. burse de performanţă sportivă.
(2) În funcţie de scopul pentru care urmează a fi acordate, bursele se grupează în următoarele categorii:
a) pentru rezultate academice: bursele prevăzute la alin. (1) lit. a) – e);
b) pentru sprijin social: bursele prevăzute la alin. (1) lit. f);
c) pentru alte activităţi menţionate în prezentul ordin: bursele prevăzute la alin. (1) lit. g) şi h).
(3) Categoriile de burse prevăzute la art. 2 se acordă din fondurile alocate de la bugetul de stat. UBB poate acorda burse din veniturile proprii ale instituției, în limita bugetului aprobat”, se prevede în regulament, care poate fi descărcat mai jos din articol.
O condiție pentru studenții de la facultățile UBB Cluj-Napoca pentru a putea primi bursa este să fie integraliști, conform regulamenului.
Art. 7 – „Bursele se acordă pe toată durata anului universitar (12 luni) cu excepția burselor de ajutor social cu caracter ocazional. Bursele obținute pe fiecare semestru sunt în plată pe perioadă de 6 luni, cu excepția studenților înmatriculați în ultimul an de studiu al ciclurilor de licență sau de master care beneficiază de bursă astfel:
- pe primul semestru de studii, bursele vor fi în plată pe perioada întregului semestru, iar în ultimul semestru de studii al respectivului ciclu, bursele vor fi în plată de la începutul acestuia și până la susținerea examenului de finalizare a studiilor din prima sesiune prevăzută în structura anului universitar în curs. Acordarea burselor încetează la data pierderii calității de student sau a neîndeplinirii criteriilor de promovabilitate, specificate în prezentul regulament”.
FOTO DOCUMENT Calendarul pentru Burse Studenți Semestrul I 2024-2025:
DOCUMENT DESCARCĂ Procedura de acordare a burselor 2024-2025 UBB Cluj-Napoca:
FOTO DOCUMENT Model cerere bursă de ajutor social UBB Cluj-Napoca 2024-2025:
FOTO DOCUMENT Declarație pe proprie răspundere venituri nete – Burse UBB 2024-2025:
FOTO DOCUMENT Declarație depunere dosar online – Burse UBB 2024-2025:
FOTO DOCUMENT Declarație Bursă Performanță UBB Cluj 2024-2025:
FOTO DOCUMENT Acord prelucrare date cu caracter personal – bursă socială UBB 2024-2025:
FOTO DOCUMENT Acord prelucrare date cu caracter personal Burse UBB 2024-2025:
Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.