Burse de cel puțin 700 de lei pe lună pentru mamele minore – proiect. Se pot cumula cu toate tipurile de burse

5.755 de vizualizări
repartizare liceu 2020
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Burse de cel puțin 700 de lei pe lună pentru mamele minore sunt prevăzute în proiectul de ordin de ministru privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024, pus în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 25 august, până pe 4 septembrie. Aceste burse se acordă doar pe perioada cursurilor, potrivit documentului citat anterior.

Pentru a putea beneficia de aceste burse, părinții elevelor minore vor depune la școală cererea părintelui/reprezentantului legal și certificatul de naștere pentru copil/copii.

În textul proiectului este menționat că elevele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă. Iată ce prevede proiectul pus în dezbatere de Ministerul Educației:

ART. 15 – „(1) Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și nereușitei școlare.

(2) Cuantumul minim al bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.

(3) Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învăţământ, care frecventează cursurile la zi și au copil/copii proprii în întreținere.

(4) În sensul prezentului ordin, termenul „reintegrate” se referă la reluarea cursurilor de elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor.

(5) În vederea acordării bursei pentru mamele minore părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:

  • a) cerere a părintelui/reprezentantului legal;
  • b) certificat de naștere pentru copil/ copii;

(6) Bursa pentru mame minore se acordă pe perioada cursurilor.

(7) Bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.”

Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse, după cum se arată în proiect.

Informații de context

8 din 10 mame și gravide sub 18 ani, care au participant la un sondaj Salvați Copiii România, nu merg la școală, iar patru din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii, potrivit unei analize realizate de organizație.

În 2020, țara noastră ocupa primul loc în Uniunea Europeană la numărul de fete minore care au născut: aproape 45% dintre fetele din UE care au născut înainte de a împlini vârsta de 15 ani sunt din România, potrivit datelor definitive Eurostat, citate de Salvați Copiii.

Unde sunt cele mai multe mame minore, în funcție de județ (2020):
  • Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani)
  • Bihor (52) și Dolj (52)
  • Brașov (40)
  • Argeș (29)
  • Sibiu (28)
  • Bacău (26)
  • Constanța (24)
  • Satu Mare (23) 
  • Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020). 

În această lună, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că România ar evolua din punct de vede al indicatorilor stării de sănătate dacă s-ar introduce disciplina “Educaţie pentru sănătate” în şcoli.

În martie 2023, Rafila spunea că disciplina ”Educație pentru sănătate” trebuie să fie predată obligatoriu în școli, cu un conținut adecvat vârstei: „Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite.”

În iunie 2022, Edupedu.ro a scris că „Educația pentru sănătate” poate fi predată din clasa a VIII-a cu acordul părinților.

Modulele de educație pentru sănătate, financiară, de mediu, rutieră, juridică sau antreprenorială devin „teme” obligatorii în planurile-cadru și programa școlară, conform Legii învățământului preuniversitar.

Citește și:
Niciun elev din mediul rural, care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, nu mai primește bursă socială, după ce Ministerul Educației a fost amendat de CNCD pentru eliminarea acestor burse pentru liceeni, în 2022 / Criteriile de acordare a tuturor tipurilor de burse pentru anul școlar 2023-2024 – proiect
Bursele de merit vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase – proiect. Singura condiție este nota de la purtare / Dispar 91 de mii de burse de studiu
Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile
Federația părinților nu susține acordarea burselor de merit fără prag de medie pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, așa cum prevede proiectul cu regulile de acordare. Iulian Cristache: Propunerea actuală nu ne aparține
Critici ale Consiliul Național al Elevilor față de proiectul cu regulile de acordare a burselor la care susține că „a venit constant cu propuneri”. Organizația solicită plata integrală a cuantumului minim al burselor și acordarea acestora și pentru premianții la competițiile județene
Modificarea sistemului de acordare a burselor, solicitată de mai multe asociații ale elevilor: Ministerul Educației este deconectat de realitățile sociale din România

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. felicitări!!!
    acum fetele mai au o varianta viabila.Daca învățatul nu mai este incurajat(vezi eliminarea celor care aveau media peste 9.50 ) pot alege sa se mute într o scoala(clasa) proasta sau DACA sunt încă minore sa se apuce de făcut copii!!!!
    noaptea mintii….

  2. Ăștia vor să încurajeze fetele din zonele defavorizate (practic toate din rural) să aibă copii încă din timpul școlii?! Dacă până acum aveam deja mult prea multe mame minore (primii în Europa) acum răsplătim fetițele care rămân gravide și asta prin intermediul ȘCOLII?

    Dacă vreți să le ajutați, puneți direcțiile din primării, asistența socială, etc… NU prin școli! Și așa nu putem face educație sexuală și dacă le spunem de metodele de contracepție ne sar popii în cap, acum ce le mai spunem, când STATUL le plătește să facă copii de când sunt chiar ele copii?!

    Oamenii ăștia gândesc?!

    1. Dacă le spunem despre metodele de contracepție, vor fi mai multe mame minore. Aviz țările unde se practica așa ceva. Nu poti sa alungi un pacat prin alt pacat. A avea unire intimă, respectiv copii, se face doar după primirea Tainei Sfintei Cununii, după 18 ani in cel mai nefericit caz, ca sa nu spun după terminarea studiilor si după ce ambii părinți au un loc de munca stabil, in mod ideal…Doamne ajuta.

  3. Nu dam la olimpicii cu premiul pe judet, dar dam bursa cu..velor de 14-15 ani. Tara care incurajeaza lenea, prostia si cu…vasaraia.

    1. Să vezi ce se vor înmulți aceste mămici!
      În loc să învețe carte, sunt preocupate de ,,matematică”: înmulțire și deschiderea parantezelor! 🤔
      Asta promovează statul român!
      Să le dea bani pentru isprava făcută, că bacul tot nu-l iau ele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, la început de an școlar: „Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv / #RomâniaEducată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană,…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Dintr-o dată sunt părinți care își fac griji că “vai, Doamne!” merg copiii la școală, dar nu ne facem griji atunci când merg la festival, pe plaje supraaglomerate, în mall-uri supraaglomerate / Pe 13 septembrie părinții vor primi formulare de acord pentru vaccinare

“Nu ne facem griji pentru copii atunci când merg la festival, atunci când merg pe plaje supraaglomerate, atunci când merg în mall-uri supraaglomerate, dar dintr-o dată sunt părinți care își…
Vezi articolul

Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza de doctorat, conform CNATDCU, a devenit cadru didactic asociat la UMF Cluj

Fostul ministru al Sănătății și actual senator PSD Florian Bodog a devenit cadru didactic asociat al Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, potrivit ebihoreanul.ro. Bodog a rămas…
Vezi articolul