Burse clasa a V-a 2024-2025. Elevii pot primi burse sociale, de merit, reziliență și excelență – condiții / Diriginții calculează mediile pe primele module în ianuarie

24.795 de vizualizări
Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com
Elevii de clasa a V-a pot primi burse sociale, de merit, de reziliență și de excelență în anul școlar 2024-2025. Bursele sociale se acordă începând cu data de 20 noiembrie, pentru lunile septembrie-octombrie, la fel ca bursele de excelență și o parte dintre bursele de merit – cele în baza diplomelor de la concursuri. Elevii de clasa a V-a care vor lua bursele de merit și reziliență pe baza mediei, le vor încasa abia în februarie 2025 și pentru luna ianuarie.

Bursele de excelență, de merit, de reziliență sunt condiționate de absențe în anul școlar 2024-2025. Mai exact, se acordă doar dacă elevul nu are mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună. Altfel, se suspendă pentru luna respectivă și banii nu le vor fi plătiți, mai prevăd noile reguli de acordare.

De remarcat, că unii elevi de clasa a V-a primesc burse de merit de la începutul anului școlar (pe baza premiilor obținute la concursuri în anul anterior) și alții primesc pe mai puține luni, abia din februarie pentru ianuarie, pe baza mediei de la clasă.

Cuantumurile burselor din anul școlar 2024-2025:

  • bursa de merit – 450 lei/lună;
  • bursa de reziliență – 300 lei/lună;
  • bursa socială – 300 lei/lună;
  • bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
Bursa socială pentru clasa a V-a

Elevii de clasa a V-a primesc bursa socială în valoare de 300 de lei pe lună începând cu luna septembrie, dar plata efectivă se va face în luna noiembrie.

Valoarea burselor sociale poate fi mărită, dacă diferența e suportată de autoritățile locale. Bursele sociale se acordă și pe perioada vacanțelor școlare.

De precizat, bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/bursa de merit/bursa de reziliență și cu bursa tehnologică.

Art. 10. — (1) Bursa socială se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:

a) elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

b) elevi cu vârsta de până la 30 de ani, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

c) elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;

d) elevi care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

e) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, și structurate tipologic conform aceluiași act normativ, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;

f) elevi cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;

g) elevi care revin după școlarizarea din cadrul „Școlii din Spital” în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie; 

h) elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului, conform Art. 10. — (1).

Vezi aici cum se acordă bursa socială pentru primar, gimnaziu și liceu

Bursa de merit pe baza premiilor de la concursuri

Cei care sunt la început de gimnaziu primesc bursă de merit și excelență încă din noiembrie, prima plată, adică pentru lunile septembrie și octombrie, dacă au obținut premii la anumite concursuri. Vezi aici lista.

Metodologia de acordare a burselor din septembrie prevede ca bursele de merit și de excelență pentru premii la olimpiade și concursuri să se acorde încă de la prima plată din noiembrie, dacă părintele depune copii de pe diplome, la școală, în primele zile de cursuri din septembrie:

Art. 8 – (2) Bursele de merit care au la bază rezultatele obținute la competiții/concursuri școlare și extrașcolare, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii de pe diplomele obținute la competiții, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali, conform art. 7 alin. (14).

Rezultatele la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice care vor sta la baza acordării burselor de merit vor fi atestate prin: copie diplomă loc I și adeverință de la federația sportivă națională pe ramura de sport respectivă, la care se atașează extras din calendarul competițional”.

La fel și pentru bursele de excelență olimpică:

Art.8 – (2) Bursele de excelență olimpică I și II care au la bază rezultatele obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a) și b), atestate prin copii de pe diplomele obținute, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali”.

Burse de merit și reziliență acordate pe baza mediei

Elevii care au început clasa a V-a în această toamnă vor primi primele burse de merit de 450 de lei pe lună abia peste 155 de zile, arată un calcul Edupedu.ro. Bursele de merit care se acordă pe baza mediei și pe cele de reziliență le primesc elevii de clasa a V-a abia din luna februarie pentru că, potrivit metodologiei, bursele se acordă pe baza mediei din primele două module.

Bursele de merit și de reziliență care au la bază media se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență pe baza mediei în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie, pentru elevii de clasa a V-a. Diriginții calculează aceste liste după o formulă de calcul.

  • Iată cum se acordă bursele de merit elevilor din clasa a V-a:

Art. 7 „(2) Bursele de merit se acordă după cum urmează:

(…) b) elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia”.

  • Iată cum se acordă bursele de reziliență elevilor din clasa a V-a:

Art. 7 (3) Bursele de reziliență se acordă după cum urmează:

(…) b) elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor”.

(6) În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală/media notelor pe primele 2 module — pentru elevii din clasa a V-a/media de admitere — pentru elevii din clasa a IX-a egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de reziliență, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.

(7) Calcularea numărului de elevi, corespunzător procentului de 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, se face în situația în care se obține un număr fracționar, prin rotunjirea la numărul întreg imediat superior numărului fracționar obținut prin calcul, indiferent de valoarea fracției”, mai prevăd noile reguli.

Cum se calculează media pentru cei de clasa a V-a. „(8) În cazul elevilor din clasa a V-a media care stă la baza acordării burselor de merit și de reziliență se calculează ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi la toate disciplinele, pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs”, prevede metodologia aprobată prin OME 5.518.

Primele burse ajung în februarie, pentru luna ianuarie. „(9) Listele cu elevii din clasa a V-a beneficiari ai bursei de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obțin rezultatele școlare menționate la alin. (1) lit. b) și se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârșitul cursurilor din anul școlar respectiv”, conform noilor reguli de acordare în anul școlar 2024-2025.

Bursele la clasa a V-a se calculează până pe 15 ianuarie 2025. „Art. 8. — (1) Bursele de merit și de reziliență care au la bază media se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență pe baza mediei, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, pentru elevii din clasele VI—XII, iar pentru elevii de clasa a V-a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie”.

Vezi aici cum stabilesc profesorii lista cu elevii care primesc burse de merit și de reziliență – primii 30% dintr-o clasă.

Cuantumul bursei de reziliență este de 300 de lei, dar nu va fi un cuantum fix, ci bursa va varia, la fel ca cea de merit, după numărul zilelor de cursuri. Practic, cuantumul minim al bursei de reziliență, nu va putea fi acordat în nicio lună anul viitor școlar, pentru că nu există nicio lună fără vacanță sau zile libere.

Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cum stabilesc profesorii lista cu elevii care primesc burse de merit și de reziliență – primii 30% dintr-o clasă, în anul școlar 2024-2025 / Diriginții au termen până pe 3 octombrie – model de calcul
Elevii de clasa a V-a vor primi bursele de merit și reziliență abia în februarie 2025, pentru luna ianuarie, în funcție de media de pe primele două module – noile reguli de acordare 2024-2025

3 comments
  1. cum se calculează 30% între elevi pentru bursă de merit de sunt 5 copii in clasă ??? și sunt copii care au primit anul trecut primesc și anul acesta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Formularul pentru consimțământul de vaccinare a minorilor. Gheorghiță: Campania din școli se va derula fie cu echipă mobilă, fie cu înființarea unui cabinet de vaccinare propriu, fie prin arondarea unității de învățământ la un centru de vaccinare din proximitate

Autoritățile au aprobat măsurile pentru organizarea campaniei de vaccinare din școli, care se va desfășura pe o perioadă de două luni din momentul începerii noului an școlar (13 septembrie) și…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională 2024. Elevii din județul Buzău susțin probele pe 20 și 21 noiembrie / Pentru BAC, candidații de clasa a XII-a dau simularea în perioada 27-29 noiembrie

Elevii de clasa a VIII-a din județul Buzău vor susține simularea județeană a Evaluării Naționale 2024 în zilele de 20 și 21 noiembrie, potrivit procedurii publicate de Inspectoratul Școlar Județean…
Vezi articolul

Echipa română Autovortex, care susține că reprezintă România în competiții internaționale, a pus pe robotul de concurs căciula rusească cu însemnele URSS, după ce organizatorii de la Sankt Petersburg le-ar fi interzis să afișeze tricolorul / Coordonatorul echipei susține că altcineva ar fi pus căciula pe robot – FOTO

Echipa română Autovortex a pus căciula rusească cu însemnele URSS pe robotul lor, pe care l-au adus la competiția regională de la Sankt Petersburg, unde a fost singura echipă străină…
Vezi articolul