Dacă în anul școlar 2022-2023 elevii orfani cu un părinte decedat sau ambii părinți decedați primeau bursa socială fără a avea o limită de venit, în anul școlar 2023-2023, bursa socială pentru un elev cu un părinte decedat va fi condiționată de venitul minim, potrivit metodologiei cadru de acordare a burselor școlare pusă în dezbatere de ministerul Educației.
Începând cu anul 2020, bursele sociale s-au acordat pentru elevii orfani sau orfan de un singur părinte, cum sunt denumiți în ordinele de ministru, fără a fi condiționate de venit. În 2018 și 2019 bursa socială era doar pentru elevi orfani de ambii părinți, fără sa fie conditionata de venit.
Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare în anul 2023-2024, pusă în dezbatere de Ministerul Educației, face diferența între elevii cu un părinte decedat care pot primi bursă socială, dacă se încadrează într-un anumit venit pe membru de familie și elevii cu ambii părinți decedați, care pot beneficia de bursă socială indiferent de venit. Termenul de orfan nu mai apare deloc.
„Acordarea bursei de orfan numai în cazul decesului ambilor părinți pare o soluție crudă pentru a salva bugetul României. Este o discriminare să hotărăști acordarea bursei de orfan în funcție de venitul părintelui supraviețuitor”, a declarat pentru Edupedu.ro Lavinia Dinu, voluntar în Asociația Există Viață După Doliu.
- Lavinia Dinu a lansat o petiție, Orfan în România, care a strâns peste 7000 de semnături, prin care se solicită modificarea articolului 10, litera b, din elevi cu ambii părinți decedați în elevi orfani. Orfanii sunt copiii care și-au pierdut un părinte sau pe amândoi.
Ministerul Educației a luat această măsură pentru „adaptarea metodologiei la legislația în vigoare, codul civil nu prevede termenul de orfan. Orice propunere este binevenită și se poate trimite pe adresele comunicate pe site-ul Ministerului” ( n.r. adresele sunt catalina.chendea@edu.gov.ro și ufip@edu.gov.ro), a declarat pentru Edupedu.ro Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.
„Faptul că stabilesc pentru orfan de un părinte o limită de venit în sine nu este discriminare, dar cuantumul acestui venit trebui să fie unul proporțional. Eu apreciez că limita pusă de Minister nu e una proporțională în raport cu realitățile și nevoile unui copil”, spune Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)contactat de Edupedu.ro
Cum a apărut distincția dintre elev cu un părinte decedat și elev cu ambii părinți decedați? S-a introdus o nouă categorie de burse sociale, pentru elevi care provin din familii monoparentale
Elevii cu un părinte decedat pot beneficia de bursă socială de 300 de lei, dar ei au fost incluși în categoria de burse sociale pentru familii monoparentale. Această categorie de burse sociale este nou introdusă și este acordată dacă familia realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic sau egal cu salariul minim net pe economie.
Venitul minim la nivelul acestui an este 1898 de lei. Elevi care provin din familii monoparentale care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni mai mic sau egal cu 1898 de lei pot lua bursă. Cei care au peste 1898 de lei venit pe membru de familie nu pot primi bursă socială.
Bursele sociale se acordă, potrivit metodologiei, pentru:
c) elevi care provin din familii monoparentale care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic sau egal cu salariul minim net pe economie. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
Ce înseamnă familie monoparentală?
Termenul familie monoparentală desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, conform metodologiei.
Prin persoană singură, se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorţată;
d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e) al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
f) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) – e).
Lavinia Dinu, voluntar în Asociația Există Viață După Doliu: Acordarea bursei de orfan numai în cazul decesului ambilor părinți pare o soluție crudă pentru a salva bugetul României
„Pe 28 august am fost la Ministerul Educației că un cetățean oarecare. Pe 31 august merg în audiență la un secretar de stat de la 13:30. Până atunci, strâng semnături, că să fim băgați în seamă. Încercăm să luăm legătura cu persoane cu vizibilitate mai mare pentru că este că singura noastră armă: să devenim mai vizibili și să sensibilizăm oamenii la această problemă.
Cei de la minister ne-au spus că, de fapt, nici în legislație nu există termenul orfan și că au schimbat în elevi cu ambii părinți decedați și că ar fi bine să avem și susținerea Federației părinților, care se pare că nu s-a sesizat până acum. Am înțeles că părerea lor contează foarte mult pentru minister.
Este o discriminare să hotărăști acordarea bursei de orfan în funcție de venitul părintelui supraviețuitor. Venitul minim poate fi depășit și cu 10 lei și automat nu se mai încadrează părintele supraviețuitor, care este supus la o mulțime de presiuni de toate felurile, materiale, sociale.
O justificare a ministerului Educației vizavi de această condiție cu venitul minim este că sunt părinți supraviețuitori care au niște salarii foarte mari și copiii lor n-ar trebui să primească bursa de orfan.
Florian Lixandru: S-a făcut adaptarea metodologiei la legislația în vigoare, codul civil nu prevede termenul de orfan
„Termenul de orfan este prevăzut doar în dex. În legislație nu există definit termenul de orfan, avem copii cu părinți decedați, așa că am adaptat practic codul civil.
Orice propunere este binevenită. Aveți posibilitatea să scrieți al adresele de e-mail comunicate pe site-ul ministerului, în termen de 10 zile, de când a fost pusă metodologia în dezbatere publică”. ( n.r. adresele sunt catalina.chendea@edu.gov.ro și ufip@edu.gov.ro)
Președintele CNCD, Csaba Asztalos: Eu apreciez că limita pusă de Minister nu e una proporțională în raport cu realitățile și nevoile unui copil
Csaba Asztalos: „Când analizăm discriminarea avem mai multe etape. Faptul că se justifică să introduci o limită este prima etapă care analizează dacă e proporțională acea limită, dacă e rezonabil. Dacă este prea jos, atunci nu e rezonabil. Unic întreținător poți fi pentru 3, 4 persoane și atunci venitul minim este foarte puțin.
Faptul că stabilesc pentru orfan de un părinte o limită de venit în sine nu este discriminare dar cuantumul acestui venit trebui să fie unul proporțional. Eu apreciez că limita pusă de Minister nu este una proporțională în raport cu realitățile și nevoile unui copil.
Ce pot face părinții? Părinții să facă propunerile ministerului și ministerul trebuie să găsească o modalitate de calcul care este mai ancorată în realitate. După ce se aprobă ordinul, se poate ataca în instanță.
Sesizări se pot face și acum la CNCD , dar noi am fi bucuroși dacă ministerul ar rezolva.”