Ministra Educației, Ligia Deca, introduce o nouă bursă de 300 de lei pe lună pentru elevii care obțin peste media 7. “Îi va motiva pe elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze”, a spus Deca în prima conferință de presă susținută în Guvernarea Ciolacu, luni, 25 martie. În proiect, Ministerul invocă “numeroasele sesizări venite din partea părinților, atât la Ministerul Educației, cât și la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizări care au relevat nevoia de îmbunătățire a prevederilor legale în vigoare”.
- Amintim, anul acesta școlar elevi cu medii de 1 și 2 pot primi burse de merit, în valoare de 450 de lei pe lună, dacă se încadrează în procentul de 30% dintr-o clasă, în funcție de medie, ceea ce a stârnit un val de nemulțumiri în spațiul public. În prezent acordarea acestei burse nu este condiționată de numărul de absențe.
Ligia Deca inventează un nou tip de bursă, de reziliență, pentru elevii cu medii peste 7, pentru a-i “motiva pe elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze”. Practic, vor primi aceste burse elevii care au medii între 7 și 9,50 dar care, în același timp se încadrează în 30% dintre primii elevi ai clase care au medii între 7 și 10.
Bursa de reziliență este în valoare de 300 de lei pe lună și va fi acordată de anul școlar viitor pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, împreună cu numărul burselor de merit cumulat, potrivit proiectului de ordonanță.
Această bursă este anunțată în condițiile în care anul acesta elevi cu medii de 1 și 2 pot primi burse de merit, în valoare de 450 de lei pe lună, dacă se încadrează în procentul de 30% dintr-o clasă.
Potrivit proiectului pus luni în dezbatere publică, la art. 108 după alin.(12) se introduce un nou alineat, alin.(121) și va avea următorul cuprins: numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru;
“Pentru elevii de clasa a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs, iar pentru elevii din clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere la liceu”, a spus Ligia Deca în cadrul conferinței.
În prezent, în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.
De ce este introdusă bursa de reziliență
În proiectul de ordonanță, care modifică legea Educației la nici un an de la intrarea în vigoare este invocată și poziția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și cea a părinților în spațiul public, referitor la acordarea burselor de merit cu pragul de 30% pentru elevii unei clase.
“În ceea ce privește acordarea burselor, având în vedere numeroasele sesizări venite din partea părinților, atât la Ministerul Educației, cât și la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizări care au relevat nevoia de îmbunătățire a prevederilor legale în vigoare în sensul eliminării condițiilor de medie minimă pentru acordarea burselor de merit, păstrând totuși regula de stimulare a progresului școlar pentru un procent de 30 % dintre elevii fiecărei clase, au fost prevăzute o serie de modificări a condițiilor de acordare și a fost introdusă bursa de reziliență pentru a motiva elevii cu rezultate medii să obțină rezultate mai bune, în timp ce acordarea bursei de merit se va face doar elevilor care obțin performanțe școlare“, scrie în proiectul de ordonanță pus în dezbatere publică luni, 25 martie.
- Aproximativ 100 de plângeri pe „bursele Deca” acordate elevilor cu medii sub 5 au fost depuse la CNCD. Csaba Asztalos: S-a pus problema din partea unor elevi, dacă au media 9 de ce nu ar lua bursă?
Potrivit documentului, art. 108, alin (4) prevede că “bursa de reziliență și bursa de merit reprezintă forme de stimulare a elevilor, în vederea obținerii progresului în învățare și a performanţei școlare.
(18) Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.”
”În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile stabilite prin metodologia-cadru astfel încât, la nivelul clasei de gimnaziu sau de liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar să se acorde un număr de burse de merit, cumulate cu un număr de burse de reziliență egal cu procentul de 30%, aceste burse se acordă într-un procent mai mic de 30%.”
(12) Bursele elevilor din învăţământul preuniversitar sunt alocate din bugetul Ministerului Educaţiei, după cum urmează:
a) numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru; bursele de reziliență se acordă și pentru elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, care revin după școlarizarea din cadrul „Școlii din Spital” în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior”.
Informații de context
În luna octombrie 2023, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2.
Ministerul a cerut centralizarea după ce în presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.
Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.
Secretarul de stat Florian Lixandru a recunoscut în cadrul dezbaterii privind metodologia de acordare a burselor că pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR.
La mai puțin de o lună distanță, același secretar de stat a spus că nu poate să spună “care a fost rațiunea pentru care s-a stabilit în lege ca 30% dintre elevii fiecărei clase să primească burse de merit”.
Amintim că Ligia Deca a încercat să justifice criteriul de acordare a burselor de merit prin „existența unei competiții sănătoase, în interiorul fiecărei clase, pentru primii 30% elevi”, atunci când a fost întrebată la TVR, pe 12 septembrie, despre modul în care vor fi acordate bursele de merit în anul școlar curent.
„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiție sănătoasă, întâi cu sine și apoi cu cei pe care-i au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit. Asta înseamnă că în fiecare an își vor depăși întâi propriile limite și apoi, evident, vor intra într-un soi de competiție unii cu ceilalți, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România”, motiva Deca.