Bursa de reziliență, cea mai nouă bursă inventată de Ligia Deca, poate asigura 300 de lei pe lună elevilor cu medii peste 7. „Este, practic, o formă de a stimula progresul individual în învățare”, spune ministra

38.830 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: Captură Facebook Live
Ministra Educației, Ligia Deca, introduce o nouă bursă de 300 de lei pe lună pentru elevii care obțin peste media 7. “Îi va motiva pe elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze”, a spus Deca în prima conferință de presă susținută în Guvernarea Ciolacu, luni, 25 martie. În proiect, Ministerul invocă “numeroasele sesizări venite din partea părinților, atât la Ministerul Educației, cât și la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizări care au relevat nevoia de îmbunătățire a prevederilor legale în vigoare”.
  • Amintim, anul acesta școlar elevi cu medii de 1 și 2 pot primi burse de merit, în valoare de 450 de lei pe lună, dacă se încadrează în procentul de 30% dintr-o clasă, în funcție de medie, ceea ce a stârnit un val de nemulțumiri în spațiul public. În prezent acordarea acestei burse nu este condiționată de numărul de absențe.

Ligia Deca inventează un nou tip de bursă, de reziliență, pentru elevii cu medii peste 7, pentru a-i “motiva pe elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze”. Practic, vor primi aceste burse elevii care au medii între 7 și 9,50 dar care, în același timp se încadrează în 30% dintre primii elevi ai clase care au medii între 7 și 10.

Bursa de reziliență este în valoare de 300 de lei pe lună și va fi acordată de anul școlar viitor pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, împreună cu numărul burselor de merit cumulat, potrivit proiectului de ordonanță.

Această bursă este anunțată în condițiile în care anul acesta elevi cu medii de 1 și 2 pot primi burse de merit, în valoare de 450 de lei pe lună, dacă se încadrează în procentul de 30% dintr-o clasă.

Potrivit proiectului pus luni în dezbatere publică, la art. 108 după alin.(12) se introduce un nou alineat, alin.(121) și va avea următorul cuprins: numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru;

“Pentru elevii de clasa a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs, iar pentru elevii din clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere la liceu”, a spus Ligia Deca în cadrul conferinței.  

În prezent, în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

De ce este introdusă bursa de reziliență

În proiectul de ordonanță, care modifică legea Educației la nici un an de la intrarea în vigoare este invocată și poziția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și cea a părinților în spațiul public, referitor la acordarea burselor de merit cu pragul de 30% pentru elevii unei clase.

“În ceea ce privește acordarea burselor, având în vedere numeroasele sesizări venite din partea părinților, atât la Ministerul Educației, cât și la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizări care au relevat nevoia de îmbunătățire a prevederilor legale în vigoare în sensul eliminării condițiilor de medie minimă pentru acordarea burselor de merit, păstrând totuși regula de stimulare a progresului școlar pentru un procent de 30 % dintre elevii fiecărei clase, au fost prevăzute o serie de modificări a condițiilor de acordare și a fost introdusă bursa de reziliență pentru a motiva elevii cu rezultate medii să obțină rezultate mai bune, în timp ce acordarea bursei de merit se va face doar elevilor care obțin performanțe școlare“, scrie în proiectul de ordonanță pus în dezbatere publică luni, 25 martie.

Potrivit documentului, art. 108, alin (4) prevede că “bursa de reziliență și bursa de merit reprezintă forme de stimulare a elevilor, în vederea obținerii progresului în învățare și a performanţei școlare.

(18) Bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.”

”În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile stabilite prin metodologia-cadru astfel încât, la nivelul clasei de gimnaziu sau de liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar să se acorde un număr de burse de merit, cumulate cu un număr de burse de reziliență egal cu procentul de 30%, aceste burse se acordă într-un procent mai mic de 30%.”

(12) Bursele elevilor din învăţământul preuniversitar sunt alocate din bugetul Ministerului Educaţiei, după cum urmează:

a) numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru; bursele de reziliență se acordă și pentru elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, care revin după școlarizarea din cadrul „Școlii din Spital” în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior”.

Informații de context

În luna octombrie 2023, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2.

Ministerul a cerut centralizarea după ce în presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Secretarul de stat Florian Lixandru a recunoscut în cadrul dezbaterii privind metodologia de acordare a burselor că pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR.

La mai puțin de o lună distanță, același secretar de stat a spus că nu poate să spună “care a fost rațiunea pentru care s-a stabilit în lege ca 30% dintre elevii fiecărei clase să primească burse de merit”.

Amintim că Ligia Deca a încercat să justifice criteriul de acordare a burselor de merit prin „existența unei competiții sănătoase, în interiorul fiecărei clase, pentru primii 30% elevi”, atunci când a fost întrebată la TVR, pe 12 septembrie, despre modul în care vor fi acordate bursele de merit în anul școlar curent.

„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiție sănătoasă, întâi cu sine și apoi cu cei pe care-i au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit. Asta înseamnă că în fiecare an își vor depăși întâi propriile limite și apoi, evident, vor intra într-un soi de competiție unii cu ceilalți, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România”, motiva Deca.

Citește și:
DOCUMENT Noile criterii de acordare a burselor pentru elevi pentru anul școlar 2024-2025 – proiect / Toate bursele sunt condiționate de numărul de absențe
Ligia Deca: Bursa de merit va fi acordată pentru elevii cu media anuală peste 9,50 pentru anul școlar 2024-2025, potrivit proiectului de Ordonanță de urgență / Este introdusă și bursa de reziliență pentru elevii care au cel puțin media 7

Aproximativ 100 de plângeri pe „bursele Deca” acordate elevilor cu medii sub 5 au fost depuse la CNCD. Csaba Asztalos: S-a pus problema din partea unor elevi, dacă au media 9 de ce nu ar lua bursă?

Transformarea meritului în mită electorală, rețeta Deca-Iohannis pentru reforma Educației din România: bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10

11 comments
  1. Se face o mare nedreptate elevilor de clasa a IX-a, care au susținut același examen de evaluare nationala, iar elevii care au învățat mult și au medii peste 9 și au intrat la licee bune nu iau bursa, pe când cei cu medii de la 7 în sus și au intrat la licee mai slabe vor lua bursa! Pentru clasa a noua ar fi trebuit sa se acorde burse, spre exemplu, elevilor care au avut media peste 9 la EN ! Este o mare bataie de joc, de fapt descurajați copiii sa mai învețe bine!

  2. O mare tâmpenie,bătaie de joc față de copii din licee bune,cu medii mari care nu reușesc să ia din cauza “socotelilor” voastre…

  3. Mda…nici eu nu prea înțeleg!!! Adică cel care termină clasa IX-a cu 9,41 nu se încadrează la bursă de merit ci la bursă de reziliență având rezultate medii ca și cel care a terminat cu media 7?

  4. Bursa de merit înseamnă peste 9.50 și primii 30% din clasa dar bursa de rezilienta cum se acorda?
    Daca luam citatul din lege și bursa de rezilienta se acorda tot 30%din copii cu cât ?
    Între 9.50 și 7 sau primi 30% ?
    Nu înțeleg

  5. In discursul doamnei ministru este o contradictie de idei: competitie sanatoasa …progres in educatie ….performanta, pe de o parte si …prag 30%?! Pai in aberatia asta iar vor exista situatii in care elevi cu medii intre 9.00 si 9.49 de la clase performante nu vor putea lua nicio bursa, in schimb vor lua altii cu media 7.00 doar pentru ca se incadreaza in prag si clasa e slaba! Asadar, ce modificare si in sprijinul cui ?!

    1. pai cred ca mulți ca și mine de astfel au citit legea printre rânduri media 7 e baremul dar se ia în ordine descrescătoare asa ca dacă în clasa sunt copii sub media 9 50 iau în calcul în ordine descrescătoare dacă sunt 5 medii de 9 și și restul de 8 și 7 se iau în calcul doar cei 30% în ordinea lor

  6. Cum să stimulezi financiar un elev de nota 7? Copiii cu medii de 9 și 10 trebuie încurajați iar cei de nota 7 trebuie să dorească a munci mai mult pentru a ajunge la nivelul colegilor lor! Ceea ce face doamna ministru, cu maximă consecvență, este stimularea mediocrității. Copiii nu trebuie să învețe pentru a căpăta bani în schimbul performanței. Oamenii care nu au fost în stare să învețe prea mult ei înșiși nu sunt în stare să aplice stimularea corectă a performanței. În cazul lor, totul se poate face doar cu ajutorul banilor! Confundă școala cu funcțiile politice.

  7. Doamne …
    Bursa pentru nota 7.
    Așa ceva este de nedescris.
    Studiatul vine din familie, din standardul acesteia, din interior, din conștiința … nu din 300 Ron bursa.
    Cine își dorește să învețe trebuie să învețe pentru el, nu să învețe să trăiască pe spinarea altora …

    1. Nota 7 poate sa insemne mult sau putin – este un punctaj cu un grad de dificultate subiectiv.
      Oricum fata de scolile din vest stam la fel de prost indiferent de nota – nu stiu sa aplice mai nimic .

  8. Eu zic sa ne trimiteți acasă, pe noi ,educatorii și sa rămână elevii cu părinții. Sa ii plătiți și sa ii premiați pe ei :premiu de …x,y,z.Cum va place vouă și clienților voștri.
    Succesuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Peste jumătate dintre școlile din București au ales să desfășoare programele Săptămâna Verde și Școala Altfel legate de o vacanță, arată datele ISMB / Elevii din 143 de școli fac activități din aceste programe imediat după vacanța de toamnă, între 6 și 10 noiembrie. Peste 300 de școli au Săptămâna Verde înainte de vacanța de Paște

Peste jumătate dintre școlile din București au ales să desfășoare programele Săptămâna Verde și Școala Altfel înaintea sau în continuarea unei vacanțe, arată datele centralizate de ISMB, obținute de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Elevii din cele mai sărace regiuni ale României au cele mai multe medii sub 5 la Evaluarea Naţională 2023/ Organizația Salvaţi Copiii cere autorităţilor să ia măsuri

Rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională reflectă “disparităţile şi inegalităţile socio-economice dintre regiunile de dezvoltare ale României”, potrivit unei analize a Salvaţi Copiii România. Astfel, cele mai multe medii sub 5…
Vezi articolul

SURSE Sute de elevi olimpici și profesorii lor nu știu dacă s-au calificat pe locuri suplimentare la etapa națională de Franceză și limbi romanice, cu aproape trei săptămâni înainte să înceapă / Delia Anghel, Ministerul Educației: Azi va ajunge clasamentul

Sute de elevi olimpici la mai multe discipline și profesorii lor coordonatori nu știu dacă s-au calificat pe locuri suplimentare la etapele naționale din această lună, majoritatea începând în două-trei…
Vezi articolul