Bursa de reziliență 2024 – criteriile pentru elevii cu medii între 7 și 9,50 care prind un loc în primii 30% din clasă – regulile au fost publicate în Monitorul Oficial

48.931 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Bursa de reziliență înființată oficial prin OUG 95/2024, care a modificat luna aceasta Legea 198/2023, este un nou tip de bursă acordată elevilor din învățământul preuniversitar. Această bursă de reziliență va fi dată pentru prima oară din 20 noiembrie, potrivit noilor reguli publicate în Monitorul Oficial, aprobate prin Ordinul 5.518/2024.

În descrierea Ministerului Educației, bursa de reziliență este menită să sprijine elevii care obțin rezultate școlare bune și care provin din medii dezavantajate socio-economic. Aceasta are scopul de a încuraja participarea la educație și de a preveni abandonul școlar.

Cuantumul bursei de reziliență este de 300 de lei, cât bursa socială, dar nu va fi un cuantum fix, ci bursa va varia, la fel ca cea de merit, după numărul zilelor de cursuri. Practic, cuantumul minim al bursei de reziliență, nu va putea fi acordat în nicio lună anul viitor școlar, pentru că nu există nicio lună fără vacanță sau zile libere.

Criterii de acordare:

  1. Elevii de gimnaziu și liceu:
    • Elevii care au obținut cel puțin media generală 7 în anul școlar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale. Excepție fac elevii din clasele a V-a și a IX-a.
  2. Elevii din clasa a V-a:
    • Elevii cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor.
  3. Elevii din clasa a IX-a:
    • Elevii care au obținut cel puțin media de admitere 7 în învățământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.
  4. Elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice:
    • Elevii școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, în anul școlar următor în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior.

Calculul numărului de beneficiari:

  • Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de reziliență, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu și de liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, dintr-o unitate de învățământ preuniversitar de stat .
  • În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de reziliență, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale, prevăd regulile noi.

Valoarea bursei:

  • Pentru anul școlar 2024—2025, cuantumul minim al bursei de reziliență este de 300 lei/lună .

Condiții de acordare suplimentare:

  • Elevii trebuie să fie promovați la toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior .
  • În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de reziliență pentru luna respectivă .

Procedura de acordare:

  • Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de reziliență pe baza mediei, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.

Ordinul 5.518/2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor poate fi descărcat de aici în format pdf:


12 comments
  1. Ar trebui sa se elimine acest procentaj si sa se acorde bursa de merit celor care obtin media peste 9,50 iar bursa de rezilienta celor cu media peste 8. in clasa baiatului meu sunt foarte multi copii buni, iar el nu se incadreaza la nici una, cu media 9,80🤑

  2. De ce se scade din bursa de rezilienta daca ea este incadrata in burse sociale ar trebui sa nu se scada mai ales pentru uni care stau la canim si nu au bani sa faca nimic.Scadeti doar din cea de meric ,asta e rominia de cacat

  3. Fetita mea nu va lua bursa de rezilienta cu media 9,46.In clasa paralela ar lua, este descurajant pentru elevi, deoarece se simt discriminati.

  4. Același haos ca și anul trecut! Cei care fac regulile pur și simplu nu au niciun fel de viziune! Nu țin cont deloc de copiii care învață foarte bine dar care sunt în clase cu copii cu note foarte mari! Nu mi se pare ok că fiul meu, care a obținut o mențiune la olimpiada națională și a intrat în clasa a IXa cu puțin sub 9 să nu primească niciun fel de bursă pentru că pur și simplu nu se încadrează în primii 30% din clasă…

  5. Nici copilul meu cu media 9.49 nu o sa ia bursa de merit si nici alta bursa și alții cu 7 ia, nu mi se pare corect, în alți ani nu a fost asa, nu este corect!

  6. Trebuie creata o petitie pentru bursa de rezilienta. Nu e nicio logica : un elev cu nota 7 sa ia bursa si altul cu 9.49 nu ia nimic. Bataie de joc!

  7. Băiatul meu cu media 9,40 nu va lua bursa de reziliență pentru ca 60% din clasa lui au peste 9,50. În alte clase cu media 7 vor lua. Nu e normal așa ceva. Vor fi clase unde nu va exista bursa de reziliență.

  8. Daca stau sa mă gândesc ,copilul meu cu media 8,90 nu o sa ia nici o bursă pentru-că concurenta in clasa e mare,in schimb un alt copil cu media 7 va lua bursa pentru-că învață la un liceu mai prost.Unde este dreptatea pentru acești copii?De ce nu ați făcut un prag cu media 8,50 și să beneficieze toți cei care au peste aceasta medie .?!Anul trecut a fost la fel cu notele de la evaluare ,cei care au luat 5 au primit bursa ,iar cei cu 9 doar praf in ochi .Unde e logica mai oameni buni?

  9. Au scos bursa pentru elevi olimpici care ajung în lotul național și dau bursa celor cu media 7.Asa e răsplătită performanta. Deci cei care ajung în lotul national(fiind cei mai buni dintre cei buni) nu fac performanta la fel ca cei cu 7.Ministerului nu_i pasa de ce simt acești copii? E dureroasa nedreptatea. Câte ore studiază un elev din lotul olimpic(și la ce nivel) și cate ore studiază un elev intr_un liceu mai slab ca să obțină media7? Cei care propun aceste burse gândesc? Nici o problema, mințile luminate vor pleca din tara care ii umilește.Categoric ii vor primi, prețui și recompensa alte state. România recompensează media 7.Ar trebui sa primească burse toți olimpici care obțin ceva la olimpiada națională. Ca să iei cel puțin mențiune în clasa X_a sau aXI_a de liceu trebuie să ai cunoștințe cel puțin de anul 2 sau 3 de facultate pe domeniul respectiv.

  10. Pana la urma ce e bursa asta numita de rezilienta? O bursa sociala care se da in functie de note si care previne abandonul scolar? O prostie mai mare nu cred ca putea exista. De ce nu previne si accidentele rutiere? Sau violenta domestica?

    De ce ar fi un copil cu nota 8, dintr-un mediu defavorizat in situatie de risc sau de abandon scolar? Pentru ca asa au gandit mintile luminate, cu studii la Spiru Haret? lol

    Prostia la putere creaza numai haos.

  11. Discriminatoriu este și Nepoțica mea din cauză că Bunicul a avut Cetățenie Germană, Eu KRAUS DĂNUȚ Neamț Gircina Almasului nr 70 Făcut Pui de Fascist și TICHETUL Educational de 500 RON. Nu s-a Acordat Nepoatei cu Statut JURITIC de Orfana aflata în Plasament Tutelar cum și Eu Cu Adeverința pe Legea 18 /1991 și Actele de Cumpărare le Posed și îmi este Refuzat Drepturile pe acest Criteriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Romaniatv.net publică secvențe editate dintr-o înregistrare cu Miclea, în care pot fi auzite insulte la adresa președintelui / Mircea Miclea: Nu am avut acest interviu cu Romania TV. Este probabil o compilație, îmi cer scuze pentru interpretări și luări de poziție

Romaniatv.net a publicat secvențe editate din una sau mai multe înregistrări audio cu fostul ministru al Educației Mircea Miclea, în care pot fi auzite insulte la adresa președintelui. În înregistrările…
Vezi articolul

Dragoș Iliescu, vicepreședintele Comisiei Internaționale de Testare: Am putea argumenta că Subiectele grilă sunt în favoarea candidaților și o să aducă note mai mari

Testele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională pun în mișcare procese de gândire axate mai degrabă pe recunoaștere, decât pe reproducere, a explicat pentru Edupedu.ro psihologul Dragoș Iliescu. “Nu trebuie…
Vezi articolul

Primele efecte ale războiului asupra școlii, în Ucraina: elevii stau acasă în Harkov, “până la clarificarea situației”, evacuări generalizate în regiunile separatiste, lecții militare, de protecție și de prim ajutor în unele clase

Școlile sunt printre primele instituții civile afectate în zonele vizate de invazia rusă declanșată joi dimineață în Ucraina, potrivit relatărilor din presa ucraineană și internațională. Pe lângă perturbările produse de…
Vezi articolul

Firmele de transport, obligate să asigure naveta elevilor sub sancţiunea retragerii licenţei – prevede un proiect de lege aprobat de Guvern fără dezbatere şi fără transparenţă

Transportul rutier intrajudeţean va intra în sfera serviciilor publice, iar transportul elevilor, al persoanelor cu dizabilităţi, al pensionarilor şi al categoriilor de persoane defavorizate care beneficiază de facilități de transport…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Geoparcul Ţara Haţegului, spațiu de inspirație pentru pedagogiile inovative. Sunt pilotate 5 poveşti cu suport digital multisenzorial / Geoparcul este administrat de Universitatea din București

Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, administrat de Universitatea din Bucureşti, este spaţiu de inspiraţie şi de pilotare a unui proiect educaţional ce vizează pedagogiile inovative, transmite Agerpres. În cadrul proiectului…
Vezi articolul