Bullying-ul la grădiniță – identificat de aproape toți specialiștii participanți la un sondaj Salvați Copiii / Peste jumătate dintre ei semnalează creșterea fenomenului de izolare socială în rândul preșcolarilor

450 de vizualizări
Sursa: Salvati Copiii
Cei mai multi dintre specialiștii în învățământ preșcolar participanți la un studiu al Salvați Copiii România afirmă că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying. Iar mai bine de jumătate dintre acești specialiști indică o creștere a fenomenului de izolare socială a copiilor, potrivit unui comunicat al organizației neguvernamentale.

Studiul a fost organizat în cadrul unui proiect antibullying al Salvați Copiii în pregătirea programului respectiv, ce a inclus programe de instruire peste vară. La sondaj au participat 608 de specialiști (educatori, consilieri, directori) incluși în programul ce se adresează grădinițelor din București și din țară.

Potrivit organizației, 85% dintre specialiștii participanți au considerată că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying. Totodată, peste jumătate afirmă că nu toți copiii au parteneri de joacă la grădiniță: 54% constată o creștere a fenomenului de izolare socială în rândul copiilor.

În aproape un sfert dintre cazurile de izolare (23%), copiii excluși din jocul cu colegii se află adesea sau permanent în astfel de situații, potrivit participanților.

Aproape toți participanții (97%) spun că fenomenul bullying se află în atenția grădiniței unde lucrează. Iar aproape două treimi (60%) consideră că bullying-ul reprezintă o problemă și în afara programului de grădiniță.

Pe de altă parte, în sondajul respectiv, specialiștii atribuie responsabilitatea mai mult unor factori externi grădiniței:

  • „În ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru comportamentele de bullying între copii, cel mai frecvent sunt indicați părinții (75% din răspunsuri), urmați de grupul copilului (50%), copiii respectivi (48%) și apoi cadrele didactice (42%) și conducerea școlii (12%)”.

Totuși, mare parte dintre respondenți (72%) atribuie responsabilitatea mai multor factori, „fapt care indică o corectă percepție asupra complexității fenomenului”, conform Salvați Copiii.


1 comment
  1. Cei mai mulți pe care i-am întrebat de ce au plecat mi-au spus ca au plecat pentru copii,pentru viitorul lor pentru ca aici nu au niciun viitor.Si au dreptate.Noi,la cum merg lucrurile ,chiar ca nu mai avem niciun viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eveniment organizat de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Andreas Schleicher, directorul OCDE pentru Educație: Elevii români sunt adesea foarte buni să-și amintească matematica așa cum sunt învățați, dar întâmpină dificultăți când trebuie să aplice ce au învățat

România este pe ultimul loc între toate cele 81 de țări participante la cea mai amplă testare educațională internațională, PISA 2022, la capitolul echitate educațională. „Diferențele sociale relevate de PISA…
Vezi articolul

Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: În proiectele de planuri-cadru disciplina istorie înregistrează un recul absolut semnificativ. La clasa a XII-a, elevul nu mai poate parcurge istoria națională, ci doar cea rezultată din Istoria Comunismului. Cum se vor putea păstra în doar doi ani școlari cele mai de seamă jaloane ale civilizației umane?

Contextul. Mă număr, încă, printre aceia care au salutat, chiar cu speranță, numirea unui nou titular în fotoliul ministerial al Educației, devenit, în prezent, al Educației și Cercetării. Personalitatea dânsului,…
Vezi articolul

„Ministerul Educației nu este instanță judecătorească. Trăim într-un stat de drept” – Mircea Dumitru, vicepreședinte CNATDCU, după ce retragerea titlului de doctor al procurorului Olaru a fost stopată de Direcția juridică

„Ministerul Educației nu este instanță judecătorească. Trăim într-un stat de drept. Direcția juridică a Ministerului Educației nu se poate substitui unei instanțe judecătorești”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru Mircea…
Vezi articolul

Zodiile ca “metodă” de predare, într-un proiect cu finanțare de la Ministerul Educației, și culorile paranormale – noi mostre de pseudoștiință folosită în învățământ / Ghid de „bune practici” didactice: Albastrul crește capacitățile paranormale, portocaliul eliberează toxinele din colon

Culorile care vindecă afecțiuni și descrierea personajelor prin semnul zodiacal sunt noi exemple de situații, ieșite la iveală în ultimele zile, în care pseudoștiința e recomandată spre folosire în școlile…
Vezi articolul

Daniela Vasile, profesor: Modelul hibrid, cel mai dificil de implementat la nivel de clasă, dar cu cea mai mare flexibilitate și oportunități. Cum se face învățare de tip hibrid cu o clasă inversată

În timp ce societatea este blocată în discuții superficiale si contradictorii, generate de o implementare deficitara a conceptului de învățare online în lunile martie-iunie, o discuție mai productivă ar consta…
Vezi articolul

Fizicianul Cristian Presură: Am eșuat. Deciziile nu mai sunt în penițele unor intelectuali și în argumentele unor profesori, ci în mâinile “soldaților” săi (medicii) și ale “generalilor” (de azi, probabil e adevărat și la propriu)

Am eșuat. Când lumea s-a speriat că masca scade concentrația de oxigen, am făcut experimente pe mine să arat că nu e așa. Nu mă așteptam să fie altfel, pentru…
Vezi articolul