Bullying-ul în școli, fenomen tratat mult în online, sporadic în celelalte media, într-o perioadă cu multe discuții publice pe tema violenței și a abuzurilor în școli – monitorizare de presă

422 de vizualizări
Foto: © Marmogar | Dreamstime.com
Fenomenul bullying-ului în școli a fost reflectat într-o măsură relativ redusă în media din România, atrăgând interesul presei mai ales în online, într-o perioadă în care numeroase subiecte legate de această temă au aprins dezbaterile publice, potrivit unei monitorizări realizate de compania mediaTRUST.  Aceata arată că în online au apărut majoritatea covârșitoare a materialelor publicate, cu un interes relativ restrâns pe posturile TV.

Astfel, pe parcursul a două săptămâni (20 aprilie – 3 mai), au fost identificate  circa 850 de materiale de presă, dintre care aproape 700 doar în presa online și social media. 

  • Ce înseamnă aceste numere? Pentru a da măsura interesului din presă pentru tema bulling-ului în școli, mediaTRUST menționează acoperirea oferită unui alt subiect – ChatGPT: platforma de inteligență artificială a avut parte, în aceeași perioadă, de o acoperire mediatică mult mai mare: peste 1.600 de  materiale doar în mediul online și social media.

Pe de altă parte, analizând datele de audiență ale materialelor existente, agenția de monitorizare apreciază că subiectele au ajuns, în medie, cel puțin o dată în atenția fiecărui român, în decursul celor două săptămâni (circa 20,3 milioane de contacte).

Materiale despre bullying în presă:
  • Mediul online și social media: 694 materiale (cele mai multe pe Adevarul.ro și Edupedu.ro)
  • TV: 91 de materiale (cele mai multe pe Digi 24, B1 TV și Prima TV)
  • Radio: 34 de materiale (cele mai multe pe Radio România Actualități și Digi FM)
  • Presă scrisă: 29 de materiale

Situația se face simțită într-o perioadă în care în dezbaterea publică s-au aflat numeroase subiecte pe teme legate într-un fel sau altul de bullying, după cum notează și autorii monitorizării:

  • Problema exmatriculării elevilor în situații grave (cu posibilitatea reînscrierii), suspendării temporare sau pierderii bursei școlare, măsură introdusă în proiectul legii învățământului preuniversitar, în Parlament.
  • Reacțiile față de această măsură, precum nemulțumirea Consiliul Național
  • Alte măsuri anti-bullying introduse prin proiectele de legi ale educației sau prin alte decizii ale autorităților.
  • Situația în care unii elevi au umilit o profesoară în timpul orei
  • Cazul unui elev care a fost supus unei hărțuiri continue de către colegi, profesori și conducerea școlii. 

MediaTrust notează că “există și materiale pozitive despre eforturile unor organizații și instituții de a promova educația împotriva bullying-ului, precum Organizația Salvați Copiii care ține ore despre discriminare, bullying și drepturile copilului, în 200 de școli din România”.

Potrivit analizei citate, numărul relativ scăzut al materialelor pe tema bullying-ului “poate indica o posibilă subestimare a importanței acestei probleme în rândul societății, dar și importanța ca acest fenomen să primească mai multă atenție din partea mass-mediei, prin promovarea discuțiilor și dezbaterilor publice și prin furnizarea de informații utile și soluții pentru prevenirea și combaterea acestuia.”

Photo © Marmogar | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Ar fii bine dacă s-ar lua masuri împotriva buligului în scoli mai se când este vorba despre copii cu certificat de ces sa nu ie abuzați fizic și psihic

    1. Matale mai trebuie să iei ceva lecții de limba română înainte de a începe să scrii comentarii . . .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salariile profesorilor din România – printre cele mai mici din UE. Ultimele date Eurydice: salariile brute reale au scăzut ușor în 2020-2021 față de anul precedent, în timp ce majoritatea țărilor europene au luat măsuri de creștere

Profesorii din școlile publice românești au avut și în anul 2020-2021 printre cele mai mici venituri din Europa, cu un salariu brut anual de sub 12.500 de euro, adică puțin…
Vezi articolul

O discuție cu ChatGPT despre “România Educată”: Nici inteligența artificială nu pricepe cum a început și cum va continua proiectul / Programul AI susține că acesta a fost “dezvoltat și implementat de către Guvern” în 2018, când miniștri erau Valentin Popa și Ecaterina Andronescu

Modul cum a evoluat proiectul prezidențial “România Educată” pe parcursul ultimilor șapte ani, de când a fost propus de președinte până la a doua variantă a unui pachet legislativ încă…
Vezi articolul