În București, 8.307 elevi din învățământul de stat (3,6%) și 219 din învățământul particular (adică 1,17%) nu au dispozitive pentru învățarea online, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct Maria Manea. În ceea ce-i privește pe profesori, 106 (adică 0,75%) nu au nici măcar un smartphone care să le permită interacțiunea cu elevii, iar din sistemul privat 23 de profesori (însemnând 2,7%) nu au dispozitive, potrivit datelor colectate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Oficialul din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) a declarat pentru Edupedu.ro că le-a cerut primăriilor de sector “să achiziționeze unitar la nivelul unui sector o platformă educațională. Adică platforma să înglobeze catalogul online, parte în care profesorii să poată intra în contact cu elevii, iar o astfel de platformă unitară pe sector va implica realizarea de conturi pentru fiecare profesor, pentru elevii, clasa în sine să devină un spațiu virtual în care să poată fi încărcate materiale”.
“Apoi i-am rugat să doteze niște laboratoare multimedia, care nu ar implica decât niște camere de filmat, cabine de filmat. Toată lumea vorbește despre uniformizare, dar nevoile școlilor sunt particulare”, a precizat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct Maria Manea.
Maria Manea, inspector școlar adjunct București, pentru Edupedu.ro:
- “3,6% dintre elevii din învățământul de stat din București, adică 8.307 elevi, nu au dispozitive pentru învățarea online. 6.970, adică 3,1%, nu au conexiune la internet.
- În sistemul privat de învățământ din Capitală sunt 219 elevi fără dispozitive (și aici vorbim de telefoane inteligente, tablete, laptopuri, calculatoare), adică 1,17%.
- În ceea ce îi privește pe profesori, nu au dispozitive 106 (orice dispozitiv care să permită interacțiunea cu elevii, smartphone, calculator, etc.) profesori, adică 0,75% dintre profesorii din școlile bucureștene de stat. Nu au internet 92 de profesori, adică 0,6%.
- Din sistemul privat, nu au dispozitive 23 de profesori, însemnând 2,7%, și nu au internet 9 profesori, însemnând 1 procent.
- Săptămâna trecută am trimis o adresă tuturor primăriilor de sector, dar și primăriei generale care are în subordine doar școlile speciale, prin care le-am pus în vedere ce trebuie să asigure școlilor, din punct de vedere administrativ, dar și din punct de vedere educațional.
- Administrativ trebuie să pună la dispoziția școlilor materialele igienico-sanitare, măști, dotarea cu aparate și dezinfectant pe holurile școlilor și în fiecare sală de clasă, și i-am rugat să-și asigure și niște stocuri, pentru că se vor întoarce elevii la pregătire și vor fi apoi examenele de susținut.
- Cel mai important lucru este, însă, ce am rugat din punct de vedere educațional să asigure. Am zis că nu putem să impunem niciunei primării achiziționarea unei platforme anume, dar i-am rugat să achiziționeze unitar la nivelul unui sector o platformă educațională. Adică platforma să înglobeze catalogul online, parte în care profesorii să poată intra în contact cu elevii, iar o astfel de platformă unitară pe sector va implica realizarea de conturi pentru fiecare profesor, pentru elevii, clasa în sine să devină un spațiu virtual în care să poată fi încărcate materiale.
- Apoi i-am rugat să doteze niște laboratoare multimedia, care nu ar implica decât niște camere de filmat, cabine de filmat. Toată lumea vorbește despre uniformizare, dar nevoile școlilor sunt particulare. Una e să predai la un liceu tehnologic și alta e să predai la Lazăr. Oricât ai încerca să realizezi toate lecțiile pentru nivelul mediu, îi neglijezi pe elevii care au nevoie de recuperare sau pe cei cu rezultate foarte bune. Deci am rugat să realizeze dotarea cu aceste lkaboratoare multimedia și, de asemenea, le-am pus în vedere să nu mai facă greșeala din Sectorul 5. Adică le-am spus să achiziționeze device-uri și să asigure internet doar elevilor din medii defavorizate, celor care nu au, pentru că nu interesează pe nimeni să le cumpere telefoane de 300 de lei elevilor care au deja dispozitive de milioane.“