Brio, prima și singura platformă de teste digitale standardizate adresate elevilor români, anunță câștigătorii primei olimpiade digitale de matematică din România – Brio Challenge. 11 dintre elevii participanți au fost declarați câștigători și au primit titlul de Campioni, departajarea fiind făcută luând în considerare timpul de rezolvare a testului. Alți 22 de elevi au fost declarați Vicecampioni. Premiile acordate tuturor finaliștilor în cadrul competiției au o valoare cumulată de aproximativ 15.000 euro.
- 25 de elevi au obținut scorul maxim de 100 de puncte
- Premiile acordate finaliștilor au o valoare cumulată de aproximativ 15.000 euro
- În total, la olimpiadă s-au înscris 6.700 de elevi din clasele II-XII
Brio Challenge s-a adresat elevilor din clasele II-XII, iar în urma a 6.700 de înscrieri, în etapa finală s-au calificat 320 de elevi. Aceștia au obținut un scor de peste 90 de puncte, echivalentul unui nivel de pregătire și de inteligență excepțional. Deși testele au avut o dificultate mult peste nivelul programei școlare, peste 100 de finaliști au rezolvat cerințele în mai puțin de jumătate din timpul alocat pentru nivelul lor de studii.
„Suntem optimiști și plăcut impresionați de excepționala performanță a copiilor, care au participat în număr ridicat, dovedind rezultate peste așteptări. Atât testele Brio® cât și competiția Brio Challenge aduc în România nivelul, dar și regulile specifice testării școlare internaționale cu care dorim să familiarizăm întregul colectiv de actori care participă la procesul educațional: elevi, profesori, părinți. Suntem mândri că am pus bazele unei competiții corecte, care respectă misiunea Brio® de a fi cea mai importantă – și totodată cea mai corectă – instituție independentă de evaluare a performanței școlare din România”, spune Dragoș Iliescu, CEO, Chief Scientist și fondator Brio®.
Cei 11 Campioni Brio Challenge vor primi câte un iPad Apple și un abonament pe un an Brio Unlimited, iar cei 22 de Vicecampioni vor intra în posesia câte unei trotinete electrice și a unui abonament pe un an Brio Plus.
Asociația Dedeman, susținător al competiției, continuă să susțină performanța educațională prin programe și proiecte relevante, oferind suportul financiar atât pentru infrastructura necesară susținerii testelor, cât și pentru premiile acordate – resurse necesare pentru ca Brio Challenge să devină cel mai reputat și mai modern concurs școlar din România.
Brio Challenge este singura olimpiadă de matematică susținută online, creată pe modelul internațional de testare Item Response Theory (Teoria Răspunsului la Itemi — folosit pentru celebrele SAT, GMAT, GRE etc.), care asigură 100% obiectivitate și acces egal tuturor participanților. Platforma de testare documentează și elimină orice deviere de la regulile internaționale de examinare, deviere care ar putea crea suspiciuni asupra acurateței Scorului Brio obținut. Instrumente de tipul ObservED, un instrument de proctoring multimodal dezvoltat de Tremend și bazat pe detecție asistată de Artificial Intelligence, care monitorizează activitatea concurenților și certifică validitatea scorului obținut.
Despre Brio®
Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio®, elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.
După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație.
Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.