Breaz: Elevii nu au manuale în prima zi de şcoală, “datorită unor contestaţii depuse de cei care au participat la aceste licitaţii, nu din cauza Ministerului”

FOTO: gov.ro

Problema lipsei manualelor noi în prima zi de şcoală a fost pusă de ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz în seamna editurilor care fac aceste manuale. Potrivit unei declaraţii făcute la Alba Iulia, transmisă de Ziarul Unirea, Breaz a spus că “nu este o problemă care să fie problema ministerului”. Acesta a mai spus că spera ca în două săptămâni manualele pentru clasele a VI-a şi a VII-a să fie în şcoli. Declaraţia vine la doar o zi după ce instituţia al cărei şef este, Ministerul Educaţiei, a anunţat că manualele școlare noi, pentru care s-au organizat licitaţii în acest an, nu vor ajunge la timp pentru începutul anului şi că “Şcolile vor comanda manualele până joi, 12.09.2019, urmând ca acestea să ajungă pe băncile elevilor până la data de 1.10.2019.

Iată declaraţia ministrului intermiar al Educaţiei Daniel Breaz:

“De asemenea în fiecare an s-a discutat foarte mult de manualele şcolare. Era prima zi de şcoală în care elevii mergeau la şcoală, nu existau manuale sau nu existau toate manualele pe băncile elevilor. Această problemă în momentul de faţă a fost rezolvată în proporţie de 99% şi se discută şi despre acel 1%.

Adică toţi elevii vor beneficia de manuale în fomat tipărit.

Avem o singură problemă la clasele a VI-a şi a VII-a unde mai avem  17 manuale care în momentul de faţă se află în format electronic pe site-ul ministerului şi pot fi descărcate oricând de acolo, pot fi utilizate pentru o perioadă, am mai spus şi mă repet, scurtă eu sper un orizont maxim doua săptămâni în care vor fi tipărite şi aceste manuale.

De ce această problemă? Datorită unor contestaţii depuse de cei care au participat la aceste licitaţii şi nu este o problemă care să fie problema ministerului, deci nu din cauza Ministerului Educaţiei Naţionale nu sunt aceste manuale pe băncile elevilor în prima zi de şcoală. Dar comparativ cu alţi ani stam extrem extrem de bine”, a spus Breaz.

Întrebat ce noutăţi sunt pentru elevii de clasa a VIII-a acesta a răspuns: “Pentru primul an, de fapt ăsta va fi ultimul an, anul viitor vom avea o noua curriculă pentru cei care intră clasa VIII-a. Ce pot să le promit celor care intră în clasa a VIII-a, că anul viitor n-o să mai fie aceeași problemă pe care o avem acum la clasa VII-a și o să demarăm mult mai repede, poate chiar în maxim o lună de zile discuțiile și demararea licitației pentru manualele pentru cei care vor fi anul viitor clasa a VIII-a.”

Efectul lansării licitațiilor pentru manuale cu doar jumătate de an înainte de începerea școlii este testat de Ministerul Educației, cu fix aceleași rezultate, din 2014: majoritatea manualelor nu ajung în școli la începutul anului școlar. De remarcat că Ministerul condus de Ecaterina Andronescu a revenit la cumpărarea de manuale prin licitație, după un an în care a monopolizat prin Editura unică a statului (EDP) editarea tuturor manualelor, la inițiativa lui Liviu Pop.

Și în acest an Ministerul Educației și-a creat cadrul perfect pentru întârziere: a lansat licitația în luna martie, a lăsat doar o lună pentru conceperea proiectelor de manuale școlare cu care firmele să participe în competiție și primele rezultate au apărut pe 21 august.

De precizat că Ministerul Educației are curriculumul școlar până la clasa a VIII-a inclusiv aprobat și publicat din 2017, deci putea lansa licitațiile încă de acum 3 ani pentru manualele din întreg gimnaziul, fără să înregistreze întârzieri an de an.

Potrivit unei informări despre situația manualelor școlare, prezentate în ședința de Guvern de fostul ministru al Educației, circa 10% din manualele de clasa a II-a, 23% din cele pentru clasa a VI-a și 94% dintre manualele de clasa a VII-a erau în luna iulie încă în fază de licitații contestate, sau loturi pentru care nimeni nu a depus oferte.

Edupedu.ro a scris în exclusivitate încă din 22 august despre faptul că primii câștigători ai licitației pentru manualele de clasa a VII-a au fost desemnați de Ministerul Educației, iar cele mai multe materii ar urma să aibă manuale realizate de editurile Art Klet, Litera și EDP, CD Press și Aramis.

Contactat de Edupedu.ro, Marian Șuță, directorul general al instituției care a organizat licitația, a declarat că, “dacă nu sunt contestații, poate fi soluționată problema [trimiterii manualelor în școli – n.red.] în cursul lunii septembrie” .

FOTO: gov.ro

Exit mobile version