Toți elevii din București, din Cluj și din celelalte localități aflate acum în scenariul galben se reîntorc fizic la clase începând din a doua zi după intrarea în verde, prin coborârea ratei de infectare la sub 1 la mie. Ministrul Educației a declarat pentru Edupedu.ro că decizia de renunțare la ziua de vineri, ca referință pentru stabilirea scenariului în care funcționează școala, a fost luată împreună cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, ca modificare la ordinul comun cu regulile de revenire la școală.
“În urma discuțiilor pe care le-am avut în calitate de ministru al Educației cu ministrul Sănătății, înțelegându-se importanța prezenței fizice în școlile românești, există disponibilitatea de modificare a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, la alineatul 3 din articolul 2 care prevede că scenariul de funcționare a unității de învățământ se actualizează săptămânal, cu referința la fiecare zi de vineri, în funcție de evoluția epidemiologică”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
“Se vor păstra toate celelalte condiții din ordinul comun, dar se va da posibilitatea actualizării scenariului de funcționare începând cu ziua următoare zilei în care rata de infectare a coborât sub pragul de 1 la mie, pe baza propunerii inspectoratului școlar, cu avizul DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU”, a declarat Cîmpeanu pentru Edupedu.ro.
Amintim că, vineri, orașele București, Cluj, Brașov, Oradea și alte 650 de orașe și comune erau în scenariul galben de funcționare a școlilor, clasele V-VII, IX-XI funcționând online.
Foto: Sorin Cîmpeanu / gov.ro
32 comments
Unii copii sunt de mai bine de un an in on line. Copiii au nevoie de prezență fizică la școală. Salut decizia Domnului Ministru!
@VR
Daca nu iti agati si un poster cu figura lui pe perete si nu scrii sub el “love” n-ai facut nimic!
Dar poti fi satisfacuta. Esti printre cei 3-4 care saluta deciziile astuia. Tot inainte!
Domnule ministru:
– ati renuntat la testarea copiilor? În țările pe care ni le tot dați exemple, copii sunt testați de 2 ori (doua ori !!!!) pe săptămână, altfel nu intra in clasa. Iar dumneavostră vă pierdeți în discuții privind testarea celor simptomatici
– ați relaxat masura purtării măștii în curtea școlii. Ați văzut ce a fost astăzi în fața școlilor? Părinți, bunici, elevi?Cum garantați că în clasă se va purta masca în timpul pauzelor, cand elevii nu sunt supravegheați de către profesor?
– cum presupuneți că va limita transmiterea COVID prezența 100% a tuturor copiilor, nevaccinați și netestați, cu părinți parțial vaccinați sau cadre didactice nevaccinate în contextul în care, la evenimente se permite prezenta a 30% sau 50% a celor vaccinați și testați (și se consideră nesigură și această măsură?)
Facem un nou experiment având ca subiect copiii?
Sincer, nu inteleg de ce este obligatorie prezenta copiilor la scoala. Nu este ca si cum intr-o luna de zile recupereaza un an scolar. De fapt, ce este de recuperat? Urmarind modul in care s-a desfasurat anul scolar pentru copilul meu, pot spune ca un profesor bun a reusit cu brio sa predea online. Prezenta copiilor in clasa pentru o luna de zile nu schimba cu nimic modul de predare. Un profesor nepriceput ramane la fel de nepriceput si online si cu prezenta fizica. Sistemul online este deja implementat si functioneaza. Revenirea la scoala nu se rezuma la intrarea in clase si asezarea in banci. Sunt necesare masuri suplimentare si bugete alocate pentru aceste masuri. In plus, revenirea 100% este o abordare de-a dreptul surprinzatoare tinand cont de faptul ca suntem la inceputul a ceea ce se doreste a fi o revenire la normal. Sunt convinsa ca foarte multi parinti nu au apucat sa se vaccineze sau nu au facut rapelul. Studiile spun ca vaccinarea a aratat protectie timpurie incepand cu 12 zile de la prima doza, la 7 zile după a doua doza observandu-se o eficacitate de 95%. Poate ca Ministrul Educatiei nu este foarte informat, insa Ministrul Sanatatii ar trebui sa stie aceste lucruri. Ar trebui sa ia in calcul faptul ca suntem in plina campanie de vaccinare. La teatru se merge doar cu adeverința de vaccinare sau test negativ pentru covid, la o capacitate de ocupare a locurilor din sala de 70%. In scoli se merge fara sa te intrebe nimeni despre situatia de acasa si se dorește prezenta fizica 100%. Unde este logica?
Nu este nici o logica.
Testarea elevilor si profesorilor se face pe banii statului, iar daca vrei sa mergi undeva te testezi pe banii tai.
Daca creste rata vom sta din nou in carantina.
Nici caiete n am smr
boss nam nimic in caiete incepe scoala mam dus pe pl
ba eu nici n am pix esti nesimtit ma duc la superbet sa cer un pix dinala haladit ma duc gioco di mano in parc la obor la cafeluta si dupa la biliard stai cuminte
Cel mai aberant lucru posibil, pe langa multe altele spuse in ultima vreme de prea iubitul Sorin Cimpeanu, literalmente cel mai imprevizibil ministru pe care l-am prins eu, de cand sunt elev. Sa ne trimiti la liceu a doua zi dupa ce rata de infectare a scazut sub 1 la mie, e aiurea rau. Unii sunt plecati, scoala online o poti face de oriunde din lume. Daca nu se poate ajunge in localitate pana in ziua respectiva, ce poate face un elev? Avem cel mai incompetent sistem educational, neschimbat de ani de zile, din care invatam doar lucruri inutile in viata. Ne stresati pentru o luna de scoala, nu ar fi asta problema. Se duce sistemul, si voi sunteti principalii asasini.
Sunt extrem de curios sa vad cum se vor organiza școlile să gestioneze fluxul crescut de elevi. Sau se va aplica masura “scapă cine poate”, cobaii fiind copiii nostri. Se pare ca singura strategie a acestui ministru este “nicio strategie”.
O decizie total absurda domnule ministru
Eu nu inteleg de ce nu ii lasa tot on line ,sa termine anul asa,ii zapaciti de tot .au stat tot anul on line si va găsiți acum la sfarsit sa ii duce ti voi la scoala .Doamne,mi se pare asa o bătaie de joc ! Chiar va bate ti joc de ei ,RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!
Toata nebuneala asta cu pandemia si cu oline nu au invatat mai nimic si plus de asta copilu sa imbolnavit tulburare de comportament si pshihologic de umblu cu fata numa la investigati nu stiu daca si alti parinti au observat si la copii lor ceva ciudat…si daca dau vro lege sa vaccinam pe copii eu una nu accept….ca sa mai pateasca altceva cu sanatatea un sistem de distrugere pt toti asta vor sa ne distruga pshihic si fizic
Da Florentina ai dreptate e multi copi care na invatat nimica la oline si sa si inbolbavit psihologic ca si vecini mei imi zicea acelasi lucruri ca nu mai stie ce sa faca cu copi ca se comporta ciudat de cand e la oline si nare nici bani de investigati la doctor si e clar ca astia vrea sa ne distruga pe toti asa e ca nici nu mai suportam si chiar daca da astia o lege nici io nus de acord ca sa ne distruga chiar asa fizizic si psihihic.
E absurda aceasta propunere!
Tot vineri trebuie sa rămână ziua de referință pentru reluarea de luni a scolii cu prezenta fizica.
Nu este corect sa fim anuntati de pe o zi pe alta, mai suntem plecați din localitate, ne-am făcut planuri în functie de ce a afirmat vineri…nu e posibil, nici corect. Este sigur că nu va crește rata, din nou???
Atâta imprevizibilitate ca în domeniul educației nu cred că mai există undeva. BAC-sesiune specială pentru copiii afalți în carantina/făra BAC-sesiune specială. Fizic 100% la 1, la 1,5, de vinei/de mâine,
Domnul ministru, ne-ați înnebunit de cap și ați generat un stres copiilor mai mare decât cel generat de pandemie, pe care, cumva, doar ei stiu cum, au ajuns să-l poată gestiona.
Cum ma sa anunți dupa o zi pe alta? Acești miniștrii chiar nu au minte deloc? Mai e o luna de scoala. De ce se dau de ceasul mortii sa venim la scoala, cand noi, cei mai mari, nu dorim sa venim.
Azi veniti la scoala, maine stati acasa. Nu se mai poate asa ceva.
Nu toti avem lectiile scrise. Fiindcă nu intelegem la ora, și asteptam sa scriem dupa. Dar terminam orele la ora 18,nu iti mai vine sa scrii la toate materiile
Imi zici azi ca maine vin la scoala, trebuie sa stau pana dimineața sa scriu niste ale naibii de lectii, care oricum nu ma vor ajuta cu nimic in viata.
Fiindca… Suntem in România.
Și invers?
Domnul Câmpean vrea sa fie reținut ca Ministrul Imprevizibil .
El nu gândește ca mai sunt și elevi de liceu care locuiesc cu chirie și elevii de gimnaziu care merg la afterschool. Ei (părinții lor) vor fi foarte “incantați “ de noile propuneri /decizii.
Ar trebui si la cresterea peste 1 sa se treaca in online in ziua urmatoare. Pentru siguranta copiilor nostri.
boss n am rechizite daca deschizi scoala marti esti pe bune?
Aiureala totala, ca de obicei. In fiecare zi sa fim atenti cat e rata: azi la scoala ca e 0.98, maine iar online ca e 1.02. Acest ministru nu stie cum sa mai iasa in evidenta, si o face strident, tampesc si populist. Este un mare noroc ca pandemia l-a tinut pe domnul Campeanu ocupat acest an scolar si nu si-a putut indrepta catre alte probleme lumina competentelor sale maiastre acumulate sub fostul lui sef, Cumpanasu. Abia dupa pandemie o sa se ocupe el de noi cum trebuie…
Acest individ incompetent este dus cu pluta rău de tot. Ăsta are impresia că noi putem să plecăm de la serviciu și să ne luăm liber când vrem noi. Bă, nu toți ne lăfăim în bani ca tine să ne permitem bone sau slugi. Mulți copii sunt plecați că bunici la țară, că nu avem cu cine să- i lăsăm. Câtă bătaie de joc. Mi se face și mai scârbă de voi.
Nu stiu cum si cine ne procopseste cu toti acesti ministrii ai Educatiei.
Daca Anisie era experta in a nu lua o decizie, acesta din urma are pur si simplu o problema medicala in actiona fara sa gandeasca si tine cu orice pret sa decida ceva. Orice doar sa fie decizie.
Daca e o lege in vigoare nu inteleg de ce nu o respecta si el?
Schimba date de examene , apoi le schimba la loc, schimba scenarii de functionare apoi le coloreaza dupa cum vrea pixul sau apoi iar sterge culoarea lor.
Cum sa anunti de pe o zi pe alta daca mergi sau nu la scoala intr-un fel sau altul?
Nu sunt de facut orare, de setat cine si cum supravegeaza copiii?
Sunt copii care nu locuiesc in oras si trebuie sa isi regaseasca gazde sau locuri de stat sunt lucruri pe care nu le poti face in cateva ore.
E nevoie de cateva zile de a urmari un trend si a lua o devizie sau alta, decizie care trebuie pastrata macar o saptamana
Nu poti juca “uite popa nu e e popa” cu vietile unor copii.
Daca e o lege trebuie respectata de toti.
Daca e o lege proasta ea trebuie schimbata dar pana atunci ea trebuie respectata.
Cum poti sa organizezi un sistem dupa un indice anuntat in fiecare zi la ora pranzului?
Comentariile care sunt obiective nu le postați. Sa nu îl supărați pe ministru?
Nu e democrație? Nu avem dreptul la păreri personale???
S-a reincarnat Ceaușescu?
România este țara tuturor posibilităților!
Regulile se schimbă de la o zi la alta!
Buna seara, din acest articol eu am inteles ca inca se discuta despre implementarea acestei decizii. Am inteles corect sau aceasta hotarare este definitiva si va intra in vigoare cu prima ocazie
O nouă măsură care nu ține seama de realitatea din școli unde oricum sunt prea puțin respectate măsurile anti-covid și fără prezența tuturor elevilor.Domnul ministru se joacă din păcate cu sănătatea noastră și a copiilor nostrii dintr-o ambiție stupida.Daca vor crește cazurile de infectare in școli după prezența tuturor elevilor sper ca macar sa aibă decenta sa iși înainteze demisia de onoare.Dar asta nu va rezolva viețile pierdute urmare acestor infectări care puteau fi evitate. Copii care nu sunt in ani terminali trebuiau lăsati on -line până la vacanta.
Nicio regula, nicio siguranta in comunicate, de pe o zi pe alta. Mai mare incertitudine in sistemul educational ca in acest an, nu am vazut. Azi o programa, maine alta. Azi o structura de an scolar, maine alta. Ce visam azi, oficializam a doua zi. Si pluralul meu este exagerat. Sper ca domnul presedinte, in care am mare incredere, profesor, sa-i puna la punct pe cei care isi fac un capital politic prin declaratii populiste, dar riscante.
Si tot asa de a doua zi si invers, daca creste peste 1?
Ce babilonie!
E regim militarizat în Educatie?
Una este sa afle copilul vineri ca de luni merge la scoala (organizare, abonament pe autobuze, etc).
Alta este stilul pompieristic al acestuii ministru stresat și stresant, care în supa amiaza asta vrea sa se dea peste cap toată familia sa dea buluc ls svoala a doua zi. Ce metode de război!!!!