Ministerul Educației a anunțat că verificarea condițiilor de venit pentru bursele sociale de 300 de lei se face de către secretarul unității de învăţământ în anul școlar 2023-2024, cu ajutorul platformei PatrimVen și că înregistrarea în PatrimVen durează cel mult 3 zile.
- Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial, anunță Ministerul Educației. Instituția mai anunță că elevii vor primi bursele școlare pentru lunile septembrie și octombrie abia peste două luni, pe 15 noiembrie.
Bursa socială se acordă în anul școlar 2023-2024 elevilor din învăţământul primar, gimnazial, liceal, A doua șansă (minori), inclusiv frecvență redusă:
- elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
- elevilor cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv a celor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială; fără condiționare de venit
- elevilor din familii monoparentale; fără condiționare de venit
- elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afectiuni ale structurilor și funcțiilor organismului; fără condiționare de venit
- elevilor din familii care beneficiază de venit minim de incluziune.
Cererea, declaratia veniturilor si documentele doveditoare trebuie depuse la scoala în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului scolar, conform Ministerului Educației.
Verificarea condițiilor de venit se face de către secretarul unității de învăţământ, cu ajutorul platformei PatrimVen. Înregistrarea unității de învățământ în PatrimVen durează cel mult 3 zile.
Această prevedere se aplică elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie, care solicita bursă socială.
Bursele sociale se plătesc lunar, pe întreaga durată a anului școlar, cu excepția lunilor în care elevii cumulează 10 sau mai multe absente.
Precizările Ministerului Educației legate de bursele sociale:
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
26 comments
NU, doar veniturile impozabile.
Buna!
In venitul pe persoana,( la bursa sociala de anul acesta) , se ia in calcul, se adauga, bursa sociala sau de studiu primita pe anul scolar trecut?
Nu spune nimeni daca trebuie sa adaugam si bursele primite anterior.
secretarele nu dețin semnătură electronica și nu pot descarca declarațiile de venit
I se face certificat digital. În doua zile se obține. De la STS se obține gratuit.
Inainte de a arunca in carca secretarilor tot felul de sarcini cu termene din ce in ce mai scurte, ar trebui sa se faca o normare la nivelul anului 2023 luand in considerare discrepanta dintre nr de personal si nr de peograme socila pe care tot le- au adaugat de 10 ani incoace. Sunt cate 2 secretari si 2 contabili la scoala cu 300 de elevi si un nivel de invatamant si scoli cu 700 de elevi, 5 niveluri cu n structuri 1 secretar si un contabil care trebuie sa respecte aceleasi termene. Nu se trezeste nimeni? nu avem puteri supranaturale domnilor guvernanti, ca sa treceti secretarul piesa principala in toate proiectele de promovare politica a partidelor dumneavoastra.
Nu, nu conteaza venitul.
Dacă părinții divorțează,copiii au reprezentant legal mama,iar ea se recăsătorește,mai are încă un copil , copiii din prima căsătorie mai sunt considerați familie monoparentala?
Nu
DOAMNA MINISTRU, nu ați reușit să faceți o evaluare a eficienței structurării anului școlar pe 5 module după 3 module finalizate și v -ați motivat decizia de a continua tot cu 5 module, dar vi se pare corect să evaluați meritul elevilor din clasa a V-a după 2 module? De ce nu se iau în calcul mediile din clasa a IV-a? Dacă au avut doar FB, fără nicio medie de B sau S , nu e un efort și un merit al elevului? De ce nu se vrea recompsarea celor din clasa a V-a după rezultatele obținute pe anul școlar trecut?
Trebuia sa ofere bursa dupa media generală din clasa aVIII a poate unii copii au avut emoții la examen si asta i -au afectat nu mai punem faptul că au avut greva si in loc sa fie sprijiniți ca la matematica daca nu stiu au nevoie de profesor sa ii explice au fost lăsați cu ochii in soare care a avut bani de meditatii a făcut și tot ala are dreptul la bursa
Oare ce legatura are o boala, autismul, un handicap locomotor cu venitul?
Nu conteaza venitul la acordarea burselor medicale.
De ce secretariatul? Nu sunt suficiente sarcinile cu termenele ieri?… Dacă nu ANAF-ul, de ce nu cei care încasează sporul de control financiar preventiv, pare mai plauzibil, așa și -ar mai justifica CFP-ul și programul de lucru.
dați le profesorilor halate gri și puneți i la ghișeu…la verificat veniturile părinților ?! cui i a bubuit oare ideea???
și pe urmă urlam că nu și fac profii treabă…la cate porcarii le dați să facă…
Și toate solicitările pentru ISJ, CEAC, SIIR cinevle mai face?
Sunteți normali la cap?
Sa verifice si ce case ai si ce masini conduc. Anumiti cetățenii de etnie roma primesc ajutor social si ei locuiesc in vile de sute de mii de euro si confuc masini la fel de scumpe
Si angajatii anaf ce-or sa mai faca daca tot secretariatul scolii verifica si venitul anag pt burse?
mai puțin dacă ești divorțat sau necasatori
Ő mare discriminare pentru elevii din clasa a IX-a. Dupa un an greu, cu examen, aceasta generatie este discriminata. Tocmai ei ar merita cel mai bine bursa de merit, pentru ca au invatat din greu nu numai la materiile de la evaluarea nationala, ci si la restul. Dragi parinti, care aveti copii in aceasta situatie, sa nu ne lasam!! O mare nedreptate pe care trebuie sa suporte elevii din clasa a IX-a. Nu se poate pune egalitate intre un examen, cu doua sau trei discipline si munca de un an. Totodata, restul elevilor primesc bursa ca rasplata muncii din anul scolar anterior. Ma repet:e o DISCRIMINARE!
Ferească Dumnezeu! Sistemul român este infect și totul merge înspre mai rău decât eram!! Motivația copiilor unde este “dragă sistem românesc”?! Unde este ajutorul de care copii ar avea nevoie?! De ce a-ți scos bursa de merit a copiilor cu media peste 8,50? Și așa că au o alocația de nimic față de Europa!! 😲 Voi va umpleți buzunarele, trăgând de la “gura copiilor”! Rușine celor care au făcut această schimbare în ” favoarea buzunarului vostru”, nu a copiilor!! Cu drag și încredere încă în sistemul românesc, mama unui copil!
În cazul elevilor cu deficiente este necesara limita de venit?
Nu, nu conteaza venitul.
Sunt de acord cu dumneavoastră!!
De acord cu tine!
Aveti dreptate nu este corect fata de ceilalti elevi inițial asa era vorba sa ofere burse elevilor dupa media generală din clasa a VIII-a numai copii nostri stiu cat de greu le-a fost sa duca acest examen mai ales ca a fost greva si in loc sa mai exerseze cu ei la matematica si romana i-au lăsat cu ochii in soare cei care au avut bani au facut meditatii si cu siguranta provin din familii cu venituri mai mari și tot ei beneficiază de bursa
Sunt de acord cu tot ceea ce ati scris,aceasta este si parerea mea!