Subiectele date miercuri la Evaluarea Națională de la finalul clasei a II-a au avut un text suport adaptat din romanul clasic pentru copii „Matilda“, de Roald Dahl, conform documentelor primite de elevi la test, consultate de Edupedu.ro. Pe baza textului suport, elevii au avut mai multe întrebări, la care puteau răspunde în 30 de minute, potrivit metodologiei, ca și în cazul testului de Limbă română – scris.
- Marți, 9 mai, elevii au susținut testul la Limba română – scris. Au avut de scris un bilet părinților, prin care să-i anunțe că pleacă la bibliotecă și să își imagineze un vis.
Textul primit a fost următorul:
„Matilda era o fetiță inteligentă, care locuia cu părinții ei într-o casă frumoasă. Până la trei ani, Matilda învățase singură să citească din ziarele și revistele din casă. La patru ani citea foarte bine, așa că a început să fie atrasă de cărți.
Într-o zi, fetița își întrebă tatăl:
− Tata, îmi cumperi o carte?
− O carte? se miră acesta. Uită-te la televizor, ca toți ceilalți copii, spuse el râzând.
Auzind acestea, Matilda se duse la bibliotecă.
− Bună ziua! Mă numesc Matilda. Pot să stau aici, la bibliotecă, să citesc o carte?
− Bineînțeles, răspunse bibliotecara. Îți aduc imediat o carte!
− Aș dori una interesantă, spuse Matilda.
De atunci, fetița a venit zilnic la bibliotecă să citească“.
Întrebările la care au avut de formular răspunsuri, pot fi văzute în capturile de mai jos:
Testul a fost împărțit pe numere, iar la numărul 2 elevii au avut un text și întrebări similare, doar că în loc de Matilda, numele era Martin, iar discuția o avea cu mama, nu cu tata, ca în textul de la numărul 1.
Joi are loc ultima probă din cadrul Evaluării Naționale a elevilor de clasa a II-a, la Matematică.
Evaluările de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Testul de miercuri, la limba română citit, vizează evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite.
Elevii au susținut testul la limba română citit în sala lor de clasă. În metodologia de Evaluare nu sunt trecute detalii specifice legate de testul citit, doar regulile de bază pentru desfășurarea evaluării.
Rezultatele elevilor, potrivit metodologiei
Articolul 25 – „(1) Rezultatele individuale obţinute la EN nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin:
a) elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune;
b) informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
(2) Rezultatele individuale la EN II şi EN VI, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.
(3) Planurile individualizate de învăţare ale elevilor sunt comunicate părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor.”
De ce este nevoie de evaluare la clasa a II-a
Evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuit. Părinții pot compara, astfel, rezultatele obținute de copil la această testare națională cu rezultatele obișnuite primite de elev de la învățătoare și pot vedea dacă a fost evaluat corect în timpul anului.
Rezultatele ar trebui să îi ajute pe părinți să afle pe ce anume să insiste, în lucrul cu copiii, pe timpul verii.
Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen, pentru a nu se trezi la final de clasa a VIII-a, când au un examen care le hotărăște traseul școlar, pentru prima oară în fața unei evaluări naționale.
Aceste testări trebuie să radiografieze în mod real în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători.
Calendarul complet al Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a
Evaluarea națională de la clasa a II-a:
- Limba română scris — marți, 9 mai 2023
- Limba maternă scris — marți, 9 mai 2023
- Limba română citit — miercuri, 10 mai 2023
- Limba maternă citit — miercuri, 10 mai 2023
- Matematică — joi, 11 mai 2023
- Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit — vineri, 12 mai 2023