BREAKING Structura anului școlar 2022-2023 a fost publicată în Monitorul Oficial. Școala începe pe 5 septembrie 2022, este organizată pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe

1.586.613 vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels
Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 5 septembrie 2022, potrivit structurii anului școlar 2022-2023, publicată în Monitorul Oficial, aprobată prin Ordinul ministrului Educației nr. 3505/31 martie 2022. Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt ca cel actual, în privința numărului de zile de școală, după cum a arătat Edupedu.ro într-o analiză. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Școlile vor decide când anume vor avea loc aceste două perioade.

Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie.

Organizarea anului școlar nu mai conține cuvântul semestru, dar apare în ordinul de ministru expresia „modul de învățare”. Potrivit structurii publicate, sunt 5 astfel de module, fragmentate cu 5 vacanțe.

De asemenea este pentru prima dată când este menționată în ordinul de ministru din acest an, pentru anul școlar 2022-2023 și data de terminare a vacanței de vară -3 septembrie 2023. Implicit data de început a cursurilor pentru viitorul an școlar va fi 4 septembrie 2023.

Anul școlar 2022—2023 este structurat astfel:

  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
  • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
  • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 
  • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 

Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

Reamintim, structura anului școlar următor a fost anunțată săptămâna trecută de ministrul Educației, iar organizațiile de elevi și părinți au apreciat trecerea la module și intenția de a renunța la tezele obligatorii. Sindicatele nu au ieșit public cu nicio poziție pe acest subiect.


45 comments
  1. Mulți se plâng aici că există vacanțe lungi pt profesori, alții că ai lor copii sunt extenuati și ar vrea sa incepă școală mai tarziu, la 15 sept. Deci vacanță si mai multă. Hotărâți-vă!
    Plus: profesorii nu fac ei struct anului școlar, ci ministerul condus de o ingineră. Deci vacanțele sunt impuse in scoli, nu alese. Așadar faceți o petiție si pt asta, dragi părinți. DAR luați in calcul că ai dv copii vor sta in clase mult mai mult, deci vor rezista efortului?? Gândiți măcar la maturitate logic: profesorii pot avea mai puține vacanțe, asemenea și elevii!
    Destul de clar?

  2. Au innebunit ăștia cu inceperea anului scolar pe 3 septembrie!!!Bine ca si-a dat Cimpeanu demisia ca cine știe ce nebunii îi mai treceau prin cap!

  3. O porcarie! Scoala trebuie sa inceapa la 15 septembrie. Sunt multe familii care ar fi putut sa mearga la mare acum, la inceput de septembrie, cand preturile sunt mai accesibile. Eu cand eram copil mergeamcu ai mei in fiecare an la mare, de la 1 la 12 septembrie. Dar ce sa stie astia care conduc tara? Ei au bani si se duc in vacante oriunde dar omul simplu nu-si permite. Toata reforma e o aberatie. De 30de ani schimba structura anului scolar si tiparesc manuale tampitte. Parintii sunt de vina ca nu pun piciorul in prag! Incepeti scoala pe 15 septembrie! Lasati copiii in pace sa se bucure de soare, de vacanta! Si asa nu invata mai nimic la scoala. Tot meditatiile sunt baza!

  4. Da, sunt intru totul deacord cu faptul ca toti acei parinti scandalagii ar trebui mai intai de toate, dumnealor de educat !!!
    Insa sa fim seriosi, de departe nu-i singura problema ce concura la dezastrul din procesul educational al tinerei generatii din zilele noastre , nu ??!!

  5. Nu va mai plângeți de profesori, nu sunt cadru didactic dar 100% e vina părinților pentru ca au copii analfabeți, pentru ca majoritatea dintre ei nu au cei 7 ani de acasă iar profesorul dacă ii supara cu vreun cuvânt vin domni’ parinti la scandal…atunci cum mai pot avea autoritatea profesorii și cum ii mai pot învață pe elevii???

  6. România a ocupat locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2022, cu cel mai mare scor pe echipe din istoria competiției: Aurul cu punctaj maxim a fost obținut de olimpicii de clasa a VIII-a Aida Mitroi și Victor-Vasile Dragoș. Vezi subiectele de la Balcaniada pentru Juniori
    https://www.edupedu.ro/romania-a-ocupat-locul-i-pe-natiuni-la-olimpiada-balcanica-de-matematica-pentru-juniori-2022-cu-cel-mai-mare-scor-pe-echipe-din-istoria-competitiei-aurul-cu-punctaj-maxim-a-fost-obtinut-de-olimpicii/

    Atatea comentarii rautacioase la adresa profesorilor! Dar dam minti luminate intregii lumi! Hai, aruncati cu pietre, nu o sa mai aveti profesori, atunci sa vedem cu ce mai castigati olimpiade! Toti analfabetii de pe aici isi dau cu parerea referitor la invatamantul romanesc. Campeanu, pleaca! Esti total incompetent!

    1. Oare cati bani au platit parintii pentru ca acesti copii sa ajunga olimpici ?! Scoala inseamna marea majoritate a elevilor, nu doar cei exceptionali, stimulati si motivati intr-un fel sau altul de familie, marea majoritate si din mediul rural, si din medii defavorizate care se bazeaza doar pe ce le ofera scoala. Tarile care n-au olimpici nu se descurca doar cu absolventi obisnuiti? Cati olimpici are, de exemplu, Finlanda, Germania, Austria?

  7. Cu cine v-ați consultat tovarășe ministru? Cu medici și cu ingineri? Păi ei nu lucrează în domeniu. La dumneavoastră, profesorii universitari aveți prostul obicei, ILEGAL, de a da parțiale. Când ați conceput o asemenea structură, v-ați gândit că și la gimnaziu este aceeași necesitate? Nu, nu, noi nu avem nevoie de parțiale.
    Ce înseamnă această prostie legalizată pentru voi, elevii?
    Răspuns: Tocarea mărunt la ascultarea lecțiilor. de acum înainte trebuie să știți absolut toate lecțiile ca să promovați modulul? Vedeți cu ce prostie vă încarcă ministrul? Zice că să te ferești de omul cu părul roș.

  8. Vacanta 7 aprilie-18 apr.
    YEEEEY,hai sa mergem la scoala in mijlocul săptămânii,uraaaa.Eu imi fac scutire si stau acasă daca ma enervez.Si au batut joc de tot.Au urinat si pe vacanta si pe educatie.Tampeanu,n ai ce sa faci…

  9. Mi se pare cea mai mare prostie,scoala trebuie facuta ca si pan acum nu mi se pare normal ca scoala sa aiba 5 module si vacante,copii nu mai invata nimic,si cel mai nasol mi se pare pentru elevii de clasa a VIII-a.
    Sper sa se ia in considerare acest comentariu,si sper sa se revolte cat mai multa lume!
    Numai nisete idioti puteau sa stabileasca asa structura anului scolar 2022-2023

    1. Si vi-i se pare ca au mai invatat din mijlocul lui martie? Sunt mama a 2 copii de gimnaziu si credeti-ma ca nu(apropo nu sunt copii de 5). Erau prea obositi din 3 ianuarie pana acum fara nici o vacanta. Olanda cu aproximativ acelasi sistem de vacante cum reuseste sa faca performanta mult mult mai buna decat noi si pana acum? Serios numai la voi va ganditi dar la obiectul muncii(copiii nostri) nu. Mi-ar fi rusine sa comentez ca si profesor. Ati uitat ca sunteti si pedagogi.

  10. Bataie de joc si nu alta ! Pai cum incepi scoala pe 5 septembrie si tai din vacanta copiilor si profesorilor???? Alice aia cu nemultumirile la adresa profesorilor care ,,huzuresc,, nici nu ma obosesc sa-i dau raspuns .E clar ca e o gica contra care pune in carca profesorilor toate neajunsurile si lacunele din educatia parintilor care nu sunt in stare nici macar sa isi invete propriile odrasle la 8 ani sa spuna buna ziua cand intra intr-o incapere sau sa stie ce sunt alea anotimpuri sau intrerupator electric.
    Nu mai blamati profesorii voi astia analfabeti functionali care mai si procreati!

    1. Dodo nu plange, au si adaugat vacante. Nu o sa pici gramada, extenuat de munca, e doar o saptamana de scoala in plus pe an.
      Si exista o lipsa majora de forta de munca in mediul privat, deci:
      – ca sa nu te mai simti exploatat, te poti angaja la toamna la o firma privata,
      – lucrezi lejer, zilnic de la 09:00 la 18:00 cu pauza de masa de o ora (ma gandesc ca reusesti sa te angajezi la administrativ nu la banda)
      – o sa ai liber 2 zile de Craciun si 2 zile de Pasti nu vacante de 2 saptamani,
      – o sa te bucuri din plin de cele 21 de zile de concediu de odihna pe an.
      Si nimeni din firma nu o sa afirme ca “huzuresti”, o sa te concedieze daca nu-ti faci treaba, ca na, nemernicii astia de privati, nu au posturi asigurate pana la pensie pentru angajatii lor, au dreptul sa-i schimbe daca e cazul.

    2. Din pacate pentru dv doamna Alice are foarte mare dreptate. Mai documentati-va. Daca copilul nu face meditatii, eventual cu profesorul de la clasa, este catalogat ca un copil nu foarte inteligent. De fapt, interesul este altul. Foarte multi din aparatul de stat sunt foarte implicati in turism. Si interesul lor este sa castige bani, nu educatia copiilor nostri.

    3. Nici măcar nu sti sa vorbești corect …odrasle sunt copii tai…dacă asa ii numești…mi-ar fi rușine cu o mama ca tine!!!! Învață să vorbești și sa scrii!!!

  11. Voi, cei care comentati aici, lasati orice speranta , in aceasta tara , in care ” statul” ii vrea prosti pe copii, fratii, nepotii nostri . De ce?! Ca sa poata eroda mai departe cultura, educatia, religia cu scopul distrugerii identitatii noaste , conform unor planuri bine gandite , stiu ei de cine. Un popor fara identitate, idealuri, vointa … fara viitor = popor mort.

  12. Mai mare rusinea pentru toate cadrele didactice nemultumite de salarii, concedii si …vacante fortate !!! In tarisoara noastra mai sunt licentiati care nu au privilegiul de a lucra in invatamant ! Nu va puneti intrebarea ce salarii sunt pentru acestia, care au program de lucru 8-9 ore/zi, minim 5 zile/saptamana, fara a avea vacante fortate si cu zile de concediu extrem, extrem de numarate ??!! Dar la performantele cadrelor didactice (ma gandesc la marea majoritate, nu la cele cateva persoane dedicate acestei nobile indeletniciri), cand chiar la unitati de renume, daca elevul nu face pregatire contra-cost in particular, vai mama lui cu ce ramane de la orele din clasa ???!! Dar acele venituri neimpozabile pentru orele de meditatii, facute tot pe spinarea parintilor si pentru care nu da nimeni socoteala, dar la tv vedem cum sunt luate babutele cu legaturi de verdeata la intrebari pentru venituri nedeclarate ???? Cum oare s-a ajuns ca un procent atat de mare de elevi sa fie analfabeti functionali, pe dascalii acestora in afara ca i-a interesat nivelul de salarizare si programul lejer, ce anume au intreprins ca sa minimizeze pe cat posibil acest fenomen ??!!Mi-as fi dorit din tot sufletul sa vedem un curent venit de la cadrele didactice cu propuneri in sensul de a ajuta elevii, de ai sustine cu programe individuale, cu cercuri organizate la nivel de scoala si orice alte idei le-ar mai fi fost in putinta ca sa nu lase procesul educatiei in deriva !!! Da dragilor, chiar asa este, educatia este intr-un grav proces de deteriorare, dar cadrele didactice in majoritate nu au alte pretentii decat la salarii generoase, program cat mai lejer si vacante cat mai mari !!! Credeti- ma pe cuvant , ca nu imi doresc decat sa nu am dreptate, sa fiu eu cea care arunca cu piatra fara un real motiv ! Sa nu uitam ca atunci cand privim pe strada la oricare copil/tanar ce ne iese in cale, privim de fapt la viitorul acestei natii !!!

    1. Iti doresc o zi sa fii cadru didactic la acei copii analfabeți! Sa vezi munca din spate. Pe lângă sa ai și de făcut nu 4 nu 8 ci poate uneori 12 ore hartii ca să fie totul bine, pentru un salariu … da de 2600 lei la început. Sa predai copiilor ai căror părinți sunt si ei analfabeți.

      1. Hmmmm, urât din partea dumneavoastră să-i faceți analfabeți pe copiii pe care îi educați.
        Nu vă convine salariul de 2600 ron, renunțați si angajați-vă cu 1500 ron / lună și munciți
        8- 10h /zi. Este foarte bun proverbul ” Peștele de la cap se strică” . Concluzionați dvs cine este capul de la peste!

        1. Are dreptate multi copii au parinti analfabeti si oricat te-ai straduii nu poti sa ii educi, macar acum 20 de ani puteai sa ii pedepsesti cand copii erau nesimtiti acum nici asta nu poti face.
          Oamenii ca tine ar trebuii sa deschida o carte, cititi mai mult.

          1. Tocmai ca profesor mi-ar fi rusine sa zic ceva. In privat nu ati rezista nici 2 luni la performantele prestate. Sincer e munca voastra si faptul ca copiii sunt analfabeti e tot din cauza dumneavoastra. Da sunt 1-2 hai maxim 3 intr-o clasa de 30 care hai ca le gasim scuze, dar restul pana la jumatate e numai din cauza ca totul e cum e, tipic romanesc, dupa vorba lasa ca-i bine si asa.

          2. Sper ca nu sunteti profesor! Pentru ca daca sunteti profesor, nici nu ma mir de ce “copii” sunt analfabeti. Eu cred ca dvs. ar “trebuii” sa deschideti o carte….de gramatica. In locul dvs. m-as “straduii” sa nu mai las comentarii…cel putin nu in limba romana.

          3. Observasem 1 greseala, dar Cris m-a facut curios si am recitit textul distinsei doamne si asa e. 🙂

    2. Dacă este așa ușor și bine în învățământ de ce nu vin acei ,,licențiați bine pregătiți” să ni se alăture…..
      Iar despre pregătirea în particular….ce căutați la pregătire din clasa I…..Copiii nu sunt atenți în clasă și răspund ,,că rezolvă ei la meditație ”….

      1. Stiti si dumneavoastra cum sunt scoase posturile la concurs. Ar veni mai multi daca ar fi si posturi. Dar toate manariile se fac politic sau dupa cum are chef un director sau un inspector. Legat de meditatii sunt de accord cu dumneavoastra ca nu au ce cauta din ciclul primar dar uneori si parintii pot fi depasiti de situatie si cred ca atunci aleg varianta aceasta.

    3. Acele cadre didactice pe care le blamezi atât de mult educa copiii de astăzi.
      Sa te vad pe tine doar o luna cu 25 de copii în clasa zilnic,sa predai di sa asculți, da dai extemporal și teze iar an de an sa mergi la examenul de titularizare. Sigur nu ai mai comenta asa acid legat de salariile noastre care sunt vsi de ele și de vacantele pe care le avem. Noi vara avem maxim o luna de concediu mergem în activitate și dam o grămadă de banu oe cursuri de formare di material didactic. Acei bani merg fin buzunarul nostru pe consumabile și alte lucruri necesare, nu sunt decontati de numeni.
      Atunci sa vorbiți când sunteți în locul nostru nu sa dați cu vorbe aiurea.

      1. Da, profesorul lucreaza cu “materialul clientului”, ca si croitorul!
        Cand ai stamba cu floricele, nu poti face decat sort de bucatarie.
        Ca sa faci rochie de bal/frac iti trebuie matase!

        Fiecare copil isi are rolul lui in viata, poate face demn si cu bucurie munca pentru care are abilitati!
        Problema apare cand parintii nu se ocupa de educatia copiilor, nu au ei insisi educatie dar pretind ca tu, profesor “sa faci din mamaliga bici”!

  13. Cretinism de tip reforma invatamintului. Ii amintesc d-lui ministru de resort ca la prima sa vizita in Vaslui la intilnirea cu directorii de U.S.si Inspectoratul scolar a inceput cu citeva afirmatii nefericite,una dintre acestea fiind urmatoarea : stiti,eu nu ma prea pricep la invatamintul preuniversitar. Acum a convins ca a spus un mare adevar . Incercati la nivel universitar, d-le ministru. Poate ideile futuriste pe care le promovat s-ar pute sa fie agreate. La preuniversitar ele sint de o futilitate irefutabila. Inca o lopata de pamint pe mormintul sistemului romanesc de invatamint. Unde sint cadrele didactice,inspectorii,sindcatele, mintile stralucite ale educatiei nationale care suporta atit de pasiv o masura impusa fara o elementara dezbatere publica.Banc vechi ,ante-1989:Spiru Haret a despartit invatamintul de religie,Suzana Gidea a despartit invatamintul de cultura, Aneta Spornic a despartit invatamintul de scoala si Sorin Cimpeanu vrea sa separe invatamintul de educatie. Toti au fost ministrii invatamintului in aceasta ordine ilustra, Fiecare cu isprava sa spre folosu sau paguba natiei. Daca nu te pricepi mergi adagiul PRIMUM NON NOCERE. Sa fim sanatosi macar

  14. Eu sunt la liceu (tehnologic) si termin pe 1 IULIE…anul trecut am terminat pe 16 IULIE!Cu ce mai ramanem si noi,care suntem in licee cu un astfel de profil,daca incepem pe 5 septembrie?Vacanta de vara,pentru noi,e de doua luni.ROMANIA,MARE EȘEC IN ORICE!!!🤯

  15. Nu gasim nimic despre evaluarea si notarea elevilor. Intelegem ca si aici s-a schimbat ceva.

    Redactia, va rugam sa ne dati mai multe informatii referitor la acest subiect! Cum vor fi evaluati elevii, cum vor fi notati, de catre cine?

  16. Eu ca parinte as fi multumita si cu o luna de vacanta vara, dar materia sa fie mai aerisita si mai mult insistat pe ea. Nu trecem peste ca si acceleratul prin halta. Sincer toti profesorii se plang, dar numai atunci fac greva cand e vorba de bani, dar ei sunt multumiti ca copiii astia nu au avut vacanta din 4 ianuarie a.c. pana in 15 aprilie, lor nu le pasa sau nu suficient. Eu ca parinte asa vad miscarile lor. Total dezamagita de profesori si de cat de putin le pasa lor de obiectul muncii.

  17. Sincer de asta nu se mai învață… prea multă vacanta și prea mulți bani profesorilor.Îmi puteti sari toți in cap.Școala nu va mai fi ca înainte niciodată.Profesorii trag chiulul mai ceva ca elevii, sau când vin la ora predau cuvânt cu, cuvânt ce scrie in carte,iar bietul copil și părinte trebuie sa facă pregătire, ca , na ,e lipsa de interes din partea lor, ca au salarii frumoasei, tichete,zile libere fără număr…Ca dacă nu ar avea ,ar veni sa se afirme ca profesor. Rusine sa va fie, și va mai plângeți… Nu faceți fata presiunilor… lăsați loc la tineretul dornic de afirmare, dornic sa arate ce a învăț in facultate

    1. Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.
      si asta

      pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;

      1. citez
        Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

        Deci adio saptamani minunate la tehnic ! Nu-mi pare rau, dar e ciudat !
        S-a gandit onor tov. ministru ca nu exista suficienti profesori/maistri care sa faca practica in aceeasi saptamana in toata scoala ???? Ca nu exista suficiente ateliere ?
        De regula domnii maistri/instructori au cate o clasa pe saptamana, cu mai multe clase diferite, pe rand, evident. Avem peste 20 de clase la profesionala, si 3 ateliiere pentru practica. Dualele se duc la intreprinderi, 8 din cele peste 20. O parte dintre neduali isi fac practica pe la ateliere private, dar nu raman doar 6 clase (3 AM, 3 PM)

      2. Am uitat sa precizez la mesajul anterior – practica la clasele de profesionala se face pe grupe (jumatati de clasa) deci in cele 3 ateliere pot intra doar 3 clase intr-o saptamana.
        Iar la operatorii economici, grupele sunt mici, si nu ar avea loc 2-3 clase deodata !!!

  18. Sindicatele sa-si ia adio de la cotizatie daca nu facem greva din iunie. Eu unul ma retrag din toamna daca nu se face nimic. Asa nu se mai poate..Bani nu, concediu, nu, vacante fortate cand vrea Campeanu, vouchere nu, masti nu, teste nu, dispozitive online nu, dar incepem scoala in 5 sept. Ca sa facem loc la Scoala altfel si Saptamana verde. Ei, as, dar ce limita poate sa mai aiba si rabdarea noastra???

    1. Acum este tarziu, totul este mai scump, orice marire nu acopera inflatia si rata la banca. Trebuie masuri pentru toata populatia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Andronescu propune scoaterea profesorilor de Sport de la clasele pregătitoare, I și a II-a și înlocuirea orelor de Educație fizică cu Joc și mișcare. Federația părinților: le vor face învățătorii? Mai bine iese Religia de la clasele mici

Ecaterina Andronescu vrea să modifice materiile pe care le fac elevii la clasa pregătitoare, clasa I și a II-a. Potrivit unui proiect de ordin intrat în posesia Edupedu.ro, ministrul vrea…
Vezi articolul

Conflictul ideologic din școlile americane: Un district școlar din San Francisco a cheltuit 250.000 de dolari pentru un program „Woke” / Rezultatele elevilor au scăzut după introducerea programei / Ce îi învățau pe elevi

O școală primară din Hayward, care se luptă să stimuleze scorurile scăzute la teste și prezența dezastruoasă a elevilor, cheltuiește 250.000 de dolari din bani federali pentru o organizație numită…
Vezi articolul