BREAKING Sorin Cîmpeanu: De miercuri toți elevii din București este posibil să meargă la școală. Nu este logic să organizeze ședință CMBSU în această noapte pentru a anunța deschiderea școlii de marți dimineață

Foto: gov.ro

Toți elevii din București, inclusiv cei din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a vor reveni cel mai probabil miercuri la școală, după ce Capitala a atins astăzi o rată a infectării cu noul coronavirus de sub 1 la mie, a declarat ministrul Educației pentru Edupedu.ro. “Este posibil ca de miercuri să se meargă la școală, în funcție de decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Noi am dat prin modificarea ordinului comun posibilitatea să se deschidă, dar asta nu înseamnă că e o obligativitate”, a precizat Cîmpeanu.

Amintim că Bucureștiul a intrat astăzi, 17 mai 2021, în scenariul verde pentru școli: rata infectărilor cu noul coronavirus a scăzut în București sub pragul de 1 la mie, potrivit Digi 24.

Contactat de Edupedu.ro, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că “dacă se publică diseară în Monitorul Oficial modificarea la ordinul comun, nu este logic să organizeze ședință CMBSU luni noaptea pentru a anunța deschiderea școlii de marți dimineață. Se va face, probabil, ședință la nivelul Municipiului București în cursul zilei de mâine, după ce vom avea și rata de infectare de mâine și vom avea o confirmare a trendului descendent“.

Practic, în acest context, văd posibil ca de miercuri să se meargă la școală în București, fără diferențiere în funcție de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Modificarea Ordinului comun de ministru Educație-Sănătate creează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU să poată decide în acord cu ISJ/ISMB și DSP“, a precizat Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.

Ministrul Educației a adăugat că acele cazuri “de elevi care prezintă orice simptome specifice, vulnerabilități medicale sau alte motive întemeiate, trebuie sa aibă asigurat accesul online la procesul de învățământ“.

Informații de background

Este așteptată publicarea în Monitorul Oficial a modificărilor aduse de miniștrii Educației și Sănătății ordinului comun cu regulile de redeschidere a școlilor. Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat ieri pentru Edupedu.ro că, după noile reguli, toți elevii din București, din Cluj și din celelalte localități aflate în scenariul galben se reîntorc fizic la clase începând din a doua zi după intrarea în verde, fără să mai aștepte prima zi de vineri în care pragul de sub 1 la mie este confirmat.

În urma discuțiilor pe care le-am avut în calitate de ministru al Educației cu ministrul Sănătății, înțelegându-se importanța prezenței fizice în școlile românești, există disponibilitatea de modificare a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, la alineatul 3 din articolul 2 care prevede că scenariul de funcționare a unității de învățământ se actualizează săptămânal, cu referința la fiecare zi de vineri, în funcție de evoluția epidemiologică”, a afirmat duminică Sorin Cîmpeanu.

Foto: gov.ro

Citește și:
Bucureștiul a intrat în scenariul verde pentru școli: rata de incidență a scăzut sub 1 la mie. Este așteptată publicarea în Monitor a ordinului comun care să permită revenirea tuturor elevilor la școală
BREAKING Toți elevii din București, Cluj și din celelalte localități în scenariu galben se reîntorc fizic la clase a doua zi după intrarea în verde. Cîmpeanu: Se va da posibilitatea actualizării scenariului de funcționare începând cu ziua următoare zilei în care rata de infectare a coborât sub 1 la mie
Exit mobile version